Isaia
1
Viziunea pe care a avut-o Isaia, fiul lui Amoţ – pentru cei din teritoriul numit Iuda şi pentru Ierusalim – în timpul regilor Uzia, Iotam, Ahaz şi Ezechia, (care au guvernat) în teritoriul numit Iuda: „Ascultă, cer! Tu, pământ, fii atent; pentru că Iahve a vorbit, zicând: «Am îngrijit şi am crescut nişte copii; dar ei s-au revoltat împotriva Mea. Boul îşi cunoaşte stăpânul, iar măgarul ştie să recunoască ieslea stăpânului lui; dar Israel nu (Mă) (re)cunoaşte. Poporul Meu nu (Mă) înţelege!» Ah, naţiune păcătoasă, popor încărcat cu nedreptate, sămânţă de păcătoşi, copii stricaţi! Ei L-au abandonat pe Iahve, L-au desconsiderat pe Cel care este sfântul lui Israel şi I-au întors spatele! Oare cum să mai fiţi pedepsiţi pentru că insistaţi în neascultare!? Tot capul (vostru) este bolnav; şi toată inima (voastră) suferă! Din tălpi şi până în partea de sus a capului, nimic nu este sănătos. Totul este doar vânătăi şi răni. Sunt răni care sângeră. Ele nu s-au uscat şi nu au fost legate. Durerile produse de ele nu sunt calmate cu ulei. Ţara voastră este fără locuitori. Oraşele voastre sunt arse de foc. Câmpurile voastre sunt devorate de străini chiar în faţa voastră. Ţara voastră este devastată ca atunci când ar fi fost răscolită de străini. Fiica Sionului este abandonată ca o colibă în vie, ca un adăpost într-un câmp de castraveţi, ca un oraş asediat. Dacă Iahve care este Dumnezeul Armatelor nu ne-ar fi lăsat câţiva supravieţuitori, am fi ajuns ca Sodoma şi ne-am fi asemănat cu Gomora! 10 Ascultaţi cuvântul lui Iahve, voi care sunteţi (ca nişte) conducători ai Sodomei! Voi, care sunteţi (ca acel) popor al Gomorei, fiţi atenţi la (ce prevede) legea Dumnezeului nostru! 11 Iahve vă spune: «Ce (credeţi voi că) reprezintă pentru Mine mulţimea sacrificiilor voastre? Sunt sătul de arderile integrale oferite din berbeci şi de grăsimea viţeilor îngrăşaţi! Nu Îmi place deloc sângele taurilor, al mieilor sau al ţapilor. 12 Cine v-a cerut să vă prezentaţi înaintea Mea (astfel), profanându-Mi curţile? 13 Nu mai aduceţi sacrificii degeaba! Mi-e scârbă de tămâia voastră! Nu pot suferi adunarea de sărbătoare unită cu nedreptatea. Nu suport (sărbători pentru) lunile noi, nici Sabatele şi adunările voastre. 14 Sufletul Meu urăşte lunile voastre noi şi sărbătorile voastre! Ele au devenit o greutate pentru Mine; şi am obosit să o mai (su)port. 15 Când vă veţi ridica mâinile, Îmi voi ascunde ochii de voi. Chiar dacă veţi face multe rugăciuni, nu le voi asculta! Mâinile vă sunt pline de sânge. 16 Spălaţi-vă şi curăţaţi-vă! Îndepărtaţi faptele voastre rele din faţa ochilor Mei! Nu mai faceţi rău; 17 ci învăţaţi să faceţi (ce este) bine! Urmăriţi (să promovaţi) dreptatea; scăpaţi (de abuzuri) pe cel exploatat! Faceţi dreptate orfanului şi vorbiţi în apărarea văduvei!» 18 Iahve vă cheamă, zicând: «Veniţi acum să ne judecăm. Deşi păcatele voastre sunt ca o haină de culoarea roşu-aprins, ele se vor face albe ca zăpada. Deşi sunt roşu-închis, ele se vor face ca lâna. 19 Dacă veţi accepta şi veţi asculta, vă veţi hrăni cu ce are ţara mai bun; 20 dar dacă vă veţi opune şi vă veţi manifesta neascultarea, veţi fi distruşi de sabie». Să ştiţi că acesta este mesajul care a fost spus de gura lui Iahve! 21 Vezi cum a ajuns ca o prostituată acest oraş care Îmi era loial! Odată era plin de dreptate. Ea locuia atunci în el. Dar acum este plin de criminali! 22 Argintul vostru s-a făcut zgură; iar vinul vostru este amestecat cu apă! 23 Prinţii voştri îşi manifestă neascultarea (faţă de Mine) şi sunt prieteni cu tâlharii. Toţi iubesc mita şi aleargă după daruri! Nu îl apără pe cel orfan; şi cauza văduvei nu ajunge înaintea lor. 24 Pentru că aşa procedează ei, Iahve, Cel care este Dumnezeul Armatelor şi care se mai numeşte Forţa lui Israel, zice: «Ah, Îmi voi (re)vărsa mânia peste duşmanii mei; Mă voi răzbuna pe ei! 25 Îmi voi ridica mâna împotriva ta; voi curăţa zgura ta aşa cum o curăţă substanţa folosită pentru spălat; şi voi îndepărta toate impurităţile tale. 26 Îi voi face pe judecătorii tăi cum erau cândva. Îi voi face pe consilierii tăi ca la început. Apoi ţi se va zice: ‘Oraş al dreptăţii, oraş loial!’» 27 Sionul va fi reabilitat prin judecată corectă. Acest lucru se va întâmpla cu toţi locuitorii lui care se pocăiesc. 28 Dar cei neascultători şi păcătoşii vor fi distruşi împreună şi cei care Îl abandonează pe Iahve. Da, aceia vor fi eliminaţi! 29 «Vă va fi ruşine de stejarii care vă ofereau satisfacţie. Veţi roşi din cauza grădinilor pe care le-aţi ales! 30 Veţi fi ca un stejar ale cărui frunze se usucă şi ca o grădină fără apă! 31 Cel care avea forţă, va fi ca un pom uscat; şi lucrarea lui va fi ca o scânteie. El şi lucrarea lui vor arde împreună; şi nimeni nu îi va stinge!»”