11
După ce a oferit aceste instrucţiuni celor doisprezece discipoli ai Săi, Isus a plecat de-acolo ca să înveţe pe oameni şi să predice în oraşele lor. Ioan (Botezătorul) a auzit din închisoare despre activitatea lui Cristos. Atunci şi-a trimis discipolii la Isus, ca să Îl întrebe: „Tu eşti oare Acela care ar fi trebuit să vină, sau să aşteptăm pe altcineva?” Răspunzându-le, Isus le-a zis: „Duceţi-vă la Ioan şi spuneţi-i ce vedeţi şi ce auziţi acum: orbii îşi reprimesc vederea, şchiopii umblă, leproşii sunt vindecaţi, surzii aud, morţii învie şi săracii au privilegiul de a li se predica Vestea Bună. Acela pentru care Eu nu voi fi un caz dificil, se poate considera un om fericit.” În timp ce se întorceau ei, Isus a început să vorbească mulţimii de oameni despre Ioan (Botezătorul): „Ce aţi aşteptat să vedeţi în persoana lui Ioan atunci când a apărut în deşert? Cineva care seamănă cu o trestie clătinată de vânt? Dacă nu, atunci la ce v-aţi aşteptat? La apariţia unui om îmbrăcat în haine moi? Cei care se îmbracă astfel, sunt în clădirile regale. Atunci ce aţi sperat să vedeţi? Un profet? Da?! Vă spun că aţi văzut mai mult decât un profet. 10 El este acela despre care s-a scris astfel: «Să ştii că trimit înaintea Ta pe emisarul Meu. El Îţi va pregăti drumul.» 11 Adevărul este acesta: între cei născuţi din femeie, nu există nimeni mai mare ca Ioan Botezătorul. 12 Din vremea lui şi până acum, Regatul ceresc se însuşeşte (acţionând) în forţă; şi cine depune efortul asemănător celui din timpul unei invazii, reuşeşte să intre în el. 13 Până în timpul lui Ioan, oamenii au avut acces la mesajul profeţilor şi la cel al legii (mozaice). 14 Iar dacă doriţi să vă explicaţi cazul lui Ioan, atunci să înţelegeţi că el este Ilie care trebuia să vină. 15 Cine Mă urmăreşte cu interes, să reţină ce tocmai am afirmat! 16 Cu cine voi compara această generaţie de oameni? Ea seamănă cu nişte copii care stau în locuri publice şi strigă la prietenii lor: 17 «V-am cântat cu fluierul şi nu aţi dansat; v-am cântat cântece de jale şi nu aţi plâns.» 18 Ioan nu şi-a făcut apariţia mâncând şi bând; şi se zisese despre el «Este demonizat!» 19 Când a apărut Fiul Omului care mănâncă şi bea, s-a zis despre el: «Priviţi un om mâncăcios şi băutor de vin – un prieten al colectorilor de impozite şi al păcătoşilor!» Totuşi, Înţelepciunea a fost justificată cu ajutorul propriilor ei lucrări.” 20 Atunci Isus a început să facă reproşuri oraşelor în care fuseseră făcute cele mai multe dintre minunile Lui, pentru că (oamenii din ele) nu se pocăiseră. 21 El a zis: „Vai de tine, Horazin! Vai de tine, Betsaida! Dacă ar fi fost făcute în Tir şi în Sidon minunile care au fost făcute în voi, demult s-ar fi pocăit acoperiţi cu saci şi presăraţi cu cenuşă… 22 Acest lucru face ca la Judecată, Tirul şi Sidonul să nu primească o condamnare atât de mare ca a voastră. 23 Iar tu, Capernaum, crezi că vei fi înălţat până la cer? Nu, ci vei fi coborât până în adâncimile pământului. Dacă ar fi fost făcute în Sodoma minunile care au fost făcute în tine, ar fi supravieţuit până astăzi. 24 Să ştiţi că la Judecată, pentru Sodoma se va pronunţa o pedeapsă mai uşoară decât pentru Capernaum!” 25 În acele momente, Isus a mai zis: „Doamne, Tată al cerului şi al pământului, Te laud pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi inteligenţi, dar le-ai revelat «copiilor». 26 Da, Tată, Îţi mulţumesc pentru că aşa ai considerat Tu că trebuie să se întâmple.” 27 „Toate lucrurile Mi-au fost date în subordine de Tatăl Meu; şi nimeni nu cunoaşte perfect pe Fiul cu excepţia Tatălui. În mod asemănător, nimeni nu cunoaşte perfect pe Tatăl cu excepţia Fiului şi a aceluia căruia vrea Fiul să i-L reveleze. 28 Veniţi la Mine toţi care aţi obosit cărând poveri grele; şi Eu vă voi oferi odihna de care aveţi nevoie. 29 Luaţi jugul Meu, învăţând de la Mine ce înseamnă să îl purtaţi; pentru că Eu sunt blând şi practic o smerenie care provine din interior. Procedând şi voi aşa, veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. 30 Jugul Meu despre care v-am vorbit, este unul bun; iar sarcina pe care o veţi purta astfel, este uşoară.”