139
DOAMNE, tu m-ai cercetat şi m-ai cunoscut.
Tu ştii când mă aşez şi când mă ridic, de departe îmi pricepi gândul.
Îmi cercetezi cărarea şi culcarea şi cunoşti toate căile mele.
Căci încă nu este cuvânt pe limba mea, dar, iată, DOAMNE, tu îl cunoşti în întregime.
Tu m-ai înconjurat pe dinapoi şi pe dinainte şi ţi-ai pus mâna peste mine.
O astfel de cunoaştere este prea minunată pentru mine; este înaltă, nu pot ajunge până la ea.
Unde să mă duc de la duhul tău? Sau unde să fug de la prezenţa ta?
Dacă mă urc în cer, tu eşti acolo; dacă îmi fac patul în iad, iată, tu eşti acolo.
Dacă iau aripile zorilor să locuiesc la marginile cele mai îndepărtate ale mării,
10 Chiar şi acolo mâna ta mă va conduce şi dreapta ta mă va susţine.
11 Dacă spun: Negreşit întunericul mă va acoperi, atunci noaptea va fi lumină în jurul meu.
12 Da, întunericul nu se ascunde de tine; şi noaptea străluceşte ca ziua; întunericul şi lumina sunt amândouă la fel pentru tine.
13 Fiindcă mi-ai întocmit rărunchii; tu m-ai acoperit în pântecele mamei mele.
14 Te voi lăuda, pentru că m-ai făcut în mod înfricoşător şi admirabil; minunate sunt lucrările tale; şi sufletul meu o ştie foarte bine.
15 Oasele mele nu au fost ascunse de tine, când am fost făcut în tăinicie şi ţesut ca o broderie în părţile cele mai de jos ale pământului.
16 Ochii tăi m-au văzut când nu eram decât un făt neformat; şi în cartea ta au fost scrise toate membrele mele, care continuu au fost modelate, când încă niciunul dintre ele nu era.
17 Cât de preţioase îmi sunt gândurile tale, Dumnezeule! Cât de mare este numărul lor!
18 Dacă le-aş număra, ele sunt mai multe la număr decât nisipul; când mă trezesc, sunt tot cu tine.
19 Da, vei ucide pe cel stricat, Dumnezeule; de aceea plecaţi de la mine, oamenilor sângeroşi.
20 Pentru că ei vorbesc stricat împotriva ta şi duşmanii tăi iau numele tău în deşert.
21 Nu îi urăsc eu, DOAMNE, pe cei ce te urăsc? Şi nu mă mâhnesc pe cei ce se ridică împotriva ta?
22 Îi urăsc cu o ură desăvârşită, îi socotesc duşmanii mei.
23 Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima; încearcă-mă şi cunoaşte-mi gândurile;
24 Şi vezi dacă este vreo cale stricată în mine şi condu-mă pe calea veşnică.