119
Cei care trăiesc în integritate, urmărind să respecte legea lui Iahve, sunt oameni fericiţi. Tot fericiţi sunt şi aceia care ţin cont de (tot) ce a spus El şi care Îl caută cu toată inima lor. Ei nu comit nicio nedreptate şi merg permanent pe drumul poruncit de El. „Tu ne-ai dat regulile Tale ca să le respectăm (mereu) cu mare grijă. O, ce bine ar fi dacă deciziile mele ar viza (permanent) respectarea legilor Tale! Când îmi conformez viaţa poruncilor Tale, nu mă ruşinez. Când voi cunoaşte deciziile Tale corecte, Te voi lăuda cu o inimă curată. Voi respecta regulile Tale: nu mă abandona total! Cum îşi va menţine tânărul comportamentul ireproşabil? Respectând Cuvântul Tău! 10 Te caut din toată inima mea. Nu mă lăsa să deviez de la respectarea poruncilor Tale! 11 Strâng cuvintele Tale în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta. 12 Să fii binecuvântat Tu, Doamne! Învaţă-mă regulile Tale (de comportament)! 13 Buzele mele proclamă toate deciziile pronunţate de gura Ta. 14 Când respect ce ai decretat, mă bucur ca atunci când aş avea toate bogăţiile (de pe pământ). 15 Mă gândesc profund la deciziile Tale şi analizez cu atenţie comportamentul pe care îl ceri (de la noi). 16 Satisfacţia mea este să studiez legile Tale. Nu voi uita Cuvântul Tău! 17 Recompensează-l pe robul Tău cu viaţă; şi voi respecta Cuvântul Tău! 18 Deschide-mi ochii; şi astfel voi vedea cât de fascinantă este legea Ta! 19 Eu sunt doar un străin pe pământ. Nu ascunde poruncile Tale de mine! 20 Sufletul mi se topeşte permanent de dor după sentinţele Tale. 21 Tu faci reproşuri celor aroganţi care sunt nişte blestemaţi. Îi cerţi pe cei care nu mai respectă poruncile Tale. 22 Îndepărtează de la mine insultele şi desconsiderările; pentru că respect deciziile Tale! 23 Prinţii se adună şi vorbesc împotriva mea; dar sclavul Tău se gândeşte profund la legile Tale. 24 Afirmaţiile Tale sunt satisfacţia mea şi consilierii mei. 25 Sufletul meu este lipit de praful pământului: încurajează-mă, conform Cuvântului Tău! 26 Mi-am analizat comportamentul; şi Tu mi-ai răspuns. Învaţă-mă legile Tale! 27 Ajută-mă să mă acomodez cu deciziile Tale; şi mă voi gândi atent la minunile Tale! 28 Sufletul meu plânge din cauza întristării. Ridică-mă – conform Cuvântului Tău! 29 Ţine-mă departe de drumul înşelăciunii. Fii binevoitor şi învaţă-mă Legea Ta! 30 Aleg metoda consecvenţei (în ascultarea de Tine); şi accept deciziile tale. 31 Mă ataşez de afirmaţiile Tale. Doamne, nu mă lăsa să ajung să îmi fie ruşine! 32 Alerg pe drumul (respectării) poruncilor Tale, pentru că Tu îmi linişteşti inima. 33 Doamne, învaţă-mă să trăiesc în acord cu regulile Tale; şi le voi respecta până la sfârşitul vieţii! 34 Dă-mi abilitatea de a respecta legea Ta; şi mă voi conforma cerinţelor ei cu toată inima mea! 35 Condu-mă pe drumul (respectării) poruncilor Tale, pentru că aceasta este satisfacţia mea! 36 Apleacă-mi inima spre afirmaţiile Tale şi nu spre câştigul necinstit! 