23
Cuvântul lui Iahve a venit la mine şi mi-a zis: „Fiul omului, au fost odată două femei care erau fiice ale aceleiaşi mame. Ele s-au prostituat în Egipt; şi au avut acest comportament încă din tinereţea lor. Acolo le-au fost strânşi sânii şi acolo le-a fost mângâiat pieptul de domnişoare. Cea mare se numea Ohola, iar sora ei se numea Oholiba. Ele erau ale Mele; şi au născut fii şi fiice. Ohola simbolizează Samaria, iar Oholiba reprezintă (simbolic) Ierusalimul. Deşi era a Mea, Ohola s-a prostituat şi şi-a dorit să meargă cu amanţii ei: luptătorii remarcabili din Asiria. Ei erau îmbrăcaţi în haine de culoare albastră şi aveau funcţii de guvernatori şi de conducători. Erau tineri agreabili şi toţi mergeau călare pe cai. Ea a recurs la adulter cu ei – cu toţi fiii speciali ai Asiriei – şi s-a murdărit cu toţi idolii fiecăruia dintre cei pe care i-a dorit. Astfel, nu a renunţat la adulterul ei din Egipt, nici la cei care se culcaseră cu ea în tinereţea ei, care îi atinseseră pieptul de domnişoară şi care îşi revărsaseră adulterul peste ea. Din această cauză am lăsat-o să ajungă la discreţia amanţilor ei – în mâinile asirienilor pe care i-a dorit într-un mod păcătos. 10 Aceştia i-au descoperit părţile intime şi i-au luat atât fiii cât şi fiicele; iar pe ea au omorât-o cu sabia. Astfel a ajuns cunoscută ca ridicolă printre femei din cauza pedepselor care au fost aduse împotriva ei. 11 Deşi sora ei, Oholiba, a văzut tot ce i s-a întâmplat, s-a stricat şi mai mult. Adulterul pe care l-a practicat, a depăşit pe acela al surorii ei. 12 Şi ea a dorit să se culce cu fiii Asiriei – cu acei guvernatori şi conducători îmbrăcaţi strălucitor care mergeau călare pe cai şi care erau toţi tineri agreabili. 13 Am văzut astfel că şi ea se murdărise. Amândouă aleseseră acelaşi drum. 14 Ba încă ea şi-a mărit mai mult adulterul. A văzut nişte bărbaţi sculptaţi pe zid, nişte imagini de caldeeni pictaţi în roşu. 15 Ei aveau centuri la mijlocul lor şi turbane voluminoase pe cap. Toţii erau ca nişte ofiţeri. Aceea era o imagine a babilonienilor, a căror ţară de origine este Caldeea. 16 Imediat după ce i-a văzut, i-a şi dorit; şi a trimis emisari la ei, în Caldeea. 17 Babilonienii au venit la ea, în patul iubirii, şi au murdărit-o cu adulterul lor. După ce s-a murdărit cu ei, i s-a înstrăinat sufletul de ei. 18 Când şi-a arătat public adulterul şi şi-a expus părţile intime, sufletul Meu s-a înstrăinat de ea – exact cum s-a înstrăinat şi de sora ei. 19 Apoi ea şi-a înmulţit şi mai mult adulterul, amintindu-şi de tinereţea ei, când se prostitua în ţara Egiptului. 20 A dorit să se culce cu amanţii ei care aveau organe de reproducere ca ale măgarilor şi care conţineau multă spermă ca ale cailor… 21 «Astfel, ţi-ai dorit cu mare intensitate să reproduci adulterul din tinereţea ta, când sânii ţi-au fost mângâiaţi de către egipteni, iar pieptul tău tânăr a fost răsfăţat. 22 Din această cauză, să ştii Oholiba, că Iahve, Cel care este Stăpân, îţi vorbeşte astfel: ‘Îi voi provoca pe amanţii tăi să vină împotriva ta – pe cei de care ţi s-a înstrăinat sufletul; şi îi voi aduce împotriva ta din toate părţile. 23 Îi voi aduce pe babilonieni şi pe toţi caldeenii, pe cei din Pecod, din Şoa şi din Coa, împreună cu toţi asirienii. Vor apărea toţi acei tineri agreabili care sunt guvernatori şi conducători, ofiţeri şi oameni renumiţi, călare pe cai. 24 Ei vor veni împotriva ta cu arme, cu care şi cu căruţe împreună cu o mulţime de popoare. Te vor înconjura din toate părţile cu scuturi, mari şi mici, fiind echipaţi cu coifuri. Lor le voi da dreptul de a pune în aplicare judecata pronunţată împotriva ta. Ei te vor judeca în conformitate cu legile lor. 25 Îmi voi îndrepta gelozia împotriva ta. Astfel, ei se vor comporta cu duşmănie faţă de tine. Îţi vor tăia nasul şi urechile; iar supravieţuitorii familiei tale vor cădea omorâţi de sabie. Îţi vor lua fiii şi fiicele; iar ce va mai rămâne, va fi devorat de foc. 26 Te vor dezbrăca de hainele tale şi îţi vor lua superbele tale podoabe. 