2
După câteva zile, Isus S-a întors în Capernaum. S-a auzit că este într-o casă şi s-au strâns imediat atât de mulţi oameni, încât nu îi putea cuprinde locul din faţa uşii. El predica, proclamând Cuvântul Scripturilor. Au venit la El nişte oameni şi I-au adus pe cineva care era paralizat. Bolnavul fusese transportat acolo de patru persoane. Fiindcă nu puteau să ajungă la El din cauza poporului adunat, au desfăcut acoperişul casei în care era Isus. Apoi au coborât prin acel loc pe omul paralizat împreună cu patul în care acesta zăcea. Când le-a văzut Isus credinţa, a zis paralizatului: „Fiule, păcatele tale sunt iertate!” Unii dintre învăţătorii legii (mozaice) care erau prezenţi acolo, gândeau astfel în sinea lor: „Cum Îşi permite acest om să vorbească aşa? Este o blasfemie! Cine ar putea să ierte păcatele? Numai Dumnezeu!” Imediat, Isus a înţeles în spiritul Său că ei gândeau astfel; şi le-a zis: „De ce aveţi asemenea gânduri în voi? Ce este mai uşor? – să zici «Îţi sunt iertate păcatele!», sau să îi spui «Scoală-te, ridică-ţi patul şi umblă sănătos!»? 10 Dar pentru ca să ştiţi că Fiul Omului are pe pământ autoritatea să ierte păcatele, 11 «Îţi ordon», a zis El paralizatului, «să te ridici, să îţi strângi patul şi să te duci acasă!»” 12 Imediat, paraliticul s-a şi ridicat, şi-a strâns patul, l-a luat şi a ieşit din casă în faţa tuturor… Toţi au rămas surprinşi, glorificau pe Dumnezeu şi ziceau: „Niciodată nu am văzut aşa ceva!” 13 Isus S-a dus din nou la mare. Mulţi oameni veneau la El; şi îi învăţa pe toţi. 14 Când trecea pe acolo, a văzut pe Levi care era fiul lui Alfeu, lucrând. El era colector de impozite. Isus i-a zis: „Vino după mine!” Levi s-a ridicat şi a mers după El. 15 În timp ce Isus stătea la masă în casa lui Levi, mulţi alţi colectori de impozite şi mulţi păcătoşi au mâncat împreună cu El. Isus venise acolo şi cu discipolii Săi. Mulţi dintre ceilalţi erau acolo pentru că obişnuiau să meargă după Isus oriunde Se ducea El. 16 Nişte învăţători ai legii (mozaice) şi unii dintre farisei L-au văzut pe Isus servind masa împreună cu acei colectori de impozite şi cu păcătoşii. Atunci, acei lideri au zis discipolilor Lui: „De ce procedează El astfel?” 17 Auzind această întrebare, Isus le-a zis: „Nu oamenii sănătoşi necesită îngrijire medicală; ci tocmai cei bolnavi au nevoie de medic. Eu am venit să pretind pocăinţa nu celor care sunt corecţi, ci păcătoşilor.” 18 Discipolii lui Ioan şi cei ai fariseilor obişnuiau să postească. Aceştia au venit la Isus şi I-au zis: „De ce nu postesc şi discipolii Tăi aşa cum o fac discipolii lui Ioan şi aceia ai fariseilor?” 19 Isus le-a răspuns: „Oare este normal să postească participanţii la o nuntă atât timp cât mirele este împreună cu ei la masă? Desigur că nu! 20 Vor veni zile când mirele nu va mai fi cu ei; şi atunci îşi vor permite să postească. 21 Nimeni nu coase unei haine un petic dintr-o bucată de pânză nouă, neintrodusă niciodată în apă. Dar dacă ar proceda aşa, peticul pus se va micşora cu prima ocazie a acţiunii apei în contactul ei cu haina; şi va produce astfel o ruptură mai mare decât cea iniţială. 22 Nici vinul nou nu va fi pus în burdufuri vechi; altfel, vinul nou sparge burdufurile vechi care nu l-ar mai putea reţine – deci se vor distruge amândouă. Corect este ca vinul nou să fie păstrat în burdufuri noi.” 23 Într-o zi de Sabat, Isus trecea printre nişte lanuri de grâu. Discipolii Săi smulgeau din mers spice de grâu pentru a le mânca (boabele). 24 Fariseii I-au zis: „Observi ce se întâmplă? De ce fac ei lucruri care sunt interzise într-o zi de Sabat?” 25 Isus le-a răspuns: „Oare nu aţi citit ce a făcut David într-o situaţie asemănătoare? Nu ştiţi cum a procedat el împreună cu oamenii care îl însoţeau atunci când erau flămânzi? 26 Este scris că au intrat în casa lui Dumnezeu în vremea când oficiul de mare preot era oferit lui Abiatar. Ei au mâncat atunci pâinile care erau puse acolo pentru Iahve şi pe care numai preoţii le mâncau.” 27 Continuând, Isus le-a zis: „Sabatul a fost conceput ca un avantaj pentru om, nu ca să îl dezavantajeze! 28 Deci să reţineţi că Fiul Omului este Stăpân chiar şi peste Sabat.”