1 Tesaloniceni
1
Pavel, Silvan şi Timotei, ne adresăm comunităţii creştinilor tesaloniceni care este (inclusă) în Dumnezeu Tatăl şi în Stăpânul Isus Cristos: har şi pace de la Dumnezeu – care este Tatăl nostru – şi de la Stăpânul Isus Cristos. Noi mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi toţi; şi ne rugăm în mod constant pentru voi. Atunci când ne prezentăm astfel înaintea lui Dumnezeu – Tatăl nostru – ne amintim mereu de modul în care a lucrat credinţa voastră şi de efortul pe care l-aţi făcut motivaţi de dragoste. Apoi ne mai amintim şi de adversităţile pe care le-aţi suportat, fiind inspiraţi de speranţa în (revenirea) Stăpânul(ui) nostru Isus Cristos. Noi ştim, fraţilor, că sunteţi iubiţi de Dumnezeu şi că El v-a ales. Vestea Bună pe care v-am adus-o, nu era doar un discurs (omenesc); ci a fost predicată cu autoritatea care venea de la Spiritul Sfânt şi dintr-o profundă convingere. Ştiţi că am lucrat astfel între voi pentru că vă doream binele. Dar şi voi aţi trăit apoi ca mine şi ca Stăpânul nostru. Deşi aţi suportat multe necazuri, aţi primit Cuvântul cu bucuria a cărei sursă este Spiritul Sfânt. Astfel aţi devenit acum un exemplu pentru toţi credincioşii din Macedonia şi din Ahaia. De fapt, iniţial predicarea Cuvântului Stăpânului a continuat în Macedonia şi apoi în Ahaia. Dar acum credinţa voastră în Dumnezeu este cunoscută peste tot; deci nici nu mai este nevoie să vorbim (noi altora) despre ea… Toţi aceştia v-au lăudat pentru felul în care ne-aţi primit. Ei au mai relatat cum aţi renunţat la idoli, acceptând să slujiţi ca sclavi Dumnezeului viu şi adevărat; 10 iar acum aşteptaţi să vină din cer Fiul Său – Isus – pe care Dumnezeu L-a înviat. El ne salvează de consecinţele mâniei lui Dumnezeu (împotriva oamenilor).