2
Atunci când cineva va aduce lui Iahve un dar de mâncare, el să fie din făină de cea mai bună calitate. Să toarne ulei peste ea şi să îi adauge tămâie. Apoi să îl aducă preoţilor, adică fiilor lui Aaron. Preotul să ia un pumn din acea făină superioară şi din ulei. Apoi să le ardă pe altar împreună cu tămâia, ca pe un sacrificiu de comemorare. Acesta va fi un sacrificiu consumat de foc; şi va produce o aromă plăcută lui Iahve. Ce va rămâne din darul de mâncare, să fie dat lui Aaron şi fiilor lui, ca parte foarte sfântă a sacrificiilor consumate de foc pentru Iahve. Când vei dori să aduci (lui Iahve) un dar care va fi unul de mâncare copt în cuptor, să oferi nişte turte făcute din făină de cea mai bună calitate, amestecată cu ulei; sau nişte turte subţiri, stropite cu ulei. Dacă darul tău de mâncare este unul pregătit pe grătar, să fie o turtă făcută din făină de cea mai bună calitate, amestecată cu ulei. Să o rupi în bucăţi şi să torni ulei peste ea. Acesta este un dar de mâncare. Dacă darul tău de mâncare este ceva pregătit în tigaie, să fie făcut din făină de cea mai bună calitate, amestecată cu ulei. Când vei aduce darul de mâncare care va fi oferit (lui Iahve), să fie pregătit conform acestor reguli. El va fi adus înaintea preotului care îl va pune pe altar. Să ia apoi o parte din acel dar de mâncare; şi să o ardă pe altar ca sacrificiu de comemorare. Acesta va fi un sacrificiu consumat de foc; şi va produce o aromă plăcută lui Iahve. 10 Partea care rămâne din darul de mâncare, să fie a lui Aaron şi a fiilor lui. Aceasta este o parte foarte sfântă a sacrificiilor consumate de foc pentru Iahve. 11 Niciunul dintre darurile de mâncare pe care le aduceţi lui Iahve, să nu fie făcut din aluat care conţine drojdie. Nimic din ce ardeţi pentru Iahve ca sacrificiu consumat de foc, să nu fie făcut din cocă în compoziţia căreia a fost introdus vreun ferment sau miere. 12 Referitor la darul oferit din primele fructe, să ştiţi că atunci când îl aduceţi lui Iahve, nu trebuie să fie ars pe altar ca o aromă plăcută. 13 Să pui sare pe toate darurile tale de mâncare. Să nu permiţi să lipsească sarea legământului Dumnezeului tău de pe darurile tale de mâncare. Să adaugi sare la toate darurile tale de mâncare. 14 Dacă aduci un dar pentru Iahve din primele tale recolte, el să fie din produsul unor spice proaspete prăjite la foc şi din boabe noi, pisate. 15 Să pui ulei peste ele şi să adaugi tămâie. Acesta este (considerat) un dar de mâncare. 16 Preotul să ardă boabele pisate şi uleiul împreună cu toată tămâia, ca sacrificiu de comemorare. Acesta va fi un sacrificiu consumat de foc în cinstea lui Iahve.