16
Şi după ce a trecut sabatul, Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iacov, şi Salome au cumpărat miresme, ca să vină şi să îl ungă.
Şi foarte devreme în dimineaţa primei zile a săptămânii, au venit la mormânt, la răsăritul soarelui.
Şi spuneau între ele: Cine ne va rostogoli deoparte piatra de la uşa mormântului?
Şi când s-au uitat, au văzut că piatra fusese rostogolită deoparte; fiindcă era foarte mare.
Şi intrând în mormânt, au văzut un tânăr şezând în dreapta, îmbrăcat cu o robă lungă, albă; şi s-au înspăimântat.
Iar el le-a spus: Nu vă înspăimântaţi; voi căutaţi pe Isus din Nazaret, cel crucificat; el a înviat, nu este aici; iată, locul unde l-au pus.
Dar mergeţi, spuneţi discipolilor săi şi lui Petru, că el merge înaintea voastră în Galileea; acolo îl veţi vedea, aşa cum v-a spus.
Şi au ieşit repede şi au fugit de la mormânt, pentru că au tremurat şi au fost uimite; şi nu au spus nimănui nimic, fiindcă se temeau.
Şi după ce Isus a înviat devreme în prima zi a săptămânii, s-a arătat întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte draci.
10 Ea s-a dus şi le-a spus celor ce au fost cu el, pe când jeleau şi plângeau.
11 Iar ei, auzind că este viu şi că a fost văzut de ea, nu au crezut.
12 După aceea, s-a arătat într-un alt chip la doi dintre ei, pe când umblau şi mergeau la câmp.
13 Şi s-au dus şi au spus celor rămaşi; dar nici pe ei nu i-au crezut.
14 La urmă, s-a arătat celor unsprezece în timp ce şedeau la masă şi le-a reproşat necredinţa şi împietrirea inimii, pentru că nu i-au crezut pe cei ce l-au văzut după ce a înviat.
15 Şi le-a spus: Mergeţi în toată lumea şi predicaţi evanghelia la toată creatura.
16 Cel ce crede şi este botezat, va fi salvat; dar cel ce nu crede va fi damnat.
17 Şi aceste semne îi vor urma pe cei ce cred: În numele meu vor scoate draci; vor vorbi limbi noi;
18 Vor lua şerpi; şi dacă vor bea orice lucru ucigător, nicidecum nu îi va vătăma; vor pune mâinile pe bolnavi şi ei se vor însănătoşi.
19 Aşa că, după ce Domnul le-a vorbit, a fost primit sus la cer şi a şezut la dreapta lui Dumnezeu.
20 Şi ei au plecat şi au predicat pretutindeni, Domnul lucrând cu ei şi confirmând cuvântul cu semne care îi urmau. Amin.