40
În al douăzeci şi cincilea an al exilului nostru, la începutul anului, în a zecea zi a lunii, la paisprezece ani de la cucerirea oraşului (Ierusalim), chiar în acea zi, mâna lui Iahve a venit peste mine şi m-a dus acolo. M-a adus, în viziuni dumnezeieşti, pe teritoriul (poporu)lui Israel şi m-a lăsat jos pe un munte foarte înalt. În partea de sud a acestuia, era ceva ca structura unui oraş. M-a adus acolo; şi am observat că în acel loc era un bărbat care părea să fie făcut din bronz. El stătea la poartă; şi avea în mâini o frânghie de in şi o trestie de măsurat. Bărbatul mi-a vorbit astfel: „Fiul omului, priveşte, ascultă cu atenţie şi fi atent la tot ce îţi voi arăta; pentru că ai fost adus ca să ţi se reveleze aceste lucruri! Să le relatezi urmaşilor lui Israel tot ce vei vedea!” Am văzut un zid în afara casei (lui Iahve). El înconjura casa. În mâna bărbatului era o trestie de măsurat care avea lungimea de şase coţi. Unitatea de măsură pentru acel cot era mai mare cu o lăţime de palmă faţă de aceea stabilită pentru cotul obişnuit. A măsurat lăţimea zidului. Ea era de o trestie; iar înălţimea lui măsura tot o trestie întreagă. S-a dus la poarta care era în partea de est. A urcat pe trepte şi a măsurat pragul porţii. El avea lăţimea de o trestie. Lăţimea celuilalt prag era tot de o trestie. Fiecare cameră de la poarta dinspre Est avea lungimea de o trestie şi lăţimea tot o trestie; iar între camere era o distanţă de cinci coţi. Pragul porţii de lângă porticul porţii care conducea spre curtea interioară a casei, era lat de o trestie. A măsurat porticul porţii; şi el avea o lungime de opt coţi. Stâlpii ei de susţinere aveau o grosime de doi coţi. Porticul porţii conducea spre curtea interioară a casei. 10 Camerele de la poarta dinspre Est erau trei pe o parte şi trei pe cealaltă. Ele erau identice ca dimensiuni. Şi dimensiunile tuturor stâlpilor de susţinere erau aceleaşi, atât ale celor dintr-o parte, cât şi ale celor din cealaltă. 11 A măsurat deschizătura porţii. Ea era lată de zece coţi; iar lungimea pasajului porţii era de treisprezece coţi. 12 Înaintea camerelor de pe o parte, era un zid care avea grosimea de un cot; iar înaintea camerelor de pe cealaltă parte, era un zid care avea o grosime tot de un cot. Fiecare cameră ocupa o suprafaţă şase coţi pătraţi – atât cele de pe o parte, cât şi cele de pe cealaltă parte. 13 A măsurat lăţimea porţii – de la zidul exterior al unei camere până la zidul exterior al celei opuse. Era o distanţă de douăzeci şi cinci de coţi. Deschizăturile camerelor erau poziţionate una în faţa celeilalte. 14 A măsurat partea interioară a porţii, în paralel cu zidul; şi a găsit şaizeci de coţi. A măsurat până la porticul care conducea spre curte. 15 Din faţa porţii de la intrare până în faţa porticului porţii interioare, erau cincizeci de coţi. 16 Camerele şi zidurile lor care erau dincolo de poartă şi care înconjurau construcţia (pe interior), aveau nişte ferestre înguste. Chiar şi porticul avea ferestre spre interior pe toate laturile. Pe zidurile dintre camere erau gravaţi palmieri. 17 Apoi m-a dus în curtea exterioară. Şi am văzut că acolo erau nişte camere şi un pavaj care fusese făcut în jurul curţii. Erau treizeci de camere pe lungimea pavajului. 18 Unele porţi erau (poziţionate) la marginea pavajului care fusese făcut pe toată lungimea pe care o ocupau ele. Aceasta era zona Pavajului de Jos. 19 A măsurat distanţa din faţa porţii de jos până în capătul celălalt al curţii interioare; şi au fost o sută de coţi – atât în partea de la Est, cât şi în partea de la Nord. 20 Apoi a măsurat lungimea şi lăţimea porţii din partea de Nord a curţii exterioare. 21 Camerele ei erau trei pe o parte şi trei pe cealaltă parte. Zidurile dintre camere şi porticul aveau aceleaşi dimensiuni ca cele de la prima poartă: cincizeci de coţi în lungime şi douăzeci şi cinci de coţi în lăţime. 22 Ferestrele acestei porţi dinspre Nord, porticul ei şi palmierii gravaţi pe ziduri aveau aceeaşi mărime ca cele de la poarta dinspre Est. La ea se ajungea urcând pe şapte trepte; iar porticul ei era poziţionat înaintea lor. 23 În faţa porţii din direcţia Nord era o poartă spre curtea interioară – la fel ca la poarta din direcţia Est. A măsurat de la o poartă la alta; şi erau o sută de coţi. 24 M-a dus apoi în partea care era pe direcţia Sud; şi am văzut că şi acolo era o poartă. I-a măsurat pragurile şi porticul. Ele aveau aceleaşi dimensiuni ca ale celorlalte. 