37 Deviază-mi privirea de la observarea lucrurilor fără valoare. Înveseleşte-mă pe drumul Tău! 38 Respectă-Ţi promisiunea făcută sclavului Tău şi celor care se tem de Tine! 39 Depărtează de mine defăimarea care mă sperie, pentru că deciziile Tale sunt bune! 40 O, cât de mult doresc (să fie aplicate) deciziile Tale. Încurajează-mă – conform dreptăţii Tale! 41 Doamne, doresc să vină peste mine marea Ta bunătate şi salvarea Ta – conform promisiunii Tale! 42 Atunci îi voi putea răspunde celui care mă jigneşte – pentru că mă încred în Cuvântul Tău. 43 Nu mă lăsa (să trăiesc) fără să am în gura mea Cuvântul Tău care vorbeşte adevărul – pentru că speranţa mea se bazează pe judecăţile Tale! 44 Voi respecta mereu legea Ta. Mă voi conforma ei pentru eternitate! 45 Voi umbla liber, pentru că urmăresc respectarea deciziilor Tale. 46 Voi proclama afirmaţiile Tale înaintea regilor; şi nu îmi va fi ruşine (să le pronunţ). 47 Mă voi delecta cu poruncile Tale, pe care le iubesc. 48 Îmi ridic mâinile spre poruncile Tale, pe care le iubesc; şi mă gândesc profund la regulile Tale. 49 Aminteşte-Ţi ce ai spus sclavului Tău – pentru că astfel m-ai determinat să am speranţă! 50 Ştiu ce îmi aduce consolare când am dureri: promisiunea Ta care mă încurajează. 51 Oamenii mândri mă jignesc foarte mult; dar eu nu deviez de la respectarea legii Tale. 52 Îmi amintesc de judecăţile Tale din timpurile străvechi; şi sunt încurajat. 53 Sunt afectat din toate părţile de supărare atunci când îi văd pe cei răi care au abandonat (ascultarea de) legea Ta. 54 În casa unde sunt doar un refugiat, mi-am făcut cântece din regulile Tale. 55 Doamne, îmi amintesc noaptea de numele Tău! Voi respecta legea Ta! 56 Aşa îmi doresc să se întâmple (mereu); pentru că respect deciziile Tale. 57 Doamne, Tu eşti moştenirea mea! Am promis că mă voi conforma cuvintelor Tale! 58 Te rog din toată inima mea să Îţi demonstrezi bunătatea faţă de mine – conform promisiuni Tale! 59 Mă gândesc cu seriozitate la comportamentul meu. Îmi îndrept paşii spre declaraţiile Tale. 60 Mă grăbesc; şi nu întârzii să respect poruncile Tale! 61 Funiile oamenilor răi m-au înconjurat; dar eu nu uit legea Ta. 62 Mă trezesc în mijlocul nopţii ca să Te laud – datorită corectelor Tale decizii. 63 Eu sunt prieten cu toţi cei care se tem de Tine; şi respect deciziile Tale. 64 Doamne, bunătatea Ta umple pământul. Învaţă-mă regulile Tale! 65 Doamne, Tu faci bine sclavului Tău – conform Cuvântului Tău. 66 Învaţă-mă să am abilitatea cunoaşterii şi capacitatea de a înţelege (ce se întâmplă în jurul meu); pentru că mă încred în poruncile Tale! 67 Când nu am fost modest, rătăceam; dar acum respect cuvintele Tale. 68 Tu eşti bun şi (îmi) faci bine. Învaţă-mă regulile Tale! 69 Nişte oameni aroganţi m-au înconjurat cu neadevăruri; dar eu mă conformez deciziilor Tale cu toată inima mea. 70 Inima lor este insensibilă ca grăsimea; dar legea Ta este satisfacţia mea! 71 E bine că m-ai făcut să fiu modest; pentru că astfel am putut învăţa regulile Tale. 72 Legea promulgată cu gura Ta valorează pentru mine mai mult decât mii de şecheli de aur şi de argint. 73 Mâinile Tale m-au conceput şi m-au făcut. Dă-mi abilitatea de a înţelege semnificaţia lucrurilor – ca să pot învăţa poruncile Tale! 74 Cei care se tem de Tine, mă privesc şi se bucură; pentru că aştept confirmarea Cuvântului Tău. 75 Doamne, recunosc că sentinţele Tale sunt corecte; şi datorită consecvenţei caracterului Tău, Tu ai decis să mă determini să fiu modest. 