1 Dumnezeu Şi-a adus aminte de Noe, de toate vietăţile şi de vitele care erau împreună cu el în corabie. El a făcut să sufle un vânt peste pământ; şi astfel, apele au încetat să îl mai inunde. 2 Fântânile adâncului şi barajele cerului au fost închise; iar ploaia care venea de sus, s-a oprit. 3 Apele au început atunci să se retragă de pe pământ. Scăderea lor a fost vizibilă la sfârşitul celor o sută cincizeci de zile. 4 În a şaptesprezecea zi a lunii a şaptea, corabia s-a oprit pe munţii (numiţi ulterior) Ararat. 5 Apele au continuat să scadă până în a zecea lună; şi astfel, în prima zi din a zecea lună, s-au văzut vârfurile munţilor. 6 După patruzeci de zile, Noe a deschis fereastra corăbiei pe care o făcuse. 7 A dat drumul afară unui corb, ca să verifice dacă apele au scăzut (suficient). Acesta zbura în diferite zone, de unde se întorcea (la corabie). El a (tot) revenit până când s-au retras apele de pe pământ. 8 Apoi a trimis şi un porumbel, ca să verifice dacă scăzuseră apele de pe pământ. 9 Dar porumbelul nu a găsit niciun loc unde să se aşeze, pentru că apele erau destul de mari pe tot pământul. Astfel, el s-a întors la Noe în corabie. Acesta şi-a întins mâna, l-a luat şi l-a adus din nou cu el în interiorul corăbiei. 10 A aşteptat încă şapte zile. Apoi a dat drumul din nou porumbelului din corabie. 11 Acesta s-a întors la el seara, având în cioc o frunză de măslin ruptă de puţin timp. Noe a înţeles astfel că apele de pe pământ scăzuseră. 12 A mai aşteptat încă şapte zile. Apoi a trimis din nou porumbelul; dar acesta nu s-a mai întors la el. 13 În anul şase sute unu al vieţii lui Noe, în prima zi a lunii întâi, pământul nu mai era sub apă. Noe a ridicat acoperişul corăbiei; şi a văzut că apa se scursese de pe suprafaţa pământului. 14 În a douăzeci şi şaptea zi a lunii a doua, pământul era (deja) uscat. 15 Atunci Dumnezeu i-a spus lui Noe: 16 „Ieşi din corabie împreună cu soţia ta, cu fiii tăi şi cu soţiile lor. 17 Scoate toate vieţuitoarele care sunt (acolo) cu tine – păsări, animale (mai mari), împreună cu toate celelalte fiinţe mici care mişună pe pământ. Lasă-le astfel libere ca să se răspândească pe pământ, să fie fertile şi să se înmulţească.” 18 Astfel, Noe a părăsit corabia împreună cu fiii lui, cu soţia lui şi cu soţiile fiilor lui. 19 Au ieşit din ea şi toate celelalte vietăţi, conform speciilor lor: animalele mici, toate păsările şi toate fiinţele care se deplasează (şi trăiesc) pe pământul uscat. 20 Atunci Noe a construit un altar (pe care l-a dedicat) lui Iahve. A luat câteva dintre animalele curate şi dintre păsările curate, pe care le-a sacrificat arzându-le apoi integral pe altar. 21 Iahve a simţit o aromă plăcută; şi a zis în Sine Însuşi: „Nu voi mai blestema niciodată pământul din cauza faptelor omului; pentru că la nivelul minţii lui, el este înclinat înspre rău încă din tinereţe. Nu voi mai distruge nici pe toate celelalte vieţuitoare, cum am făcut acum. 22 Atât timp cât va exista pământul, nu vor înceta să se succeadă semănatul şi seceratul, frigul şi căldura, vara şi iarna, ziua şi noaptea.”