4
Astfel, tot poporul (israelian) a traversat Iordanul. Atunci Iahve i-a spus lui Iosua: „Alege doisprezece bărbaţi din popor: câte unul din fiecare trib; şi porunceşte-le să ia din mijlocul Iordanului douăsprezece pietre: chiar din locul unde au stat picioarele preoţilor. Să le duceţi cu voi şi să le puneţi în locul în care veţi rămâne în timpul nopţii.” Iosua a chemat doisprezece bărbaţi, pe care i-a ales dintre israelieni: câte unul din fiecare trib; şi le-a zis: „Treceţi în faţa Cufărului Legământului care a fost făcut cu Dumnezeul vostru numit Iahve. Staţi acolo în mijlocul Iordanului; şi fiecare dintre voi să ridice pe umeri o piatră. Să fie câte una pentru fiecare trib al poporului Israel. Acestea vor avea o semnificaţie specială în mijlocul vostru. Când fiii voştri vor dori să ştie într-o zi ce semnifică existenţa acestor pietre, să le relataţi cum au fost secate apele Iordanului înaintea Cufărului Legământului cu Iahve, atunci când acesta l-a traversat. Deci, aceste pietre să fie pentru israelieni o permanentă amintire despre acest fapt!” Israelienii au făcut exact cum le-a poruncit Iosua. Au luat douăsprezece pietre din mijlocul Iordanului – cum îi spusese Iahve lui Iosua – conform numărului triburilor lui Israel. Apoi le-au dus în locul în care au rămas în acea noapte; şi le-au pus acolo. Iosua a pus şi el douăsprezece pietre în mijlocul Iordanului, chiar în locul unde au stat picioarele preoţilor care au dus Cufărul Legământului. Ele mai există şi astăzi acolo. 10 Preoţii care duceau acel Cufăr, au stat în mijlocul Iordanului până s-a realizat tot ce poruncise Iahve lui Iosua – prin Moise – referitor la popor. Şi poporul s-a grăbit să traverseze (Iordanul). 11 După ce a traversat tot poporul, Cufărul lui Iahve şi preoţii au mers înaintea poporului. 12 Urmaşii lui Ruben, ai lui Gad şi ai jumătăţii din tribul lui Manase, au traversat şi ei – pregătiţi pentru luptă – în faţa israelienilor, aşa cum le ceruse Moise. 13 Aproape patruzeci de mii de bărbaţi înarmaţi, pregătiţi de luptă, au venit înaintea lui Iahve în câmpiile Ierihonului. 14 În acea zi, Iahve l-a înălţat pe Iosua în faţa întregului Israel; şi toţi israelienii s-au temut de el cât timp a trăit – exact cum se temuseră de Moise. 15 Atunci Iahve i-a spus lui Iosua: 16 „Porunceşte-le preoţilor care transportă Cufărul Declaraţiei, să iasă din Iordan.” 17 Iosua le-a poruncit preoţilor: „Ieşiţi din Iordan!”. 18 Atunci preoţii care duceau Cufărul Legământului cu Iahve au ieşit din mijlocul Iordanului. În momentul în care picioarele lor au atins malul, apele Iordanului au revenit în albia lor, inundând din nou toată acea suprafaţă până la ambele maluri ale lui. 19 Poporul a ieşit din Iordan în a zecea zi din prima lună; şi şi-a stabilit tabăra la Ghilgal, în partea de est a Ierihonului. 20 Cele douăsprezece pietre luate din Iordan, au fost puse de Iosua la Ghilgal. 21 El le-a zis israelienilor: „Când veţi fi părinţi şi vă vor întreba într-o zi urmaşii voştri «Ce înseamnă aceste pietre?», 22 voi să îi învăţaţi, răspunzându-le: «Israel a traversat acest Iordan ca pe pământ uscat!». 23 Iahve – Dumnezeul vostru – a secat (acum) apele Iordanului înaintea voastră ca să îl puteţi traversa, exact cum făcuse El la Marea Roşie, când a secat-o înaintea generaţiei noastre până am traversat-o. 24 Astfel, toate popoarele pământului vor cunoaşte forţa mâinii lui Iahve; iar voi vă veţi teme de Dumnezeul vostru numit Iahve în toate zilele vieţii voastre!”