1 Înţelepciunea a păzit pe întâiul om zidit de Dumnezeu, ca să fie părintele neamului omenesc, atunci când a fost zidit întâiul.
2 Ea l-a scos din păcatul lui şi i-a dat putere să stăpânească toată făptura.
3 Fiindcă s’a depărtat de ea, mâniindu-se, cel nedrept a pierit întru nebunia sa ucigaşă de frate.
4 Iar când pământul a fost acoperit de ape, înţelepciunea l-a mântuit şi pe cel drept l-a purtat în slaba corabie de lemn.
5 Când popoarele şi-au amestecat nelegiuirile toate, deavalma, înţelepciunea a ştiut pe cel drept şi l-a păstrat fără vină în faţa lui Dumnezeu şi l-a păzit nebiruit, când a fost să-l doboare mila de copilul său.
6 Tot ea a mântuit pe cel drept din prăpădul celor răi şi el a fugit departe de focul coborît peste cele cinci oraşe.
7 Şi ca dovadă, arătând nelegiuirea lor, acest ţinut pustiit fumegă şi azi, pomii dau roadă în afară de vreme şi un stâlp de sare se înalţă acolo, spre pomenirea necredinciosului suflet al femeii lui Lot.
8 Nu le-a păsat de înţelepciune şi de aceea n’au ştiut ce este binele şi au lăsat celor ce sunt în viaţă amintirea nebuniei lor, aşa încât ticăloşiile lor să nu fie înghiţite de uitare,
9 Dar înţelepciunea a smuls din necazuri pe cei ce sunt credincioşi.
10 Iarăşi înţelepciunea a purtat pe căi drepte pe dreptul care fugea de mânia fratelui său, arătându-i împărăţia lui Dumnezeu şi dându-i învăţătură despre lucrurile sfinte; ea l-a îmbogăţit, când el muncea din greu, şi spor i-a dat în strădaniile lui.
11 Înţelepciunea l-a sprijinit când a fost să-l jăcmănească stăpânii hrăpăreţi şi l-a ajutat să dobândească mari averi.
12 Ea l-a ferit de duşmani; ea l-a ocrotit de cei ce-i întindeau curse; ea l-a făcut biruitor într’o luptă crâncenă, ca să-l înveţe că mai tare decât toate este cucernicia.
13 Înţelepciunea n’a părăsit pe dreptul cel vândut, ci l-a ferit de păcat.
14 Ea s’a pogorît cu el în groapă şi în lanţurile lui nu l-a năpustit, până ce i-a dat schiptrul împărătesc şi putere peste cei ce-l asupreau; ea a dovedit de minciună pe pârîşii lui şi i-a dat o veşnică mărire.
15 Înţelepciunea a mântuit pe poporul cel cuvios şi seminţia cea nevinovată de noroadele care îl împilau.
16 Ea a pătruns în sufletul robului lui Dumnezeu şi cu semne şi cu minuni ea a ţinut piept unor împăraţi temuţi.
17 Celor cuvioşi datu-le-a plata ostenelilor lor şi i-a călăuzit pe o cale prea minunată, şi ziua le-a fost acoperământ şi noaptea lumină de stele;
18 I-a trecut prin Marea Roşie şi i-a purtat prin ape mari.
19 A acoperit cu ape pe duşmani şi apoi din adâncurile mării i-a aruncat afară.
20 Pentru aceea drepţii au jefuit pe cei necredincioşi şi au slăvit, cântând, numele tău cel sfânt, Stăpâne, şi toţi laolaltă au lăudat mâna ta care lupta pentru ei.
21 Căci înţelepciunea a deschis gura celor muţi şi limba pruncilor a făcut-o bine grăitoare.