22
Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai abandonat? Eşti atât de departe! Tu nu intervii pentru a schimba situaţia mea, deşi am nevoie de salvare! Şi totuşi, eu strig spre Tine! Dumnezeul meu, strig ziua, dar nu îmi răspunzi; (apoi) strig (şi) noaptea, dar nu mă pot odihni. Totuşi, Tu eşti sfânt şi guvernezi în mijlocul laudelor poporului Israel. Tu ai fost speranţa strămoşilor noştri. Ei au sperat, iar Tu i-ai salvat (de sclavie); au strigat spre Tine şi au fost scăpaţi. Au sperat că vei interveni în favoarea lor; şi nu au fost dezamăgiţi. Dar eu sunt vierme, nu om; am ajuns de râsul oamenilor şi sunt desconsiderat de popor! Cei care mă văd, râd de mine. Mă ridiculizează, dând din cap (şi zicând): „S-a încrezut în Iahve! Acum, să îl scape El! să îl salveze, pentru că îl agreează!” „Şi totuşi, Tu m-ai scos din uterul mamei mele şi mi-ai oferit ocrotire la pieptul ei. 10 Am fost scos sub privirea Ta din uter; şi încă de când eram în el, Tu ai fost Dumnezeul meu! 11 Nu Te îndepărta de mine, pentru că necazul este aproape; şi nu am niciun ajutor! 12 Mă înconjoară mulţi tauri. Sunt nişte tauri din Başan care au o mare forţă. 13 Ei îşi deschid gura împotriva mea, ca leul care (este decis să) sfâşie şi care răcneşte. 14 Sunt turnat ca apa; şi toate oasele mi se despart. Mi se topeşte inima ca ceara în interiorul meu. 15 Mi se usucă forţa ca argila; iar limba mi se lipeşte de partea de sus a interiorului gurii, pentru că m-ai adus aproape de pământul în care sunt puşi morţii. 16 Mă înconjoară nişte câini şi mă învăluie un grup de oameni păcătoşi. Mi-au perforat atât mâinile, cât şi picioarele. 17 Îmi număr toate oasele. Ei mă urmăresc şi mă privesc. 18 Şi-au împărţit hainele mele între ei; şi au tras la sorţi pentru cămaşa mea! 19 Dar Tu, Doamne, nu Te îndepărta! Tu eşti forţa mea (de care am nevoie). Vino repede ca să îmi ajuţi! 20 Scapă-mi sufletul de sabie; şi salvează-mi viaţa din laba câinelui! 21 Salvează-mă din gura leului! Eliberează-mă din coarnele bivolilor! 22 Voi proclama numele Tău fraţilor mei. Te voi lăuda în mijlocul adunării! 23 Cei care vă temeţi de Iahve, lăudaţi-L! Voi, toţi urmaşi ai lui Iacov, glorificaţi-L! Temeţi-vă de El, voi toţi care sunteţi urmaşi ai lui Israel! 24 El nu desconsideră necazul celui sărac şi nici nu ignoră pe omul defavorizat care este fără ajutor. Nu Îşi ascunde faţa de el, ci îl ascultă când strigă spre El implorându-I ajutorul. 25 Tu eşti cauza laudelor mele în marea adunare! Îmi voi respecta jurămintele pe care le-am făcut înaintea celor care se tem de Tine! 26 Oamenii săraci vor mânca şi se vor sătura. Cei care Îl caută pe Iahve, Îl vor lăuda. Să vi se bucure sufletul pentru eternitate! 27 Oameni de la toate marginile pământului îşi vor aminti şi se vor întoarce la Iahve. Toate familiile popoarelor se vor închina înaintea Lui; 28 pentru că guvernarea aparţine lui Iahve. El este Stăpânul popoarelor! 29 Toţi marii conducători ai pământului vor mânca şi I se vor închina. Vor îngenunchea înaintea Lui toţi cei care ajung în final să fie puşi în pământ; pentru că (vor realiza cu toţii că) nu pot să îşi păstreze viaţa. 30 Urmaşii (lor) Îi vor sluji; şi se va povesti următoarelor generaţii despre (cine este şi ce a făcut) Iahve. 31 Ei vor veni şi vor proclama dreptatea Lui. Vor relata poporului care se va naşte despre lucrarea lui Iahve.