22
Atunci Iosua i-a chemat pe rubeniţi, pe gadiţi şi pe cei care formau jumătatea tribului lui Manase; apoi le-a spus: „Voi aţi respectat tot ce v-a poruncit Moise – sclavul lui Iahve – şi aţi ascultat de mine, făcând tot ce v-am poruncit. Nu i-aţi abandonat pe cei care formează poporul vostru în toată această lungă perioadă de timp; ci aţi fost împreună cu ei până astăzi. Aţi respectat cu grijă porunca Dumnezeului vostru care se numeşte Iahve. Şi acum, pentru că Iahve – Dumnezeul vostru – le-a dat odihnă fraţilor voştri, aşa cum le-a promis, întoarceţi-vă şi plecaţi spre corturile voastre. Mergeţi în acel teritoriu pe care îl stăpâniţi şi pe care vi l-a dat Moise – sclavul lui Iahve – dincolo de Iordan. Dar să aveţi foarte mare grijă în ce priveşte respectarea poruncilor şi a legii pe care v-a dat-o Moise, sclavul lui Iahve: să Îl iubiţi pe Dumnezeul vostru numit Iahve, să vă comportaţi exact cum v-a cerut El, să ascultaţi de poruncile Lui, să vă ataşaţi de El şi să Îl slujiţi din toată inima voastră şi cu tot sufletul vostru!” Apoi Iosua i-a binecuvântat şi i-a trimis înapoi; iar ei au plecat spre corturile lor. Moise îi dăduse moştenirea unei jumătăţi a tribului lui Manase, în Başan; iar celeilalte jumătăţi îi dăduse Iosua moştenirea lângă fraţii lor, în partea de Vest a Iordanului. Atunci când Iosua i-a trimis la corturile lor, el i-a binecuvântat zicându-le: „Întoarceţi-vă la corturile voastre cu mulţimea bogăţiilor pe care le-aţi obţinut – cu nenumăratele cirezi, cu argintul, cu aurul, cu bronzul, cu fierul şi cu marele număr de haine adunate. Să împărţiţi apoi şi cu ceilalţi fraţi ai voştri toată această pradă luată de la duşmani!” Atunci rubeniţii, gadiţii şi cei care formau jumătatea tribului lui Manase, s-au despărţit de israelieni la Şilo, în Canaan. Astfel, ei au plecat spre Ghilad, adică spre teritoriul pe care l-au primit ca moştenire – aşa cum spusese Iahve prin Moise. 10 Când au ajuns la Ghelilot – lângă Iordan, pe malul canaanit –, rubeniţii, gadiţii şi cei din jumătatea tribului lui Manase, au construit acolo un altar pe malul Iordanului. Acela era un altar care avea o mărime impresionantă. 11 Israelienii au auzit că rubeniţii, gadiţii şi cei din jumătatea tribului lui Manase au construit un altar în apropierea limitelor teritoriale ale Canaanului – la Ghelilot, lângă Iordan – chiar pe teritoriul israelian. 12 Când li s-a spus despre acest lucru, întreaga adunare s-a adunat la Şilo ca să plece să lupte împotriva lor. 13 Atunci, ceilalţi israelieni l-au trimis pe Fineas – fiul preotului Elazar – în Ghilad, la rubeniţi, la gadiţi şi la cei care formau jumătatea tribului lui Manase. 14 El s-a dus la ei împreună cu zece conducători – câte unul pentru fiecare trib al urmaşilor lui Israel – toţi fiind conducători în familiile lor, între miile de israelieni. 15 Au ajuns la rubeniţi, la gadiţi şi la cei care formau jumătatea tribului lui Manase, în Ghilad; şi le-au zis: 16 „Adunarea lui Iahve vă spune: «Ce înseamnă această faptă inacceptabilă pe care aţi făcut-o faţă de Dumnezeul lui Israel? Şi de ce aţi deviat astăzi de la porunca lui Iahve, construindu-vă un altar ca să vă revoltaţi împotriva Lui? 17 A fost oare prea nesemnificativ păcatul comis în cazul lui Peor, de ale cărui consecinţe nu am reuşit să scăpăm nici astăzi, chiar dacă adunarea lui Iahve a fost lovită (atunci) cu dezastru? 18 Iar voi deviaţi astăzi de la porunca dată de Iahve!? Dacă voi vă veţi revolta acum împotriva lui Iahve, mâine El se va mânia pe întreaga adunare a lui Israel! 