20
DOMNUL să te asculte în ziua tulburării, numele Dumnezeului lui Iacob să te apere.
Să îţi trimită ajutor din sanctuar şi să te întărească din Sion;
Să îşi amintească toate ofrandele tale şi să îţi primească sacrificiul ars. Selah.
Să îţi dea conform inimii tale şi să împlinească tot sfatul tău.
Ne vom bucura în salvarea ta şi în numele Dumnezeului nostru vom înălţa steagurile, DOMNUL să împlinească toate cererile tale.
Acum ştiu că DOMNUL salvează pe unsul său, îl va asculta din cerul său sfânt cu puterea salvatoare a dreptei sale.
Unii se încred în care şi unii în cai, dar noi ne vom aminti numele DOMNULUI Dumnezeul nostru.
Ei sunt doborâţi şi căzuţi, dar noi suntem ridicaţi şi stăm drept în picioare.
Salvează, DOAMNE; să ne audă împăratul când chemăm.