1 Drept aceea, au fost cu dreptate pedepsiţi, prin uncie făpturi ca acestea şi au fost chinuiţi de mulţime de jigănii.
2 În locul acestor pedepse, tu ai dăruit cele bune poporului tău şi foamea lui cea mare ai potolit-o cu o mâncare nouă, cu carne de prepeliţă.
3 Aşa încât Egiptenii, deşi pofteau să mănânce, văzând urîciunea dihăniilor trimise, s’au lipsit şi de mâncarea de nevoie, iar ceilalţi, după puţină lipsă, au avut o hrană nouă.
4 Căci se cuvenea ca o foamete care nu iartă să vie peste asupritori, iar celorlalţi numai să li se arate cum sunt chinuiţi vrăjmaşii lor.
5 Iar când a venit peste ei înfricoşata mânie a fiarelor şi se prăpădeau muşcaţi de şerpii cei cumpliţi, aprinderea ta n’a ţinut până la urmă.
6 Ei au fost turburaţi puţină vreme, ca să se îndrepteze, şi au avut un semn de mântuire, ca să-şi aducă aminte de poruncile legii tale.
7 Căci cel ce se întoarcea către acest semn se vindeca, dar nu prin ceea ce vedea cu ochii, ci prin tine, Mântuitorul tuturor.
8 Şi prin acesta arătat-ai vrăjmaşilor noştri că tu eşti cel ce mântueşti de tot răul.
9 Pentru că înţepătura lăcustelor şi a muştelor le-a adus moartea şi n’a mai fost nici un chip să-şi scape viaţa, fiindcă vrednici erau de atare pedeapsă.
10 Iar pe robii tăi nici dinţii balaurilor celor înveninaţi nu i-au biruit, căci mila ta a venit şi i-a vindecat.
11 Ca să-şi aducă aminte de cuvintele tale: erau răniţi şi apoi degrabă vindecaţi, ca nu cumva căzând în adâncă uitare, să nu fie înstreinaţi de bunătăţile tale.
12 Nici iarbă de leac, nici alifie nu i-a vindecat, ci cuvântul tău, Doamne, cel ce toate le vindecă.
13 Căci tu stăpâneşti peste viaţă şi peste moarte şi pogori până la porţile iadului şi iar ridici.
14 Omul, întru răutatea sa, poate să ucidă, dar nu poate să aducă înapoi duhul care a ieşit, nici să scoată sufletul încăput în împărăţia morţii.
15 Iar de mâna ta nu este cu putinţă nimănui să scape.
16 Păgânii care s’au lepădat de a te cunoaşte, au fost bătuţi cu puterea braţului tău; ape năprasnice, grindină şi ploi neînduplecate i-au chinuit; para focului i-a mistuit.
17 Şi ce este mai minunat, focul ardea şi mai tare în apa care toate le stinge, pentru că toată făptura este apărătoarea celor drepţi.
18 Uneori, para focului se domolea, ca să nu ardă fiarele cele trimise împotriva celor necredincioşi, şi ei să vadă şi să cunoască cum că îi prigoneşte judecata lui Dumnezeu.
19 Alteori, focul ardea în apă mai mult decât este puterea lui, ca să nimicească astfel toate roadele ţării acelor nedrepţi.
20 Dar pe poporul tău l-ai hrănit cu hrană îngerească şi i-ai trimis din cer pâine gata, fără de osteneală, şi care avea toată dulceaţa şi plăcea tuturor.
21 Şi pâinea aceasta arăta către fii bunătatea ta faţă de ei, iar pentru cel care o mânca, avea gustul demâncării pe care o poftea.
22 Iar zăpada şi ghiaţa răbdau focul şi nu se topeau, ca să cunoască Israil că focul cel arzător, care strălucea în zăpadă şi în ploi, a mistuit rodurile vrăjmaşilor;
23 Şi iarăşi acelaşi foc îşi lepăda puterile, ca să hrănească pe cei drepţi.
24 Pentru că făptura, slujindu-ţi ţie, celui ce ai făcut-o, se încordează pentru pedepsirea celor nedrepţi şi se domoleşte spre buna îndemânare a celor ce nădăjduesc întru tine.
25 Drept aceea, schimbându-se în toate aceste chipuri, ea slujea harului tău celui a toate hrănitor, potrivit dorinţei celor ce te rugau,
26 Astfel ca fiii pe care i-ai iubit, Doamne, să înveţe că nu felurite soiuri de roade hrănesc pe oameni, ci cuvântul tău ţine în viaţă pe acei ce cred în tine.
27 Fiindcă ceea ce nu se strica de puterea focului, se topea, încălzindu-se de o uşoară rază a soarelui.
28 Ca să se înţeleagă că trebue să mânecăm şi să-ţi mulţumim mai înainte de răsăritul soarelui şi să ne rugăm ţie din revărsatul zorilor,
29 Iar nădejdea celui nemulţumitor se va topi ca ghiaţa de iarnă şi se va scurge ca o apă nefolositoare.