14
Dar Iahve va avea milă de Iacov. Îl va alege din nou pe Israel şi îl va pune în ţara lui. Străinii li se vor alătura şi se vor uni cu urmaşii lui Iacov. Popoarele îi vor lua şi îi vor aduce la locul lor; iar descendenţii lui Israel îi vor guverna în ţara lui Iahve, ca pe nişte slujitori şi ca pe nişte slujitoare. Îi vor lua captivi pe cei care îi dominaseră şi vor deveni şefii exploatatorilor lor. În ziua în care Iahve îţi va da odihnă după ce va trece durerea, necazul şi munca extenuantă la care ai fost obligat, vei râde de regele Babilonului, spunând: «Cum a încetat să existe cel care mă exploatase! Cum a încetat violenţa lui! Iahve a rupt toiagul celor răi şi sceptrul conducătorilor. El l-a distrus pe cel care bătea în mod arogant popoarele cu lovituri fără sfârşit. Iahve a eliminat pe cel care conducea naţiunile cu mânie şi care le persecuta fără să aibă milă de cineva. Întregul pământ se bucură de odihnă şi de pace; şi toţi oamenii îşi manifestă spontan bucuria prin cântece. Chiar şi chiparoşii din Liban se bucură de tine împreună cu cedri; şi zic: ‘De când ai fost trântit, nimeni nu vine să ne mai taie!’ Locuinţa morţilor de jos este provocată să te întâmpine la sosire. Iahve trezeşte sufletele morţilor ca să te salute. El îi trezeşte pe toţi cei care au fost conducători ai pământului. Îi ridică de pe tronurile lor pe toţi cei care au fost regi ai popoarelor. 10 Toţi vor vorbi şi îţi vor spune: ‘Acum ai ajuns şi tu la fel de slab ca noi; ai devenit exact cum suntem noi!’ 11 Faima ta este coborâtă în locuinţa morţilor împreună cu sunetul harpelor tale. Larvele îţi sunt patul pe care vei sta; şi te vei înveli cu viermi. 12 Vai, cum ai căzut din cer, – tu care ai fost luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost aruncat la pământ, tu cel care dominai popoarele! 13 Tu ai zis în inima ta: ‘Mă voi înălţa la cer; îmi voi ridica tronul deasupra stelelor lui Dumnezeu! Voi sta pe muntele adunării, pe înălţimile de la Nord! 14 Mă voi înălţa deasupra norilor, şi mă voi face ca Cel Foarte Înalt!’ 15 Dar ai fost trântit în locuinţa morţilor, în adâncimile gropii. 16 Cei care te văd, te privesc cu atenţie şi îşi zic: ‘Oare acesta să fie omul care a făcut pământul să tremure, care a cutremurat regatele, 17 care a făcut lumea să se asemene cu un deşert, care i-a răsturnat oraşele şi care nu a lăsat pe prizonieri să se întoarcă acasă?’ 18 Toţi ceilalţi regi ai popoarelor odihnesc în cinste, fiecare în mormântul lui; 19 dar tu eşti aruncat afară, departe de mormântul tău – ca o ramură desconsiderată, acoperit cu cei omorâţi. Da, eşti acoperit cu cei penetraţi de sabie, cu cei coborâţi în adâncimile gropii. Eşti ca un cadavru călcat în picioare. 20 Tu nu te vei alătura lor în mormânt – pentru că ţi-ai distrus ţara şi ţi-ai omorât poporul.» Urmaşii celor care fac răul, nu vor mai fi amintiţi vreodată! 21 Pregătiţi măcelul fiilor lui – din cauza vinovăţiei părinţilor lor! Să nu se mai ridice vreodată să moştenească ţara şi să acopere faţa pământului cu oraşe! 22 Iahve, Dumnezeul Armatelor, declară: «Mă voi ridica împotriva lor! Voi şterge numele Babilonului şi pe supravieţuitorii lui. Voi şterge pe descendenţii lui şi pe urmaşii lor!» Acesta este mesajul lui Iahve. 23 Iahve, Dumnezeul Armatelor, afirmă: «Voi face din el un loc pentru bufniţe şi o mlaştină. Îl voi mătura cu mătura distrugerii!» 24 Iahve, Dumnezeul Armatelor, a jurat (zicând): «Cum am planificat, aşa va fi! Cum am decis, aşa se va întâmpla! 25 Îl voi strivi pe asirian în ţara Mea; şi pe munţii Mei îl voi călca în picioare. Jugul lui va fi luat de peste cei din poporul Meu şi greutatea lui va fi îndepărtată de pe umerii lor.» 26 Acesta este planul făcut pentru întreaga lume. Aceasta este mâna întinsă peste toate popoarele. 27 Iahve, Dumnezeul Armatelor, a conceput acest plan. Cine ar putea să îl strice? Mâna Sa este întinsă. Cine o va putea întoarce?” 28 În anul morţii regelui Ahaz, a fost proclamată această profeţie: 29 „Voi toţi cei care sunteţi filisteni (ca origine), nu vă bucuraţi văzând că este înfrânt toiagul care vă lovea! Va veni o viperă din rădăcina şarpelui şi va apărea un monstru zburător care va fi produsul ei. 30 În timp ce primul născut al săracului va găsi păşune, iar cel defavorizat se va culca într-un climat de securitate, voi omorî rădăcina ta prin foamete. Da, supravieţuitorii tăi vor muri de foame! 31 Poartă, jeleşte-te! Oraş, plângi! Filistenilor, înmuiaţi-vă toţi; pentru că un nor de fum vine din Nord, unde se organizează armata. 32 Ce li se va răspunde emisarilor acelui popor? «Iahve a făcut Sionul; iar cei defavorizaţi din poporul Său vor găsi refugiu în el!»”