18
Iahve i S-a revelat lui Avraam lângă stejarii lui Mamre, în timp ce acesta stătea la intrarea cortului lui în perioada de caniculă a zilei. Privind, Avraam a văzut trei bărbaţi (venind) în apropierea zonei (taberei) lui. Imediat după ce i-a observat, a alergat de la intrarea cortului ca să îi întâmpine; şi s-a aplecat până la pământ (în faţa lor). El a zis: „Doamne, dacă sunt acceptat de Tine, Te rog să nu treci pe lângă sclavul Tău. Permiteţi să se aducă puţină apă ca să vi se spele picioarele; şi să vă odihniţi sub copac. Aş vrea să aduc nişte mâncare, ca să vă refaceţi forţele. Apoi puteţi merge mai departe. Consider că aţi venit la slujitorul vostru pentru că (tocmai) de aceste lucruri aveţi nevoie!” Ei i-au răspuns: „Da, exact aceasta este realitatea. Fă aşa cum ai spus.” Avraam s-a dus rapid în cort la Sara şi i-a zis: „Ia repede trei măsuri de făină, frământă şi fă pâine.” El a alergat la turmă şi a luat de-acolo un viţel care avea carnea fragedă şi bună. Apoi i l-a dat unui sclav care l-a gătit rapid. Împreună cu viţelul pe care îl pregătise, Avraam a adus unt şi lapte; apoi i-a servit pe cei trei bărbaţi. În timp ce mâncau, Avraam stătea lângă ei, sub copac. Ei l-au întrebat: „Unde este Sara – soţia ta?” El a răspuns: „Acolo, în cort.” 10 Apoi unul dintre ei a zis: „Anul viitor, în această perioadă, Mă voi întoarce la tine; şi atunci Sara, soţia ta, va avea (deja) un fiu.” Sara asculta la intrarea cortului care era în spatele Lui. 11 Avraam şi Sara erau bătrâni, avansaţi în vârstă. Sara trecuse de vârsta când putea concepe copii. 12 Acest fapt explică de ce Sara a râs în sinea ei, zicând: „Acum când am îmbătrânit, iar bărbatul – stăpânul meu – este (şi el) bătrân, oare mai pot avea dorinţe sexuale?” 13 Iahve l-a întrebat pe Avraam: „De ce a râs Sara contestând posibilitatea de a avea un copil acum când este bătrână? 14 Oare este ceva prea dificil (de realizat) pentru Iahve? Anul viitor, în acest sezon, Mă voi întoarce la tine; iar Sara va avea (atunci) un fiu.” 15 Dar pentru că se temea, Sara a negat, zicând: „Nu am râs!” Dar El a replicat, zicându-i: „Ba da, ai râs!” 16 Când au plecat de acolo, acei bărbaţi au privit spre Sodoma; iar Avraam a mers împreună cu ei ca să îi conducă. 17 Atunci Iahve a zis: „Oare Îmi pot permite să ascund de Avraam ce urmează să fac? 18 Despre el ştiu că va deveni un popor mare care va avea forţă; şi că prin el vor fi binecuvântate toate naţiunile care vor trăi pe suprafaţa pământului. 19 Cunosc (anticipat) despre el că va porunci copiilor şi (tuturor) urmaşilor lui să respecte şi să perpetueze stilul de viaţă care este plăcut lui Iahve, făcând ce este drept şi corect; pentru ca astfel, El să îi dea lui Avraam ce i-a promis.” 20 Atunci Iahve a zis: „Plângerea împotriva Sodomei şi Gomorei se măreşte (constant), iar păcatul lor este foarte mare! 21 Trebuie să merg acolo să văd dacă situaţia lor este conform veştii care a ajuns până la Mine; iar dacă ea nu se va confirma, voi şti.” 22 Acei bărbaţi s-au întors (de la Avraam) şi au plecat înspre Sodoma. Dar Avraam a rămas înaintea lui Iahve. 23 Avraam „s-a apropiat” de El, zicând: „Oare vei distruge Tu şi pe omul corect împreună cu cel rău? 24 Este posibil să existe în oraş cincizeci de oameni corecţi. În acest caz, îl vei distruge şi nu îl vei scăpa având în vedere pe cei cincizeci de oameni corecţi care sunt acolo? 25 Nu-mi imaginez că vei decide să faci acest lucru. Tu nu Îţi poţi permite să omori pe omul corect împreună cu cel rău, tratând pe cel bun la fel ca pe cel rău! Sper că nu vei proceda aşa! Oare Acela care este Judecătorul întregului pământ, nu va lua decizii corecte?” 26 Iahve i-a răspuns: „Dacă voi găsi în oraşul Sodoma cincizeci de oameni corecţi, voi scăpa (de la dezastru) toată acea zonă datorită lor!” 27 Avraam a spus: „Acum, dacă tot am avut curajul să îi vorbesc lui Iahve, deşi nu sunt decât praf şi cenuşă, 28 să presupunem că dintre cei cincizeci (de oameni corecţi), vor lipsi cinci. În această situaţie, vei distruge tot oraşul pentru că lipsesc cei cinci?” El i-a răspuns: „Dacă voi găsi acolo patruzeci şi cinci de oameni corecţi, nu îl voi distruge.” 29 Avraam a vorbit din nou, zicând: „Poate vor fi acolo numai patruzeci…” Iahve i-a răspuns: „Dacă există acolo cei patruzeci (de oameni corecţi), nu îl voi distruge.” 30 Avraam I-a zis: „Să nu se mânie Iahve dacă voi continua să vorbesc. Poate vor fi acolo doar treizeci (de oameni corecţi)…” El i-a răspuns: „Dacă voi găsi acolo treizeci de oameni corecţi, nu îl voi distruge.” 31 Avraam a continuat, zicând: „Acum, pentru că am avut curajul să îi vorbesc lui Iahve, mă gândesc şi la situaţia în care vor fi găsiţi acolo doar douăzeci (de oameni corecţi).” Iar Iahve a zis: „Dacă vor exista aceşti douăzeci (de oameni corecţi), nu voi distruge oraşul.” 32 Avraam a mai zis: „Să nu se mânie Iahve dacă mai vorbesc o singură dată. Este posibil să existe în oraş numai zece oameni drepţi…” El i-a răspuns: „Nu îl voi distruge dacă vor exista acolo cei zece (oameni corecţi).” 33 După ce a terminat de vorbit cu Avraam, Iahve a plecat; iar Avraam s-a întors la locuinţa lui.