111
Lăudaţi-L pe Iahve! Îi voi mulţumi lui Iahve din toată inima mea în compania celor corecţi, acolo unde se adună ei! Lucrările lui Iahve sunt impunătoare. Ele sunt analizate de toţi oamenii care le apreciază! Iahve face lucruri remarcabile; iar dreptatea Lui va continua să existe pentru eternitate. El a făcut miracole de care trebuie să ne amintim. Iahve este bun şi milos! El oferă hrană celor care se tem de El. Iahve Îşi aminteşte mereu de legământul Său! El a demonstrat poporului Său o remarcabilă forţă prin lucrările pe care le-a făcut, dându-le ca moştenire posesiunile altor popoare. Lucrările mâinilor lui Iahve sunt motivate de consecvenţa caracterului Său şi de deciziile Lui. Toate regulile Sale sunt demne de încredere. Ele sunt confirmate pentru totdeauna şi au fost făcute în (baza respectării) adevăr(ului) şi cu integritate. El a trimis poporului Său salvarea; Şi-a decretat legământul (care este valabil) pentru eternitate. Numele Lui este sfânt şi impune respect! 10 Frica de Iahve este începutul înţelepciunii. Toţi cei care şi-o însuşesc, au o gândire sănătoasă. Lauda (la adresa) lui Iahve este stabilită pentru eternitate.