76 Ajută-mă să pot beneficia şi eu de bunătatea Ta – pentru a fi încurajat – conform promisiunii pe care ai făcut-o sclavului Tău. 77 Să vină bunătatea Ta (şi) la mine; şi voi trăi – pentru că legea Ta este satisfacţia mea! 78 Oamenii aroganţi să fie ruşinaţi – pentru că m-au defăimat spunând minciuni despre mine! Dar eu mă voi gândi la deciziile Tale! 79 Să se întoarcă spre mine cei care se tem de Tine şi cei care cunosc afirmaţiile Tale! 80 Doresc ca inima mea să mă determine la integritate, respectând regulile Tale; şi atunci nu-mi va fi ruşine (de comportamentul meu)! 81 Sufletul meu doreşte cu intensitate salvarea Ta, aşteptând confirmarea Cuvântului Tău. 82 Ochii îmi privesc cu mare interes spre Tine, zicând: «Când mă vei încuraja?» 83 Deşi am ajuns ca un burduf de vin (care stă) în fum, eu tot nu voi abandona legile Tale. 84 Oare câte zile trebuie să mai aştepte sclavul Tău până îi vei judeca pe cei care mă persecută? 85 Oamenii aroganţi mi-au săpat gropi. Ei nu lucrează respectând legea Ta. 86 Niciuna dintre poruncile Tale nu se schimbă! Oamenii mă persecută cu minciuni. Scapă-mă(, Doamne)! 87 Aproape m-au eliminat de pe pământ. Dar eu nu abandonez (ascultarea de) deciziile Tale! 88 Încurajează-mă aşa cum procedezi Tu care eşti bun; şi voi respecta deciziile pe care le-a pronunţat gura Ta! 89 Doamne, Cuvântul Tău continuă să existe pentru eternitate în cer. 90 Caracterul Tău care nu se schimbă, continuă să se reveleze de la o generaţie la alta! Tu ai creat pământul; şi el rămâne aşa cum l-ai făcut. 91 Astăzi, totul continuă să existe datorită deciziilor Tale – pentru că fiecare lucru ascultă de Tine. 92 Dacă legea Ta nu ar fi satisfacţia mea, aş muri în durerea mea. 93 Niciodată nu voi uita deciziile Tale – pentru că prin intermediul lor mă faci să îmi revin. 94 Sunt al Tău. Salvează-mă; pentru că eu urmăresc să trăiesc respectând deciziile Tale! 95 Oamenii răi mă aşteaptă, intenţionând să mă distrugă. Dar sunt atent ca să respect ce ai decis Tu (că trebuie să fac). 96 Văd că tot ce este perfect (în această lume) are un sfârşit. Dar porunca Ta este nelimitată. 97 Cât de mult iubesc eu legea Ta! Toată ziua, ea este satisfacţia mea! 98 Porunca Ta mă face mai înţelept decât duşmanii mei – pentru că ea este totdeauna cu mine. 99 Sunt mai înţelept decât toţi învăţătorii mei – pentru că mă gândesc cu un mai mare interes la afirmaţiile Tale. 100 Sunt mai abil decât oamenii cu părul alb – pentru că respect deciziile Tale. 101 Îmi feresc picioarele de orice drum rău – ca să respect Cuvântul Tău. 102 Nu mă îndepărtez de judecăţile Tale – pentru că Tu îmi arăţi pe unde să merg. 103 Cât de dulci sunt cuvintele Tale pentru gura mea Ele sunt mai dulci decât mierea pe care o iau în gură. 104 Sunt capabil să înţeleg semnificaţia lucrurilor – din cauza (cunoaşterii) deciziilor Tale. Astfel, eu urăsc toate metodele bazate pe înşelăciune. 105 Cuvântul Tău este o lampă pentru picioarele mele şi o lumină pe drumul meu. 106 Am jurat; şi voi respecta cu stricteţe tot ce am promis. Mă voi conforma deciziilor Tale. Ele sunt corecte. 