25 Această poartă şi porticul care îi aparţinea, aveau ferestre în jurul lor. Ele aveau dimensiunea celorlalte ferestre. Fiecare dintre ele avea o lungime de cincizeci de coţi şi o lăţime de douăzeci şi cinci de coţi. 26 La această poartă se ajungea urcând pe şapte trepte; iar porticul ei era înaintea lor. Pe zidurile dintre camere erau gravaţi palmieri – atât pe cele care erau pe o parte, cât şi pe cele care erau pe cealaltă parte. 27 Curtea interioară avea şi ea o poartă poziţionată în direcţia Sud. El a măsurat înspre Sud, de la o poartă la alta; şi a găsit o sută de coţi. 28 Apoi m-a dus în curtea interioară, la poarta dinspre Sud. A măsurat poarta de Sud; şi ea avea aceleaşi dimensiuni ca celelalte porţi. 29 Camerele ei, zidurile dintre camere şi porticul ei aveau aceleaşi dimensiuni ca ale celorlalte (porţi). Această poartă şi porticul care îi aparţinea, aveau ferestre în jurul lor. Ele aveau împreună o lungime de cincizeci de coţi şi o lăţime de douăzeci şi cinci de coţi. 30 Pe toate laturile existau porticuri care aveau o lungime de douăzeci şi cinci de coţi şi o lăţime de cinci coţi. 31 Porticul Porţii de Sud conducea spre curtea exterioară; iar pe stâlpii ei de susţinere erau gravaţi palmieri. La această poartă se ajungea urcând pe opt trepte. 32 M-a dus apoi în curtea interioară, la poarta de Est. A măsurat poarta; şi ea avea aceleaşi dimensiuni ca ale celorlalte. 33 Camerele, zidurile dintre camere şi porticul ei aveau aceleaşi dimensiuni ca ale celorlalte. Această poartă şi porticul ei aveau ferestre pe toate părţile. Împreună aveau o lungime de cincizeci de coţi şi o lăţime de douăzeci şi cinci de coţi. 34 Porticul ei conducea spre curtea exterioară; iar pe stâlpii ei de susţinere, atât pe o parte cât şi pe alta, erau gravaţi palmieri. La poartă se ajungea urcând pe opt trepte. 35 M-a dus apoi la poarta de Nord. A măsurat-o; şi avea aceleaşi dimensiuni ca ale celorlalte. Erau făcute la fel: 36 atât camerele şi zidurile dintre camere, cât şi porticul şi ferestrele care erau pe toate părţile. Poarta avea o lungime de cincizeci de coţi şi o lăţime de douăzeci şi cinci de coţi. 37 Porticul conducea spre curtea exterioară; iar pe stâlpii ei de susţinere, atât pe o parte cât şi pe alta, erau gravaţi palmieri. La această poartă se ajungea urcând pe opt trepte. 38 Era o cameră care avea intrarea în porticul porţii. Acolo trebuia să fie spălate animalele aduse pentru arderea integrală. 39 În porticul porţii erau două mese pe o parte şi două mese pe cealaltă parte. Pe aceste mese erau înjunghiate animalele aduse pentru arderile integrale, pentru sacrificiile pentru păcat şi pentru acelea care erau oferite pentru vină. 40 Lângă peretele exterior al porticului, cum se urcă spre intrarea porţii dinspre Nord, erau două mese. Lângă celălalt perete exterior al porticului porţii, erau alte două mese. 41 Deci erau patru mese într-o parte a porţii şi patru mese în cealaltă parte a ei. În total, erau opt mese pentru înjunghierea animalelor aduse (lui Iahve) ca sacrificiu. 42 Mai erau acolo patru mese făcute din pietre cioplite – pentru arderile integrale. Acele mese erau lungi de un cot şi jumătate, late de un cot şi jumătate şi înalte de un cot. Pe ele se puneau uneltele cu care se înjunghiau arderile integrale şi celelalte sacrificii. 43 Pe pereţii meselor erau fixate rastele duble care aveau dimensiunea de un lat de palmă. Pe mese trebuia pusă carnea animalelor sacrificate. 44 În partea exterioară a porţii interioare – în curtea interioară –, erau două camere: una la poarta de Nord, cu faţa spre Sud, iar cealaltă la poarta de Sud, cu faţa spre Nord. 45 El mi-a spus: „Această cameră orientată spre Sud este a preoţilor responsabili cu supravegherea casei. 46 Iar camera orientată spre Nord este a preoţilor responsabili cu slujba de la altar. Am vorbit astfel despre fiii lui Ţadoc – singurii dintre urmaşii lui Levi cărora li se permite să se apropie de Iahve ca să Îi slujească.” 47 A măsurat apoi curtea care avea o suprafaţă pătrată. Ea era de o sută de coţi lungime şi o sută de coţi lăţime. Altarul era în faţa casei. 48 M-a dus la porticul casei şi a măsurat stâlpii de susţinere ai porticului. Fiecare avea cinci coţi grosime – atât cel dintr-o parte, cât şi cel din cealaltă parte. Lăţimea intrării era de paisprezece coţi, iar cea a zidurilor laterale era de trei coţi. 49 Lungimea porticului era de douăzeci de coţi, iar lăţimea lui de doisprezece coţi. Se ajungea la el urcând pe zece trepte; iar lângă stâlpii de susţinere erau alţi doi stâlpi: unul într-o parte şi altul în cealaltă parte.