10
Vai de cei care decretează decizii care favorizează nedreptatea şi de cei care scriu porunci cu ajutorul cărora impun exploatarea nedreaptă – ca să îi priveze de drepturi pe cei săraci şi să răpească dreptatea celor defavorizaţi din poporul Meu. Ei fac astfel din văduve prada lor şi îi jefuiesc pe orfani. Ce veţi face în ziua pedepsei, în mijlocul dezastrului care va veni din depărtări? La cine veţi fugi după ajutor? Unde vă veţi lăsa bogăţiile? Unii se vor apleca şi vor merge printre prizonieri sau vor cădea omorâţi. Cu toate acestea, mânia Lui nu s-a liniştit, iar mâna Îi este încă întinsă.” „Vai de asirian care a fost nuiaua mâniei Mele! Vai de cel care ţine în mâna lui bâta marii Mele supărări! L-am trimis împotriva unui popor lipsit de respect faţă de Mine. I-am poruncit să meargă împotriva poporului pe care sunt mâniat, să îl prade, să îl jefuiască şi să îl calce cu picioarele ca pe noroiul de pe drum. Dar el nu vrea să procedeze aşa. Nu are în minte acest lucru; ci vrea numai să distrugă, să şteargă de pe pământ popoare care (totuşi) nu au o populaţie mică. El zice: «Oare nu sunt regi toţi conducătorii mei? Oare nu s-a întâmplat celor din Calno la fel ca celor din Carchemiş? Nu este Hamatul identic cu Arpadul? Nu seamănă Samaria cu Damascul? 10 Mâna mea a devenit suverană în regatele idolilor ale căror imagini erau mai mari decât cele din Ierusalim şi din Samaria. 11 Cum am făcut Samariei şi idolilor ei, la fel voi face şi Ierusalimului şi idolilor lui!»” 12 „Când Iahve Îşi va fi realizat toată lucrarea împotriva muntelui numit Sion şi împotriva Ierusalimului, va spune: «Îl voi pedepsi pe regele Asiriei pentru atitudinea lui arogantă şi pentru mândria privirii lui impunătoare. 13 El zice: ‘Prin propria mea forţă am făcut acest lucru; şi l-am realizat prin înţelepciunea mea, pentru că sunt inteligent. Am desfiinţat limitele teritoriale ale popoarelor şi le-am jefuit de bogăţii. Acţionând ca un luptător remarcabil, le-am subjugat conducătorii. 14 Am găsit cu mâna mea bogăţia popoarelor exact cum aş fi găsit un cuib (de păsări)! Am adunat tot pământul ca unul care adună ouăle uitate; şi nimeni nu a mişcat vreo aripă, nu a deschis gura şi nici nu a ciripit!’ 15 Se va lăuda oare securea înaintea celui care o foloseşte? Se va înălţa oare fierăstrăul deasupra celui care se foloseşte de el? Dar în acest caz se întâmplă ca şi cum nuiaua l-ar ridica pe cel care o ridică sau ca şi cum toiagul ar ridica pe cel care nu este din lemn!» 16 Din această cauză Cel Suveran numit Iahve, Dumnezeul Armatelor, va trimite o boală devastatoare printre luptătorii lui remarcabili. Între oamenii lui speciali folosiţi în război se va declanşa un dezastru ca acela produs de foc. 17 Lumina lui Israel va deveni un foc; iar Sfântul lui va fi o flacără. Într-o singură zi, ea va arde şi va consuma toţi spinii şi toţi mărăcinii lui. 18 Grandoarea pădurii lui şi pământurile lui productive, vor fi total distruse; şi vor ajunge ca un bolnav pe moarte. 19 Copacii care vor rămâne în pădurea lui, vor fi atât de puţini încât şi un copil ar putea scrie numărul lor. 20 În acea zi, supravieţuitorii poporului Israel şi supravieţuitorii urmaşilor lui Iacov nu se vor mai baza pe cel care îi lovea; ci se vor baza cu adevărat pe Iahve, pe Sfântul lui Israel! 21 Nişte supravieţuitori se vor întoarce. Aceia sunt supravieţuitorii lui Iacov. Ei vor reveni la Dumnezeul care deţine forţa (absolută). 22 Israel, chiar dacă poporul tău ar fi (atât de numeros) ca (ca particulele care formează) nisipul mării, numai nişte supravieţuitori din el se vor întoarce. Distrugerea este decisă; şi astfel, ea face să se reverse dreptatea. 23 Stăpânul care se numeşte Iahve, Dumnezeul armatelor, va pune în aplicare sentinţa pronunţată; şi acest lucru se va întâmpla în toată ţara. 24 Stăpânul care se numeşte Iahve şi care este Dumnezeul Armatelor, spune: «Poporul Meu care locuieşti în Sion, nu te teme de asirieni când ei te bat cu nuiaua şi îşi înalţă bâta împotriva ta – aşa cum au făcut şi egiptenii – 25 pentru că foarte curând, indignarea Mea împotriva ta va înceta şi supărarea Mea va fi direcţionată spre distrugerea lor.» 26 Iahve, Cel care este Dumnezeul Armatelor îi va bate cu un bici – exact cum l-a bătut pe Midian la stânca Oreb; şi Îşi va înălţa toiagul deasupra mării – cum a făcut în Egipt. 27 În acea zi, îţi va fi luată greutatea lor de pe umeri şi jugul lor de pe gât. Acel jug va fi distrus din cauza grăsimii. 28 A ajuns la Aiat, a trecut prin Migron, iar la Micmaş şi-a abandonat lucrurile. 29 Au trecut prin zona îngustă şi au zis: «Vom înnopta la Gheva!» Rama tremură, iar Ghiva lui Saul fuge. 30 Fiica Galimului, ţipă cu mare intensitate! Laişa, fii atent(ă)! Anatot, vai de tine! 31 Madmena fuge, locuitorii Ghebimului caută (o) scăpare. 32 Astăzi va face o nouă oprire la Nob, de unde va ameninţa cu pumnul muntele fiicei Sionului şi dealul Ierusalimului. 33 Priviţi-L pe Stăpânul care se numeşte Iahve – Dumnezeul Armatelor: El taie crengile cu o mare forţă. Cei mai înalţi copaci vor fi tăiaţi, cei mândri vor fi doborâţi. 34 El va tăia desişul pădurii cu securea, iar Libanul va cădea sub loviturile Celui Impunător.