15
Cuvântul lui Iahve a venit la mine şi mi-a zis: „Fiul omului, care este diferenţa dintre lemnul de viţă şi orice altă ramură a vreunui copac din pădure? Se foloseşte lemn de viţă pentru realizarea vreunei lucrări (de construcţie)? Se face din el măcar un cui de lemn de care să se atârne tot felul de vase? Nu, ci el este aruncat în foc să ardă. Iar după ce focul îi arde cele două capete şi îi consumă mijlocul, mai poate fi el bun pentru vreo lucrare? Deci dacă nici atunci când era întreg nu s-a putut face nimic din el, cu atât mai puţin util va fi acum după ce l-a ars focul şi l-a consumat!” Din această cauză, Iahve, Cel care este Stăpân, vorbeşte astfel: „Cum disting lemnul de viţă de lemnul oricărui (alt) copac din pădure ca să îl pun pe foc să fie ars, la fel voi proceda şi cu locuitorii Ierusalimului. Îmi voi orienta faţa împotriva lor. Au scăpat din foc; dar tot focul îi va consuma! Când Îmi voi orienta privirea împotriva lor, veţi şti că Eu sunt Iahve! Voi transforma ţara într-un deşert – pentru că nu Mi-au fost loiali. Acesta a fost mesajul lui Iahve, al Celui care este Stăpân.”