1 Pe malurile râurilor Babilonului, stăteam jos şi plângeam când ne aminteam de Sion. 2 Ne atârnaserăm harpele în sălciile din acel teritoriu; 3 pentru că acolo, cei care ne-au ţinut sclavi, ne cereau cântece. Exploatatorii noştri doreau să (le) producem bucurie(, zicând): „Cântaţi-ne câteva dintre cântecele Sionului!” 4 Cum să cântăm noi cântecele dedicate lui Iahve pe un pământ străin? 5 „Ierusalim, dacă te voi uita, să îşi uite şi dreapta mea dexteritatea ei! 6 Dacă nu îmi voi aminti de tine şi dacă nu voi face din Ierusalim cea mai mare bucurie, limba mea să se lipească de partea de sus a gurii mele!” 7 „Doamne, aminteşte-Ţi de edomiţii care, atunci când cădea Ierusalimul, ziceau: «Radeţi-l! Radeţi tot până la temelie!»” 8 „Fiica Babilonului, tu eşti destinată distrugerii! Acela care îţi va face exact ce ne-ai făcut tu, va fi un om fericit! 9 Tot fericit va fi şi cel care îi va prinde pe copiii tăi şi îi va sfărâma de stâncă!”