19
Mai mult valorează un sărac care umblă în integritatea lui decât un prost ale cărui buze pronunţă cuvinte înşelătoare. Nu este bine să ai aspiraţii fără cunoaştere; dar nu este convenabil nici să te grăbeşti şi să greşeşti astfel drumul. Prostia unui om îi decimează viaţa; şi apoi, în inima lui, el se mânie împotriva lui Iahve. Bogăţia aduce mulţi prieteni; dar săracul este abandonat (chiar şi) de prietenul lui. Martorul fals nu va rămâne nepedepsit; şi cel care spune minciuni, nu va reuşi să scape. Mulţi urmăresc să beneficieze de favoarea unui om generos; şi oricine este prieten cu cel care oferă daruri. Cel sărac este abandonat de toate rudele lui. Cu atât mai mult se comportă aşa prietenii lui. El li se adresează formulând cereri; dar ei îl ignoră. Cine obţine înţelepciunea, îşi iubeşte sufletul; şi cine îşi păstrează capacitatea de a înţelege lucrurile, va găsi fericirea. Martorul fals nu va rămâne nepedepsit; şi cel care spune minciuni, va fi distrus. 10 Aşa cum viaţa trăită în lux nu i se potriveşte omului prost, nici sclavul nu merită să fie şeful unor prinţi. 11 Capacitatea unui om de a lua decizii bine gândite, îi conferă răbdare; şi este o onoare pentru el să ierte o insultă. 12 Mânia regelui este ca răcnetul unui leu; dar bunăvoinţa lui este ca roua de pe iarbă. 13 Un fiu prost este ruina tatălui lui; şi o soţie care face mereu reproşuri (soţului ei), este ca o picurare continuă. 14 Casa şi averea sunt o moştenire de la părinţi; dar o soţie care gândeşte bine, este (un cadou) de la Iahve. 15 Lenea te conduce într-un somn profund; şi omul inactiv suferă de foame. 16 Cine ia în considerare sfaturile, îşi protejează viaţa; dar cine trăieşte neatent (la ele), va muri. 17 Cine are milă de sărac, îl împrumută pe Iahve; şi El îi va recompensa binefacerea. 18 Pedepseşte-ţi fiul cât mai există speranţă de corectare; dar să nu doreşti ca moartea să fie una dintre pedepsele pe care i le aplici! 19 Omul care acţionează mânios, trebuie să îşi suporte pedeapsa; pentru că dacă-l ignori, vei fi determinat să faci din nou acest lucru. 20 Ascultă sfatul şi acceptă învăţătura, ca să fii înţelept pentru restul zilelor tale! 21 Planurile din inima omului sunt multe; dar decizia lui Iahve este aceea care va fi pusă în aplicare. 22 Bunătatea unui om îl face să fie remarcabil între cei care îl cunosc. Este mai bine să fii sărac decât mincinos. 23 Frica de Iahve conduce la viaţă; iar cel care o are, se odihneşte mulţumit, fără să fie afectat de vreun rău. 24 Leneşul îşi întinde mâna să ia ce este în farfurie, dar nu o mai duce înapoi spre gură. 25 Bate-l pe omul care ridiculizează pe alţii; şi astfel, cel care nu are judecata sănătoasă, va învăţa să fie prudent. Corectează verbal pe omul care are capacitatea înţelegerii lucrurilor; şi el va obţine astfel (mai multă) cunoaştere. 26 Cine îşi jefuieşte tatăl şi îşi alungă mama, este un fiu care produce ruşine şi desconsiderare. 27 Fiule, dacă nu vei mai accepta corectarea, te vei depărta de cuvintele înţelepciunii! 28 Un martor corupt râde de principiile aplicate în justiţie; şi gura celor răi înghite nedreptatea. 29 Pedepsele sunt pregătite pentru cei care îşi ridiculizează semenii; şi loviturile urmează să fie aplicate pe spatele proştilor.