12
Iahve îi zisese lui Avram: „Ieşi din ţara ta, dintre rudele tale şi din familia tatălui tău; şi (astfel) vino în ţara pe care ţi-o voi arăta! Din tine voi face un mare popor şi te voi binecuvânta. Voi face ca numele tău să fie semnificativ (între ceilalţi oameni); şi vei fi o binecuvântare. Îi voi binecuvânta pe cei care te vor binecuvânta; dar îl voi blestema pe acela care te va blestema. Prin tine vor fi binecuvântate toate popoarele care există pe suprafaţa pământului!” Avram a plecat, aşa cum îi spusese Iahve; dar a venit şi Lot împreună cu el. Avram avea şaptezeci şi cinci de ani când a plecat din Haran. El a mers împreună cu soţia lui – Sarai – şi cu nepotul Lot, ducând cu ei spre Canaan toate lucrurile pe care le adunaseră şi toţi sclavii obţinuţi în Haran; şi (astfel) au ajuns acolo. Avram a călătorit prin acest teritoriu până la stejarul lui More din Sihem. În acele vremuri, canaaniţii (încă) erau în acea „ţară”. Iahve i S-a revelat lui Avram zicându-i: „Voi da această «ţară» (ca proprietate) «seminţei» tale!” Avram a construit în acel loc un altar (închinat) lui Iahve care i Se revelase. Apoi a plecat spre munte, la Est faţă de (localitatea care s-a numit mai târziu) Betel; şi şi-a instalat cortul acolo. Şi-a stabilit „locuinţa” având „Betelul” la Vest şi localitatea (numită mai târziu) Ai la Est. El a construit (şi) acolo un altar (dedicat) Iahve, invocându-I numele. Apoi Avram a continuat să se deplaseze spre Neghev. 10 În acea zonă a venit o foamete; şi pentru că ea făcea foarte dificilă supravieţuirea, Avram s-a dus în Egipt ca să locuiască acolo pentru un anumit timp. 11 Când se apropiau de Egipt, Avram i-a zis soţiei lui numită Sarai: „Ştiu că eşti o femeie frumoasă. 12 Când te vor vedea egiptenii şi vor înţelege că eşti soţia mea, pe mine mă vor omorî, iar pe tine te vor lăsa să trăieşti. 13 Spune despre tine că eşti sora mea; şi fă astfel să fiu apreciat (de ei) din cauza ta. Astfel, datorită ţie, viaţa mea va fi salvată (de la moarte).” 14 Când Avram a intrat în Egipt, egiptenii au văzut că Sarai era foarte frumoasă. 15 Conducătorii subordonaţi faraonului au văzut-o şi i-au lăudat-o. Astfel ea a fost adusă în casa lui. 16 Faraon l-a tratat bine pe Avram din cauza ei; şi i-a dat oi, boi, măgari, măgăriţe, sclavi, sclave şi cămile. 17 Dar din cauza soţiei lui Avram numită Sarai, Iahve a lovit faraonul şi familia lui cu dezastre. 18 Atunci faraonul l-a chemat pe Avram şi l-a întrebat: „De ce ai procedat astfel? De ce nu mi-ai spus că ea este soţia ta? 19 De ce ai pretins că este sora ta şi m-ai determinat astfel să o iau ca soţie? Acum ia-ţi soţia şi pleacă!” 20 Faraon le-a dat porunci oamenilor din subordinea lui cu privire la Avram; iar aceştia l-au alungat atât pe el, cât şi pe soţia lui, împreună cu tot ce aveau.