19 Dacă voi consideraţi că teritoriul pe care l-aţi primit ca moştenire este profanat, atunci reveniţi în teritoriul care este moştenirea lui Iahve: acolo unde este amplasat Cortul lui Iahve; şi luaţi-vă aici ca moştenire un teritoriu printre noi. Dar nu vă revoltaţi împotriva lui Iahve sau împotriva noastră, construindu-vă un altar – altul decât acela al Dumnezeului nostru numit Iahve! 20 Atunci când Acan – fiul lui Zerah – a comis acea gravă faptă cu privire la ce trebuia distrus, oare nu au venit consecinţele mâniei lui Iahve împotriva întregii adunări a lui Israel? Astfel, el nu a fost singurul care a murit în urma păcatului lui!»” 21 Rubeniţii, gadiţii şi cei care formau jumătate din tribul lui Manase, au răspuns conducătorilor miilor lui Israel: 22 „Iahve – Dumnezeul Omnipotent – da, chiar Iahve care este acest Dumnezeu Omnipotent, ştie adevărul! Şi dorim ca şi Israel să ştie acest lucru: dacă este revoltă sau neascultare în noi faţă de Iahve, să nu ne scuteşti astăzi de pedeapsă! 23 Dacă ne-am construit un altar ca să deviem de la închinarea faţă de Iahve şi ca să aducem pe el (altor divinităţi) arderi integrale şi daruri de mâncare sau ca să oferim sacrificii de pace (lor), El să ne facă să plătim pentru aceste fapte! 24 În realitate, noi am procedat aşa pentru că ne-am temut că într-o zi este posibil ca urmaşii voştri să le zică urmaşilor noştri: «Ce legătură este între voi şi Dumnezeul lui Israel care se numeşte Iahve? 25 Urmaşi ai lui Ruben şi ai lui Gad, Iahve a pus Iordanul ca limită între noi şi voi. Iar voi nu aveţi nicio legătură cu moştenirea lui Iahve!» Astfel, urmaşii voştri i-ar putea determina pe urmaşii noştri să nu se mai teamă de Iahve. 26 Aşa se explică de ce am decis să ne construim un altar – dar nu pentru ca să aducem pe el animale arse integral sau (alt fel de) sacrificii (idolilor); 27 ci ca să fie în primul rând o dovadă a legăturilor dintre noi şi voi. Apoi, acest altar va fi o evidenţă şi între urmaşii noştri şi ai voştri, arătându-le că dorim să slujim înaintea feţei lui Iahve prin arderile integrale, prin darurile de mâncare şi prin sacrificiile de pace. Deci urmaşii voştri nu le vor putea spune urmaşilor noştri: «Voi nu aparţineţi poporului pe care Şi l-a ales Iahve!» 28 Dacă vreodată ne vor vorbi aşa nouă sau urmaşilor noştri, ne-am gândit să le răspundem: «Priviţi (spre) acest altar dedicat lui Iahve pe care l-au construit strămoşii noştri, nu pentru a aduce pe el arderi integrale şi sacrificii, ci pentru a fi o dovadă între noi şi voi!» 29 În niciun caz nu ne-am gândit astăzi să ne revoltăm împotriva lui Iahve şi să deviem de la ascultarea de El, construindu-ne un altar pentru arderi integrale, pentru daruri de mâncare sau pentru sacrificii – altul decât acela al Dumnezeului nostru numit Iahve, care este înaintea Cortului Său!” 30 Când preotul Fineas, conducătorii adunării şi conducătorii miilor lui Israel au auzit cuvintele spuse de urmaşii lui Ruben, de urmaşii lui Gad şi de urmaşii lui Manase, au fost satisfăcuţi. 31 Preotul Fineas – fiul lui Elazar – a vorbit urmaşilor lui Ruben, urmaşilor lui Gad şi urmaşilor lui Manase. El le-a zis: „Ştim astăzi că Iahve este în mijlocul nostru, pentru că nu aţi comis această faptă împotriva legii Lui; şi i-aţi salvat astfel pe israelieni de la o posibilă pedeapsă care ar fi venit din partea Sa!” 32 Apoi preotul Fineas – fiul lui Elazar – şi conducătorii poporului au plecat de la rubeniţi şi de la gadiţi. S-au dus la Ghilad; şi astfel, s-au întors la israelieni, în ţara Canaanului, relatându-le ce se întâmplase. 33 Israelienii au fost mulţumiţi de lucrurile pe care le-au auzit. Atunci ei au binecuvântat pe Dumnezeu şi nu au mai plecat la război ca să distrugă teritoriul locuit de rubeniţi şi de gadiţi. 34 Rubeniţii şi gadiţii au numit acel altar Ed, zicând: „Altarul este o dovadă între noi. El arată că numai Iahve este Dumnezeul nostru comun!”