51
«Voi, cei care urmăriţi dreptatea, ascultaţi-Mă! Voi, care Îl căutaţi pe Iahve, priviţi spre stânca din care aţi fost ciopliţi şi spre groapa din care aţi fost scoşi! Uitaţi-vă la Avraam – la părintele vostru – şi la Sara care v-a născut! Când l-am chemat, era doar el singur; dar Eu l-am binecuvântat şi l-am înmulţit! În mod asemănător, Iahve va încuraja Sionul şi va consola toate ruinele lui. Îi va face zonele nelocuite ca Edenul; şi deşertul lui va fi ca grădina lui Iahve. Acolo va fi bucurie şi veselie, mulţumire şi cântec. Poporul Meu, ascultă-Mă! Poporul Meu, fii atent la ce spun; pentru că legea va ieşi de la Mine şi voi face ca dreptatea Mea să fie o lumină pentru popoare! Dreptatea Mea se apropie. Salvarea Mea apare; iar braţul Meu urmează să judece popoarele în scurt timp. Teritoriile de lângă mare Mă aşteaptă şi speră în intervenţia braţului Meu. Ridicaţi-vă ochii spre cer şi priviţi în jos spre pământ! Cerul se va dispersa ca fumul. Pământul se va învechi ca o haină; iar cei care trăiesc pe el, vor muri ca ţânţarii. Dar salvarea Mea va exista pentru totdeauna; şi dreptatea Mea nu va avea sfârşit! Voi, cei care cunoaşteţi dreptatea, ascultaţi-Mă! Tu, popor care ai în inimă legea Mea, nu te teme de insultele oamenilor. Să nu fi afectat de calomniile lor; pentru că îi va mânca molia exact ca pe o haină. Vor fi mâncaţi de vierme exact cum mănâncă el lâna. Dar dreptatea Mea va exista mereu; şi de salvarea Mea vor beneficia toate generaţiile!» Trezeşte-Te! Trezeşte-Te! Braţ al lui Iahve, îmbracă-Te în forţă! Trezeşte-Te ca în zilele străvechi, ca în vremurile generaţiilor care au existat cu mult timp în urmă! Nu eşti Tu Acela care l-ai tăiat pe Rahab în bucăţi şi care ai omorât monstrul Tanin? 10 Nu eşti Tu Acela care ai uscat marea – apele marelui adânc – şi care ai făcut un drum în zonele adânci ale mării, pentru ca să treacă pe acolo aceia care sunt răscumpăraţi (de Tine)? 11 Răscumpăraţii lui Iahve se vor întoarce şi vor intra în Sion cu strigăte de victorie. Capetele lor vor fi încoronate cu o bucurie eternă. Bucuria şi veselia îi vor cuprinde din toate părţile; iar necazul şi oftatul vor fugi de la ei. 12 «Eu, chiar Eu sunt Cel care te consolez! Deci, de ce te temi de omul muritor – de fiul omului care este efemer ca iarba –, 13 uitând astfel de Iahve, de Creatorul tău care a desfăşurat cerul şi care a pus temeliile pământului? De ce eşti afectat toată ziua de mânia celui care te exploatează şi care urmăreşte să te distrugă? Unde este mânia lui? 14 Cel subjugat va fi eliberat în scurt timp. El nu va muri în închisoare şi nici nu îi va lipsi pâinea! 15 Eu sunt Iahve, Dumnezeul tău – Cel care provoacă marea, făcând valurile ei să mugească. Numele Său este Iahve, Dumnezeul Armatelor. 16 Am pus cuvintele Mele în gura ta şi te-am acoperit cu umbra mâinii Mele – ca să înfiinţez cerul, ca să pun temeliile pământului şi să zic Sionului: ‘Tu eşti poporul Meu!’» 17 Trezeşte-te! Trezeşte-te! Ierusalim, ridică-te! – tu, cel care ai băut din mâna lui Iahve cupa mâniei Lui şi care ai sorbit tot ce era în paharul ameţelii! 18 Între toţi fiii pe care i-a născut, nu există niciunul care să îl ghideze (corect). Între toţi fiii pe care i-a crescut, nu este nici (măcar) unul care să îl apuce de mână. 19 Au venit peste tine cele două dezastre: devastarea şi distrugerea, foametea şi sabia. Cine mai poate să plângă pentru tine? Cine te mai poate consola? 20 Fiii tăi zac leşinaţi la fiecare colţ de stradă – ca o antilopă care a fost prinsă în laţ. Ei sunt plini de mânia lui Iahve şi de reproşul pe care li l-a făcut Dumnezeului tău. 21 Acum, tu cel care eşti distrus, tu cel care eşti îmbătat dar nu de vin, ascultă! 22 Stăpânul tău care se numeşte Iahve şi care este Dumnezeul tău, Apărătorul poporului Său, spune: «Să ştii că ţi-am luat din mână cupa ameţelii; şi nu vei mai bea vreodată din paharul mâniei Mele! 23 Îl voi pune în mâna exploatatorilor tăi, a celor care ţi-au zis: ‘Apleacă-te, ca să putem călca peste tine!’ Atunci tu ţi-ai făcut spatele ca pământul; şi a fost ca un drum pe care ei au dorit să umble!»