22
Şi locuitorii Ierusalimului l-au făcut pe Ahazia, cel mai tânăr fiu al său, împărat în locul său, fiindcă ceata care a venit cu arabii în tabără au ucis pe toţi cei mai în vârstă. Astfel a domnit Ahazia, fiul lui Ioram, împăratul lui Iuda.
Ahazia a fost în vârstă de patruzeci şi doi de ani când a început să domnească şi a domnit un an în Ierusalim. Şi numele mamei lui era Atalia, fiica lui Omri.
El de asemenea a umblat în căile casei lui Ahab, fiindcă mama lui i-a dat sfat să facă rău.
De aceea, a făcut ce este rău înaintea ochilor DOMNULUI precum a făcut casa lui Ahab, fiindcă ei i-au dat sfat după moartea tatălui său, spre nimicirea lui.
A umblat de asemenea după sfatul lor şi a mers cu Ioram, fiul lui Ahab, împăratul lui Israel, să se războiască împotriva lui Hazael, împăratul Siriei, la Ramot-Galaad, şi sirienii l-au lovit pe Ioram.
Şi s-a întors să fie vindecat în Izreel din cauza rănilor care i-au fost făcute la Rama, când a luptat cu Hazael, împăratul Siriei. Şi Azaria, fiul lui Ioram, împăratul lui Iuda, a coborât să îl vadă pe Ioram, fiul lui Ahab, la Izreel, pentru că era bolnav.
Şi nimicirea lui Ahazia, venind la Ioram, era de la Dumnezeu, deoarece când a venit, a ieşit cu Ioram împotriva lui Iehu, fiul lui Nimşi, pe care DOMNUL l-a uns pentru a stârpi casa lui Ahab.
Şi s-a întâmplat, pe când Iehu făcea judecată asupra casei lui Ahab şi a găsit pe prinţii lui Iuda şi pe fiii fraţilor lui Ahazia, care au servit lui Ahazia, că i-a ucis.
Şi a căutat pe Ahazia şi l-au prins (pentru că era ascuns în Samaria) şi l-au adus la Iehu; şi după ce l-au ucis, l-au îngropat, deoarece, au spus ei, este fiul lui Iosafat, care a căutat pe DOMNUL cu toată inima lui. Astfel casa lui Ahazia nu a mai avut putere să ţină împărăţia.
10 Dar când Atalia, mama lui Ahazia, a văzut că fiul ei era mort, s-a ridicat şi a nimicit toată sămânţa împărătească din casa lui Iuda.
11 Dar Ioşabeat, fiica împăratului, a luat pe Ioas, fiul lui Ahazia, şi l-a luat pe furiş dintre fiii împăratului care au fost ucişi şi l-a pus pe el şi pe dădaca lui într-o cameră de dormit. Astfel Ioşabeat, fiica împăratului Ioram, soţia preotului Iehoiada (căci era sora lui Ahazia) l-a ascuns de Atalia, astfel că ea nu l-a ucis.
12 Şi el a fost cu ei ascuns în casa lui Dumnezeu, şase ani; şi Atalia a domnit peste ţară.