39
Am spus: Voi lua seama la căile mele, ca să nu păcătuiesc cu limba mea, îmi voi ţine gura cu un frâu, cât timp cel stricat este înaintea mea.
Am fost mut în tăcere, am tăcut referitor la bine; şi durerea mea a fost stârnită.
Îmi era inima fierbinte în mine; focul ardea în timp ce meditam, atunci am vorbit cu limba mea,
DOAMNE, fă-mă să cunosc sfârşitul meu şi măsura zilelor mele, care este aceasta; ca să ştiu cât de trecător sunt.
Iată, mi-ai făcut zilele cât un lat de palmă; şi vârsta mea este ca nimic înaintea ta; cu adevărat fiecare om, în starea lui cea mai bună, este întru totul deşertăciune. Selah.
Cu siguranţă fiecare umblă într-un spectacol deşert, cu siguranţă ei sunt neliniştiţi în zadar; el îngrămădeşte bogăţii şi nu ştie cine le va strânge.
Şi acum, Doamne, ce să aştept? Speranţa mea este în tine.
Eliberează-mă de toate fărădelegile mele, nu mă face ocara prostului.
Am fost mut, nu mi-am deschis gura, deoarece tu ai făcut aceasta.
10 Îndepărtează lovitura ta de mine, sunt mistuit de lovitura mâinii tale.
11 Când cu mustrări tu corectezi pe om pentru nelegiuire, faci ca frumuseţea lui să se mistuie ca o molie; cu adevărat fiecare om este deşertăciune. Selah.
12 Ascultă rugăciunea mea, DOAMNE, şi deschide urechea la strigătul meu; nu tăcea la lacrimile mele, pentru că eu sunt străin şi un locuitor temporar înaintea ta, precum au fost toţi părinţii mei.
13 Cruţă-mă, ca să îmi regăsesc puterea, înainte de a mă duce de aici şi a nu mai fi.