7
Un nume bun este mai bun decât untdelemnul preţios, şi ziua morţii decât ziua naşterii.
Este mai bine să mergi la casa de jelire, decât să mergi la casa ospăţului, întrucât acela este sfârşitul tuturor oamenilor; şi cel viu îşi pune la inimă lucrul acesta.
Întristarea este mai bună decât râsul, pentru că prin întristarea înfăţişării inima este făcută mai bună.
Inima celui înţelept este în casa jelirii, dar inima celor proşti este în casa veseliei.
Mai bine este pentru un om să asculte mustrarea înţeleptului, decât să asculte cântarea proştilor.
Căci ca trosnetul spinilor sub o oală, aşa este râsul prostului, aceasta de asemenea este deşertăciune.
Cu adevărat oprimarea îl înnebuneşte pe înţelept, şi o mită distruge inima.
Mai bun este sfârşitul unui lucru decât începutul lui; şi cel răbdător în duh este mai bun decât cel mândru în duh.
Nu fi grăbit în duhul tău să te mânii, pentru că mânia se odihneşte în sânul proştilor.
10 Nu spune: Cum se face că zilele de mai înainte erau mai bune decât acestea? Pentru că nu din înţelepciune cercetezi despre aceasta.
11 Înţelepciunea este bună cu o moştenire şi prin aceasta este folos pentru cei ce văd soarele.
12 Pentru că înţelepciunea este o apărare şi banii sunt o apărare, dar măreţia cunoaşterii este înţelepciunea dă viaţă celor ce o au.
13 Ia în considerare lucrarea lui Dumnezeu, pentru că cine poate face drept ceea ce el a făcut strâmb?
14 Bucură-te în ziua prosperităţii, dar ia seama în ziua restriştii; Dumnezeu de asemenea le-a pus faţă în faţă, cu intenţia ca omul să nu găsească nimic după el.
15 Toate lucrurile le-am văzut în zilele deşertăciunii mele; este un om drept care piere în dreptatea lui şi este un om stricat care îşi prelungeşte viaţa în stricăciunea sa.
16 Nu fi drept peste măsură, nici nu te face peste măsură de înţelept; de ce să te nimiceşti pe tine însuţi?
17 Nu fi peste măsură de stricat, nici nu fi prost, de ce să mori înaintea timpului tău?
18 Este bine să apuci aceasta; da, de asemenea de la aceasta nu îţi retrage mâna, pentru că cel ce se teme de Dumnezeu va ieşi din toate.
19 Înţelepciunea întăreşte pe cel înţelept mai mult decât zece oameni tari care sunt în cetate.
20 Pentru că nu este un om drept pe pământ, care să facă bine şi să nu păcătuiască.
21 De asemenea nu da atenţie la toate cuvintele vorbite, ca nu cumva să auzi pe servitorul tău blestemându-te.
22 Pentru că adeseori de asemenea inima ta cunoaşte că tu însuţi într-un mod asemănător ai blestemat pe alţii.
23 Toate acestea le-am dovedit prin înţelepciune; am spus: Voi fi înţelept; dar aceasta a fost departe de mine.
24 Ceea ce este departe şi foarte adânc, cine o poate descoperi?
25 Mi-am dedicat inima să cunosc şi să cercetez şi să descopăr înţelepciune şi motivul lucrurilor şi să cunosc stricăciunea prostiei, chiar a nechibzuinţei şi a nebuniei;
26 Şi găsesc mai amară decât moartea pe femeia a cărei inimă este capcane şi plase, şi mâinile ei cătuşe; oricine place lui Dumnezeu va scăpa de ea, dar păcătosul va fi luat de ea.
27 Iată, aceasta am găsit, spune predicatorul, socotind una câte una, ca să aflu socoteala;
28 Ceea ce totuşi sufletul meu caută, dar nu găsesc, un om între o mie am găsit; dar o femeie printre toate acelea nu am găsit.
29 Iată, numai aceasta am găsit, că Dumnezeu a făcut pe om integru, dar ei au umblat după multe născociri.