107 Doamne, sunt atât de întristat! Încurajează-mă – conform Cuvântului Tău! 108 Doamne, primeşte omagiul gurii mele; şi învaţă-mă deciziile Tale! 109 Mi-am pus viaţa în pericol; dar nu voi abandona legea Ta! 110 Oamenii răi mi-au pus capcane; dar eu nu voi devia de pe drumul respectării deciziilor Tale. 111 Am moştenit declaraţiile Tale pentru totdeauna. Ele sunt motivul bucuriei inimii mele. 112 Mi-am dedicat inima respectării regulilor Tale pentru totdeauna – până la sfârşit(ul vieţii). 113 Îi urăsc pe cei schimbători; dar iubesc legea Ta. 114 Tu eşti adăpostul meu şi apărarea mea. Eu aştept să se întâmple aşa cum spune Cuvântul Tău.” 115 „Voi, cei care faceţi ce este rău, plecaţi de la mine – ca să pot respecta poruncile Dumnezeului meu!” 116 „Susţine-mă(, Doamne,) conform promisiunii Tale; şi voi fi încurajat. Nu mă lăsa să ajung să îmi fie ruşine din cauza speranţei mele! 117 Oferă-mi forţa de care am nevoie – ca să fiu salvat şi să privesc permanent (cu satisfacţie) la regulile Tale! 118 Tu îi îndepărtezi pe cei care se rătăcesc şi care (apoi) nu mai merg pe drumul respectării legilor Tale – pentru că înşelătoria lor este inutilă. 119 Tu îi elimini pe cei răi de pe pământ ca pe un reziduu. Datorită acestui fapt, eu iubesc afirmaţiile Tale. 120 Carnea mea este afectată datorită emoţiei pe care (i-)o provoci Tu; şi îmi este frică de sentinţele Tale. 121 Judec luând decizii corecte. Nu mă lăsa să ajung la discreţia exploatatorilor mei! 122 Apără pe sclavul Tău, ca să nu mă mai persecute cei aroganţi! 123 Mi se topesc ochii aşteptând salvarea Ta, în timp ce îmi doresc (ca lucrurile) să se întâmple conform promisiunii Tale corecte. 124 Comportă-Te cu sclavul Tău conform bunătăţii Tale; şi învaţă-mă regulile Tale! 125 Eu sunt sclavul Tău. Învaţă-mă; şi voi cunoaşte afirmaţiile Tale! 126 Doamne, este timpul să intri în acţiune – având în vedere faptul că (ei) au încălcat legea Ta. 127 Pentru că iubesc poruncile Tale mai mult decât aurul şi argintul 128 şi pentru că observ ca fiind corecte toate deciziile Tale, urăsc toate potecile înşelătoriei. 129 Pentru că declaraţiile Tale sunt (pentru mine) încântătoare, sufletul meu le respectă. 130 Revelarea cuvintelor Tale aduce lumină şi oferă cunoaştere celor cărora ea le lipseşte. 131 Îmi deschid gura şi oftez, pentru că îmi doresc cu mare intensitate poruncile Tale. 132 Întoarce-Te spre mine şi manifestă-Ţi bunătatea – conform obiceiului Tău faţă de cei care Îţi iubesc numele. 133 Consolidează-mi paşii conform cuvintelor Tale; şi nu mă lăsa dominat de vreun necaz. 134 Scapă-mă de exploatarea dăunătoare a omului; şi Îţi voi respecta deciziile! 135 Fă să lumineze faţa Ta peste sclavul Tău; şi învaţă-mă regulile Tale. 136 Ochii îmi varsă torente de lacrimi – pentru că oamenii nu respectă legea Ta. 137 Doamne, Tu eşti corect, iar deciziile Tale sunt în acord cu dreptatea! 138 Tu porunceşti. Afirmaţiile Tale sunt corecte şi garantează consecvenţa în dreptate! 139 Sunt consumat de dorinţe intense – pentru că duşmanii mei uită Cuvântul Tău. 140 Cuvintele Tale sunt bine testate; şi sclavul Tău le iubeşte. 141 Eu sunt mic şi modest; dar nu uit deciziile Tale. 142 Dreptatea Ta rămâne aceeaşi pentru totdeauna. Legea Ta este permanent adevărată. 