1 Înţelepciunea ajunge cu tărie de la marginile lumii până la marginile lumii şi toate le întocmeşte prea plăcut.
2 Mi-a fost dragă şi am cercetat-o din tinereţile mele şi am căutat să mi-o peţesc mireasă şi am iubit foarte frumuseţea ei.
3 Neamul ei cel bun şi-l preamăreşte prin petrecerea laolaltă cu Dumnezeu, şi Stăpânul a toate o are în mare iubire,
4 Fiindcă ea duce pe oameni la ştiinţa lui Dumnezeu şi ea alege lucrurile lui.
5 Şi de este bogăţia câştig poftit în viaţă, ce este mai bogat decât înţelepciunea, care toate le lucrează?
6 Dacă cuminţenia stă în fruntea treburilor, cine este mai bun meşter decât înţelepciunea în toate câte sunt?
7 Şi de iubeşte cineva dreptatea, ostenelile înţelepciunii rodesc sfinte puteri, ea ne învaţă înfrânarea şi chibzuinţă, dreptatea şi bărbăţia, tot ce este mai de folos în viaţa oamenilor,
8 Şi de pofteşte cineva să aibă ştiinţă întinsă, înţelepciunea ştie cele trecute şi întrezăreşte cele viitoare, ea ştie întorsăturile cuvintelor şi dezlegările întrebărilor celor mai întunecate; ea cunoaşte de mai înainte semnele şi minunile şi întâmplările vremilor şi ale sutelor de ani.
9 Drept aceea, am hotărît să mi-o prind tovarăşă în viaţă, fiindcă ştiu că mă va sfătui cele bune şi-mi va fi mângâiere în griji şi în necazuri.
10 Şi voi avea, prin ea, mărire în adunări; şi, deşi sunt tânăr, voi avea cinste în faţa celor bătrâni.
11 Mă vor găsi pătrunzător la judecăţi, şi mă voi înfăţişa uimitor în faţa celor puternici.
12 Când voi tăcea, vor aştepta să încep să vorbesc; când voi vorbi, vor fi toţi cu luare aminte, şi când voi rosti o lungă cuvântare, vor pune toţi mâna la gură.
13 Prin înţelepciune avea-voi nemurire şi voi lăsa celor de după mine o pomenire veşnică.
14 Voi cârmui popoare, şi seminţii streine se vor supune stăpânirii mele.
15 Tirani temuţi, când vor auzi vorbindu-se de mine, se vor teme; mă voi arăta bun gloatelor şi viteaz în război.
16 Şi întorcându-mă în casa mea, cu înţelepciunea mea mă voi odihni, căci petrecerea cu ea n’are amărăciune şi vieţuirea cu ea n’are durere, ci veselie şi bucurie.
17 Am chibzuit aceste gânduri în cugetul meu şi le-am tot purtat în inima mea şi am înţeles că nemurirea este rodul legăturii cu înţelepciunea.
18 Şi am mai înţeles că în prietenia cu ea sunt sfinte bucurii şi în faptele mâinilor sale sunt bogăţii nesfârşite şi stând în preajma ei ai câştig de minte dreaptă şi câştig de slavă ai din vorba cu ea; drept aceea am umblat pretutindeni şi m’am străduit fel şi chip să am înţelepciune.
19 Am fost copil bun şi am avut parte de un suflet fără răutate.
20 Sau mai vârtos, aşa bun cum eram, am venit într’un trup nespurcat.
21 Ci cunoscând că nu voi putea altfel să am înţelepciune, de nu-mi va da Dumnezeu, – cu toate că şi aceasta era înţelepciune, să ştiu de la cine vine darul, – m’am rugat Domnului şi m’am cucerit lui şi am zis din toată inima mea: