42
Atunci Iov I-a răspuns lui Dumnezeu: „Ştiu că Tu poţi face orice lucru şi că nimic nu poate obstrucţiona planurile Tale. Tu ai întrebat: «Cine este cel care Îmi întunecă deciziile, comentând fără să cunoască despre ce vorbeşte?» Recunosc că am făcut declaraţii despre lucruri pe care nu le-am înţeles. Ele sunt prea complicate pentru mine; şi nu le-am cunoscut. Tu ai zis: «Ascultă; şi voi vorbi! Te voi întreba, iar tu Mă vei învăţa.» Urechea mea auzise despre Tine; dar acum ochiul meu Te-a văzut. Îmi este ruşine de mine; şi mă pocăiesc stând pe pământ şi punându-mi cenuşă pe mine!” După ce Dumnezeu i-a spus aceste cuvinte lui Iov, El i-a zis lui Elifaz din Teman: „Mânia Mea s-a declanşat împotriva ta şi împotriva celor doi prieteni ai tăi – pentru că voi nu aţi vorbit despre Mine atât de corect cum a vorbit sclavul Meu care se numeşte Iov. Acum, ia şapte viţei şi şapte berbeci; apoi duceţi-vă la sclavul Meu – la Iov – şi aduceţi o ardere integrală pentru voi. Sclavul Meu să se roage pentru voi. Numai astfel voi primi rugăciunea lui (pentru voi); şi nu vă voi pedepsi conform nebuniei voastre. Voi nu aţi vorbit corect despre Mine ca sclavul Meu numit Iov!” Astfel, Elifaz din Teman, Bildad din Şuah şi Ţofar din Naamat au făcut ce le-a spus Dumnezeu. Şi El a acceptat ce a cerut Iov în rugăciunea lui (pentru ei). 10 După ce s-a rugat Iov pentru prietenii lui, Dumnezeu i-a dat din nou prosperitate. I-a oferit de două ori mai mult decât tot ce a avut înainte. 11 Toţi fraţii şi toate surorile lui, împreună cu oricine l-a cunoscut înainte, au venit şi au mâncat cu el în casa lui. Au manifestat compasiune (pentru ce i se întâmplase) şi l-au încurajat spiritual pentru tot necazul pe care îl adusese Dumnezeu împotriva lui. Fiecare i-a dat câte un chesita şi câte un inel de aur. 12 Dumnezeu a binecuvântat zilele de la sfârşitul vieţii lui Iov mai mult decât pe cele care au fost la începutul ei. El a avut paisprezece mii de oi, şase mii de cămile, o mie de boi şi o mie de măgari. 13 A avut şapte fii şi trei fiice. 14 Primei fete i-a pus numele Iemima. Pe a doua fată a numit-o Cheţia; iar celei de-a treia i-a pus numele Cheren-Hapuch. 15 În toată ţara nu existau femei atât de frumoase ca fetele lui Iov. Tatăl lor le-a dat o moştenire împreună cu fraţii lor. 16 Apoi Iov a mai trăit încă o sută patruzeci de ani. El şi-a văzut fiii şi fiii fiilor lui până la a patra generaţie. 17 Iov a murit bătrân şi satisfăcut de numărul zilelor lui de viaţă.