27 Voi întrerupe astfel adulterul tău şi prostituţia pe care ai practicat-o încă de (când erai) pe teritoriul Egiptului. Nu îţi vor mai privi ochii spre foştii tăi amanţi; nici nu te vei mai gândi la Egipt!’ 28 Iahve, Cel care este Stăpân, vorbeşte în continuare: ‘Să ştii că te voi face să ajungi la discreţia celor pe care îi urăşti, a celor de care ţi s-a înstrăinat sufletul! 29 Te vor trata cu ură. Îţi vor lua toată averea şi te vor lăsa dezbrăcată şi goală. Va fi expusă astfel ruşinea prostituţiei tale, a infidelităţii tale şi a comportamentului tău imoral. 30 Toate acestea ţi se vor întâmpla pentru că te-ai prostituat cu celelalte popoare şi te-ai murdărit cu idolii lor. 31 Ai mers pe drumul surorii tale. Din această cauză îţi voi pune în mână cupa ei.’ 32 Iahve, Cel care este Stăpân, îţi mai spune: ‘Vei bea din cupa surorii tale. Ea este o cupă adâncă şi largă. Îţi va aduce desconsiderare (din partea celorlalţi) şi vei fi ridiculizată – pentru că încape atât de mult în ea! 33 Vei fi umplută de beţie şi de întristare – pentru că această cupă a surorii tale care se numeşte Samaria, este una a terorii şi a devastării. 34 Vei bea din ea şi o vei goli. Apoi o vei sparge în bucăţi şi îţi vei zgâria sânii cu ele’. Se va întâmpla aşa pentru că am vorbit Eu, Iahve, Cel care este Stăpân!» 35 Vorbesc în continuare: «Pentru că M-ai uitat şi pentru că M-ai aruncat la spatele tău, suportă-ţi şi tu acum pedeapsa pentru infidelitatea ta şi pentru imoralitatea ta!»” 36 Iahve mi-a zis: „Fiul omului, vrei să le judeci pe Ohola şi pe Oholiba? Atunci vorbeşte-le despre faptele lor oribile! 37 Ele au comis adulter; şi pe mâinile lor este sânge. Au comis adulter cu idolii lor, iar pe fiii pe care Mi i-au născut, i-au trecut prin foc ca să fie mâncare pentru idolii lor… 38 Mi-au făcut chiar mai mult decât atât: în aceeaşi zi, ei Mi-au murdărit sanctuarul şi Mi-au profanat Sabatele. 39 În aceeaşi zi când şi-au înjunghiat fiii în cinstea idolilor lor, ei au intrat şi în sanctuarul Meu ca să îl profaneze. Acestea sunt faptele pe care le-au făcut în casa Mea! 40 Au chemat chiar şi pe unii bărbaţi să vină de departe. Le-au trimis emisari; şi ei au venit. Pentru ei te-ai îmbăiat, ţi-ai vopsit ochii şi te-ai pregătit cu podoabe! 41 Te-ai aşezat pe un pat luxos, ai pregătit mâncare înaintea lui şi ai pus pe el tămâia şi uleiul Meu. 42 În jurul ei se auzea zgomotul unei mulţimi de oameni care sărbătoreau. Au fost aduşi bărbaţi obişnuiţi şi nişte sabeeni din deşert; iar aceştia le-au pus brăţări pe mâini şi coroană cu pietre valoroase pe cap. 43 Mi-am zis despre această femeie veştejită de atât adulter: «Să se prostitueze cu ea, pentru că doar aceasta este singura ei dorinţă!» 44 Ei au venit la ea cum se vine la o prostituată. Aşa au venit atât la Ohola cât şi la Oholiba – la aceste femei imorale. 45 Dar bărbaţii corecţi le vor judeca acuzându-le de adulter şi de vărsare de sânge – pentru că sunt adultere; şi pe mâinile lor este sânge!” 46 Iahve, Cel care este Stăpân, vorbeşte astfel: „Să se aducă o mulţime de oameni împotriva lor. Să fie terorizate şi jefuite! 47 Acea mulţime de oameni le va omorî cu pietre şi le va tăia cu săbiile. Apoi le va omorî fiii şi fiicele şi le va incendia casele. 48 Voi face astfel să înceteze infidelitatea (faţă de Mine) din ţară – pentru ca toate femeile să fie avertizate şi să nu copieze infidelitatea voastră. 49 Lipsa voastră de fidelitate se va întoarce împotriva voastră; şi veţi suporta pedeapsa pentru păcatele comise cu idolii voştri. Atunci veţi şti că Eu sunt Iahve, Stăpânul (vostru).”