143 Eu sunt afectat numai de necaz şi de dificultăţi; dar poruncile Tale rămân satisfacţia mea. 144 Afirmaţiile Tale rămân corecte totdeauna. Dă-mi abilitatea de a înţelege lucrurile, ca să pot trăi! 145 Strig din toată inima. Răspunde-mi, Doamne! Voi respecta regulile Tale. 146 (Doamne,) Te chem! Salvează-mă; iar eu voi respecta deciziile Tale. 147 Mă trezesc înaintea apariţiei luminii zilei – ca să strig spre Tine; şi aştept să se întâmple conform afirmaţiilor cuvintelor Tale. 148 Ochii mei stau deschişi în timpul serviciului paznicilor de noapte – ca să mă gândesc profund la cuvintele Tale. 149 Doamne, ascultă vocea mea – în acord cu bunătatea Ta; şi încurajează-mă conform judecăţilor Tale! 150 Se apropie cei care intenţionează să facă nedreptăţi! Ei s-au îndepărtat de legea Ta. 151 Doamne, Tu eşti aproape; şi toate poruncile Tale sunt corect concepute. 152 Cu mult timp în urmă am auzit despre afirmaţiile Tale – pentru că ai stabilit ca ele să fie valabile pentru totdeauna. 153 Priveşte la necazul meu; şi salvează-mă – pentru că nu am ignorat legea Ta! 154 Apără-mi cauza şi răscumpără-mă! Demonstrează-Ţi bunătatea faţă de mine – conform promisiunii Tale! 155 Salvarea este departe de cei răi, pentru că ei nu urmăresc să respecte regulile Tale. 156 Doamne, faptele Tale care demonstrează bunătate, sunt multe! Încurajează-mă prin intermediul deciziilor Tale! 157 Mulţi îmi sunt atât persecutori cât şi duşmani; dar eu tot nu pot să deviez de la respectarea afirmaţiilor Tale! 158 Mă uit cu repulsie la cei necredincioşi care nu respectă cuvintele Tale. 159 Priveşte-mă şi constată că iubesc deciziile Tale! Doamne, încurajează-mă – conform bunătăţii Tale! 160 Natura Cuvântului Tău este adevărul; şi fiecare dintre deciziile Tale este corectă pentru totdeauna! 161 Mă persecută nişte prinţi într-un mod nejustificat; dar inima mea tremură doar la cuvântul Tău! 162 Eu mă bucur de cuvintele Tale ca acela care a găsit multe lucruri prădate. 163 Urăsc înşelătoria; nu o pot suferi. Dar în acelaşi timp, iubesc legea Ta! 164 Te laud de şapte ori pe zi – din cauza deciziilor Tale; pentru că sunt corecte. 165 Cei care iubesc legea Ta beneficiază de multă pace; şi nimic nu îi poate determina să se împiedice. 166 Doamne, în timp ce Îţi respect legea, eu sper în intervenţia Ta salvatoare. 167 Sufletul meu se conformează cerinţelor Tale şi le iubeşte mult. 168 Respect deciziile şi afirmaţiile Tale – pentru că toată viaţa mea este înaintea Ta. 169 Doamne, doresc ca vocea mea să ajungă (să fie auzită) până la Tine, când zic: «Oferă-mi abilitatea de înţelegere a Cuvântului Tău!» 170 Îmi doresc ca rugăciunea mea să ajungă până la Tine; pentru că eu zic: «Scapă-mă – conform promisiunii Tale!» 171 Buzele mele Te vor lăuda – pentru că m-ai învăţat regulile Tale! 172 Limba mea va cânta cuvintele Tale – pentru că toate poruncile Tale sunt corecte. 173 Doresc să mă ajute mâna Ta – pentru că aleg să mă conformez deciziilor Tale. 174 Doamne, doresc intens să beneficiez de salvarea Ta; iar (ascultarea de) legea Ta este satisfacţia mea. 175 Doresc ca sufletul meu să trăiască; şi atunci Te va lăuda, iar deciziile Tale mă vor susţine în acest scop. 176 Rătăcesc ca o oaie pierdută! Caută-l pe sclavul Tău – pentru că eu nu am uitat (să respect) poruncile Tale!”