10
Şi după ce i-a chemat la el pe cei doisprezece discipoli ai săi, le-a dat autoritate împotriva duhurilor necurate, să le scoată şi să vindece fiecare boală şi fiecare neputinţă.
Şi numele celor doisprezece apostoli sunt acestea: Primul, Simon, care este numit Petru şi Andrei, fratele lui; Iacov al lui Zebedei şi Ioan, fratele lui;
Filip şi Bartolomeu; Toma şi Matei, vameşul; Iacov al lui Alfeu şi Levi numit şi Tadeu;
Simon Canaanitul şi Iuda Iscariot, care l-a şi trădat.
Pe aceştia doisprezece Isus i-a trimis înainte şi le-a poruncit, spunând: Nu mergeţi pe calea neamurilor şi nu intraţi în nicio cetate a samaritenilor.
Ci mai degrabă mergeţi la oile pierdute ale casei lui Israel.
Şi mergând, predicaţi, spunând: Împărăţia cerului este aproape.
Vindecaţi bolnavii, curăţiţi leproşii, înviaţi morţii, scoateţi draci; în dar aţi primit, în dar să daţi.
Nu luaţi nici aur, nici argint, nici aramă în brâiele voastre,
10 Nici traistă pentru călătorie, nici două haine, nici încălţăminte, nici toiege; fiindcă lucrătorul este demn de hrana lui.
11 Şi în orice cetate sau sat intraţi, cercetaţi cine este demn acolo; şi rămâneţi acolo până când plecaţi.
12 Şi când intraţi într-o casă, salutaţi-o.
13 Şi dacă este demnă casa, pacea voastră să vină peste ea; dar dacă nu este demnă, pacea voastră să se întoarcă la voi.
14 Şi oricine nu vă va primi, nici nu va asculta cuvintele voastre, când plecaţi din casa sau din cetatea aceea, scuturaţi praful de pe picioarele voastre.
15 Adevărat vă spun: Va fi mai uşor de suportat pentru ţinutul Sodomei şi Gomorei în ziua judecăţii, decât pentru acea cetate.
16 Iată, eu vă trimit înainte ca oi în mijlocul lupilor; de aceea fiţi înţelepţi ca şerpii şi inocenţi ca porumbeii.
17 Dar păziţi-vă de oameni, fiindcă vă vor preda consiliilor şi vă vor biciui în sinagogile lor;
18 Şi veţi fi aduşi înaintea guvernatorilor şi a împăraţilor din cauza mea, pentru mărturie împotriva lor şi a neamurilor.
19 Dar când vă vor preda, nu vă îngrijoraţi cum sau ce veţi spune, fiindcă vi se va da în acea oră ce veţi spune.
20 Fiindcă nu voi sunteţi cei care vorbiţi, ci Duhul Tatălui vostru care vorbeşte în voi.
21 Şi frate va preda la moarte pe frate şi tatăl pe copil şi copiii se vor ridica împotriva părinţilor şi vor face să fie ucişi.
22 Şi veţi fi urâţi de toţi din cauza numelui meu, dar cel ce îndură până la sfârşit, acela va fi salvat.
23 Dar când vă vor persecuta în această cetate, fugiţi în alta; fiindcă adevărat vă spun: Nicidecum nu veţi sfârşi cetăţile lui Israel până va fi venit Fiul omului.
24 Discipolul nu este mai presus de învăţătorul său, nici robul mai presus de domnul său.
25 Ajunge discipolului să fie ca învăţătorul său şi robului ca domnul său. Dacă pe stăpânul casei l-au numit Beelzebub, cu cât mai mult pe cei din casa lui?
26 De aceea nu vă temeţi de ei, fiindcă nu este nimic acoperit care nu va fi revelat; şi ascuns, care nu va fi cunoscut.
27 Ce vă spun eu la întuneric, spuneţi la lumină; şi ce auziţi la ureche, predicaţi pe acoperişul caselor.
28 Şi nu vă temeţi de cei care ucid trupul, dar nu sunt în stare să ucidă sufletul; ci mai degrabă temeţi-vă de cel care este în stare să nimicească deopotrivă şi sufletul şi trupul în iad.
29 Nu se vând două vrăbii cu un ban? Şi totuşi niciuna din ele nu cade pe pământ fără cunoştinţa Tatălui vostru.
30 Dar până şi perii capului vostru, toţi sunt număraţi.
31 De aceea nu vă temeţi, voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii.
32 De aceea oricine mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi eu înaintea Tatălui meu care este în cer.
33 Dar pe oricine mă va nega înaintea oamenilor, pe acela îl voi nega şi eu înaintea Tatălui meu care este în cer.
34 Să nu gândiţi că am venit să trimit pace pe pământ; nu am venit să trimit pace, ci sabie.
35 Fiindcă am venit să întorc pe om împotriva tatălui său şi pe fiică împotriva mamei sale şi pe noră împotriva soacrei sale.
36 Şi duşmanii omului vor fi cei din casa lui.
37 Cel ce iubeşte tată sau mamă mai mult decât pe mine, nu este demn de mine; şi cel ce iubeşte fiu sau fiică mai mult decât pe mine, nu este demn de mine.
38 Şi cel ce nu îşi ia crucea şi nu mă urmează, nu este demn de mine.
39 Cel ce îşi găseşte viaţa, şi-o va pierde; şi cel ce îşi pierde viaţa pentru mine, o va găsi.
40 Cel ce vă primeşte pe voi, mă primeşte pe mine; şi cel ce mă primeşte pe mine, îl primeşte pe cel ce m-a trimis.
41 Cel ce primeşte un profet în numele unui profet, va primi răsplata unui profet; şi cel ce primeşte pe un om drept în numele unui om drept, va primi răsplata unui om drept.
42 Şi oricine va da să bea unuia din aceşti micuţi doar un pahar cu apă rece în numele unui discipol, adevărat vă spun, nicidecum nu îşi va pierde răsplata.