7
DOAMNE, Dumnezeul meu, în tine îmi pun încrederea, salvează-mă de toţi cei ce mă persecută şi eliberează-mă,
Ca nu cumva el să îmi sfâşie sufletul ca un leu, rupându-l în bucăţi, în timp ce nimeni nu scapă.
DOAMNE, Dumnezeul meu, dacă am făcut aceasta, dacă este nelegiuire în mâinile mele,
Dacă am răsplătit cu rău celui ce era în pace cu mine, (da, am eliberat pe cel ce fără motiv este duşmanul meu),
Duşmanul să persecute sufletul meu şi să îl ia; da, să calce în picioare viaţa mea pe pământ şi să culce onoarea mea în ţărână. Selah.
Ridică-te, DOAMNE, în mânia ta, înalţă-te din cauza furiei duşmanilor mei şi trezeşte-te pentru mine la judecata pe care ai poruncit-o.
Astfel te va înconjura adunarea popoarelor; de aceea din cauza lor întoarce-te în înalt.
DOMNUL va judeca popoarele; judecă-mă, DOAMNE, conform dreptăţii mele şi conform integrităţii mele care este în mine.
Să se sfârşească răutatea celor stricaţi; dar întemeiază-l pe cel drept, căci Dumnezeul cel drept încearcă inimile şi rărunchii.
10 Apărarea mea vine de la Dumnezeu, care salvează pe cei integri în inimă.
11 Dumnezeu judecă pe cel drept şi pe cel stricat Dumnezeu este mânios în fiecare zi.
12 Dacă nu se întoarce, îşi va ascuţi sabia; el şi-a încordat arcul şi l-a pregătit.
13 A pregătit de asemenea pentru el uneltele morţii; îşi rânduieşte săgeţile împotriva persecutorilor.
14 Iată, el este în travaliu pentru nelegiuire şi a conceput ticăloşie şi a născut falsitate.
15 A făcut o groapă şi a săpat-o; şi a căzut în şanţul pe care l-a făcut.
16 Ticăloşia lui se va întoarce asupra propriului său cap şi lucrarea lui violentă se va coborî asupra propriului său creştet.
17 Voi lăuda pe DOMNUL conform dreptăţii lui şi voi cânta laudă numelui DOMNULUI preaînalt.