4
Vă ofer un sfat, eu, cel care sunt în închisoare pentru (ataşamentul faţă de) Stăpân(ul nostru): să trăiţi având un comportament demn de chemarea pe care v-a făcut-o Dumnezeu. El să fie evident printr-un caracter care manifestă o totală modestie şi blândeţe. Fiţi răbdători şi suportaţi-vă unii pe alţii în dragoste. Să manifestaţi un total interes pentru păstrarea unităţii pe care o realizează Spiritul. Acest lucru va fi posibil atât timp cât între voi va persista o atmosferă de pace. Există un singur Organism şi un singur Spirit – exact cum din momentul în care aţi fost chemaţi, aveţi o singură speranţă comună. Există un singur Stăpân, o singură credinţă şi un singur botez. De asemenea, există un singur Dumnezeu care este Tatăl tuturor, lucrând prin toţi şi fiind în toţi (care sunt creştini). Dar harul ne-a fost oferit în mod diferenţiat, în conformitate cu repartizarea lui făcută de Cristos fiecăruia. Acest lucru este confirmat şi de Scriptură, în textul care spune că „Atunci când S-a dus în locurile din înălţime, a luat în captivitate sclavia şi a oferit daruri oamenilor.” Când se spune „S-a dus în locurile din înălţime”, înseamnă că înainte coborâse în locurile de jos, de pe pământ. 10 Cel care a coborât, este aceeaşi Persoană care a urcat (apoi) mai sus decât tot ce înseamnă Cosmos, pentru a umple totul. 11 Astfel, El a desemnat pe unii apostoli, pe alţii profeţi, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători. 12 Ei au primit aceste daruri pentru ca astfel să poată echipa pe sfinţi pentru activităţile lor de slujire – acestea contribuind împreună la „construirea” Organismului lui Cristos (care este Comunitatea Sa). 13 Această dezvoltare se realizează prin procesul care vizează ajungerea tuturor (creştinilor) la unitate în credinţă şi în cunoaşterea Fiului lui Dumnezeu. Iar scopul final urmărit este atingerea nivelului superior al maturităţii spirituale pe care Cristos ne-a oferit-o ca model. 14 Astfel, nu vom mai fi „copii” din punct de vedere spiritual. Dar cei care încă sunt la acest nivel, se aseamănă cu un obiect care pluteşte; şi fiind împins de curenţi într-o direcţie sau în alta, nu are nicio stabilitate. Concret, ei sunt antrenaţi de orice „vânt” al doctrinelor lansate în mod subtil de oamenii care inventează metode ingenioase pentru înşelarea altora. 15 Dar maturitatea spirituală ne face să spunem adevărul în dragoste şi să creştem în toate aspectele pentru a semăna tot mai mult cu Cel care este Capul (acestui Organism numit Comunitatea Sa) – Cristos. 16 Acest Organism este unit cu El şi funcţionează în unitate prin acţiunea fiecărui element de legătură. Astfel se realizează creşterea şi fortificarea lui în dragoste. 17 Aceasta este recomandarea mea, (în timp ce suntem) în Stăpân(ul nostru), pentru voi: să nu mai trăiţi ca păgânii care se gândesc la lucruri nesemnificative. 18 Mintea lor este în întuneric; şi din cauza ignoranţei şi a „împietririi” inimii, sunt separaţi de viaţa care provine din Dumnezeu. 19 Ei nu mai au ruşine pentru ce fac; şi astfel practică fără limite orice fel de imoralitate. 20 Dar acesta nu este modul în care aţi fost învăţaţi să trăiţi în Cristos. 21 Desigur, voi aţi fost informaţi cu privire la El şi aţi fost învăţaţi adevărul care este în Isus. 22 Deci să vă „dezbrăcaţi” de omul vechi care, prin satisfacerea dorinţelor lui înşelătoare, produce degradare morală. 23 Şi să aveţi o altă atitudine, înnoindu-vă la nivelul minţii voastre, 24 prin „îmbrăcarea” cu omul nou care este creat conform imaginii lui Dumnezeu în adevărata dreptate şi în sfinţenie. 25 Deci nimeni să nu mai practice minciuna; ci fiecare să spună adevărul aproapelui lui. Pentru că în raporturile noastre, fiecare suntem părţi ale aceluiaşi organism. 26 Să nu păcătuiţi atunci când vă mâniaţi. Înainte să apună soarele, să dispară mânia pe care aţi avut-o (în acea zi); 27 şi astfel, să nu oferiţi diavolului nicio şansă! 28 Cine fura, să nu mai fure; ci să muncească cinstit, ca să aibă posibilitatea să îl ajute şi pe cel sărac. 29 Să nu folosiţi niciun cuvânt dăunător, ci numai ce este util altora, urmărind edificarea lor (spirituală). În acord cu nevoile fiecăruia, vorbele voastre să ofere har celor care le aud. 30 Să nu îl întristaţi pe Spiritul Sfânt al lui Dumnezeu cu care aţi fost sigilaţi pentru ziua când veţi fi „răscumpăraţi”. 31 Eliminaţi din viaţa voastră: orice amărăciune, orice manifestare rapidă negândită, orice mânie, orice reproş făcut pe ton de scandal, orice defăimare şi orice fel de răutate. 32 Înlocuiţi acestea cu bunăvoinţă şi cu iertare, manifestându-le unii pentru alţii – exact cum v-a iertat şi Dumnezeu în Cristos.