3
Am zis: „Ascultaţi, lideri ai lui Iacov şi conducători ai urmaşilor lui Israel! Oare nu ar trebui să cunoaşteţi dreptatea? Şi totuşi voi urâţi binele şi iubiţi răul, jupuiţi pielea de pe poporul Meu şi luaţi carnea de pe oasele lui. Mâncaţi această carne a poporului meu, jupuiţi pielea de pe el şi îi striviţi oasele… Voi rupeţi bucăţi din el la fel cum procedaţi cu acea carne din oală şi din cazan. Atunci când (oamenii care fac aceste lucruri) vor striga spre Iahve, El nu le va răspunde. În acea vreme Îşi va ascunde faţa de ei; pentru că au comis fapte rele.” Iahve spune: „Vă vorbesc acum despre profeţii care Îmi duc în eroare poporul. Dacă au muşcat ceva cu dinţii (prin violenţă), prezic pacea; dar se pregătesc de război împotriva acelora care nu le pun nimic în gură. Acesta este motivul pentru care va veni noaptea peste voi fără să aveţi nicio viziune. Deşi va veni întunericul, nu vi se va oferi nicio revelaţie! Pentru aceşti profeţi, soarele va apune şi ziua li se va întuneca. Cei care pretind că văd anumite lucruri prin revelaţie divină, vor fi făcuţi de ruşine; iar prezicătorii vor fi umiliţi. Toţi îşi vor acoperi barba; pentru că nu va fi răspuns de la Dumnezeu.” Despre mine pot să spun că sunt plin de forţă şi de Spiritul lui Iahve. Am fost umplut de (dorinţa de a face) dreptate şi de forţă (pentru practicarea ei); ca să îi arăt lui Iacov nedreptatea lui şi să îi prezint lui Israel cât este de păcătos. „Acum mă adresez vouă, celor care sunteţi conducătorii descendenţilor lui Iacov şi aveţi funcţia de lideri ai familiei lărgite a lui Israel. Acest mesaj este pentru voi, cei care aveţi repulsie faţă de dreptate şi care deformaţi tot ce este corect. 10 El se adresează vouă, celor care construiţi Sionul prin vărsare de sânge şi care edificaţi Ierusalimul cu nedreptate! 11 Conducătorii lui judecă pentru mită, preoţii lui oferă învăţătură contra unei retribuţii financiare, iar profeţii lui fac preziceri (doar) dacă primesc argint. Ei încă se bazează şi pe Iahve, zicând: «Oare nu este Iahve în mijlocul nostru?! Nu va veni niciun dezastru împotriva noastră!» 12 Pentru că voi gândiţi aşa, Sionul va fi arat ca un teren agricol, Ierusalimul va deveni o grămadă de ruine, iar muntele casei (Mele) va deveni o colină acoperită cu păduri.”