1 Iar tu, Dumnezeul nostru, eşti bun şi adevărat, îndelung răbdător şi cu milă cârmuitor a toate.
2 Chiar când păcătuim, ai tăi suntem, noi cei ce cunoaştem puterea ta, dar nu vom păcătui, ştiind bine că suntem din numărul celor număraţi ai tăi,
3 Că a te cunoaşte pe tine este dreptate desăvârşită şi a şti puterea ta este rădăcina nemuririi.
4 Pe noi nu ne-a înşelat iscusinţa acestui rău meşteşug omenesc, nici deşartă trudă a zugrăvitorilor, adică chipul mânjit cu multe feluri de vopsele,
5 A cărui înfăţişare aţâţă patima celor nebuni, cu pofta chipului neînsufleţit a unei arătări fără viaţă.
6 Iubitori de rele precum sunt, ei sunt vrednici să aibă asemenea nădejdi, şi cei ce le fac şi cei ce le poftesc şi li se închină.
7 Olarul frământă pământul moale cu osteneală şi face spre slujba noastră orice vas, şi din acelaşi pământ face vase spre curată întrebuinţare şi altele dimpotrivă, dar toate asemenea; şi care vas de ce treabă să fie, hotărăşte olarul.
8 Apoi cu nelegiuită trudă, din acelaşi pământ, tot el scoate un deşert chip de idol, el care, cu puţin mai înainte, din pământ a fost făcut şi după puţin se va întoarce iarăşi de unde a fost luat, când se va cere să dea sufletul cu care este dator.
9 Dar el se îngrijeşte nu de aceea că puterile lui slăbesc, nici că viaţa este scurtă, ci se ia la întrecere cu meşterii aurari şi argintari şi face ce fac făurarii în aramă şi, ca mare cinste pentru el, ţine să facă chipuri amăgitoare.
10 Inima lui este cenuşă şi nădejdea lui mai slabă decât pământul şi viaţa lui mai mică în cinste decât lutul.
11 Fiindcă el n’a cunoscut pe făcătorul său, şi pe cel ce i-a insuflat duhul faptelor şi a pus în el putere de viaţă.
12 Ci socoteşte că viaţa noastră este jucărie şi traiul nostru ca un iarmaroc de procopseală, pentru că – aşa zic ei – trebue să aduni parale cu orice chip, chiar cu ticăloşie.
13 Dar bine să ştie că păcătueşte mai mult decât toţi ceilalţi acela care, din acelaşi lut, scoate vase fără vlagă şi chipuri idoleşti.
14 Ci toţi aceştia sunt mai nerozi şi mai de plâns decât sufletul unui nevârstnic, toţi duşmanii poporului tău şi asupritorii lui.
15 De vreme ce pe toţi idolii neamurilor i-au socotit drept dumnezei, pe cei ce nici cu ochii nu văd, nici cu nasul nu trag aer, nici cu urechile nu aud, nici cu degetele mâinilor nu pipăe, nici cu picioarele nu umblă.
16 Cel ce i-a făcut a fost un om, şi cel ce a primit duhul în dar, tocmai el i-a închipuit, căci nici un om nu poate să facă un dumnezeu, la fel cu el.
17 El fiind muritor, el face un lucru fără viaţă cu mâinile lui nelegiuite, el preţueşte mai mult decât idolii săi, fiindcă el este viu, iar aceia nicidecum.
18 Ei se închină dobitoacelor celor mai urîcioase, care, după tâmpenia lor, sunt mai rele decât celelalte.
19 N’au în ele nici o bunătate care să ni le facă dragi şi sunt fugare, şi de la lauda lui Dumnezeu, şi de la binecuvântarea lui.