24
Pământul, împreună cu tot ce există pe el – lumea şi locuitorii ei – este (în) proprietatea lui Iahve! El l-a făcut să existe între mări şi l-a consolidat în apropierea râurilor. Cine va urca pe muntele lui Iahve? Cine va ajunge până la locul sfânt unde este El? Acela care are mâinile nevinovate, a cărui inimă este curată, care nu îşi implică sufletul în minciună şi care nu jură ca să înşele. El va primi binecuvântare de la Iahve; şi Dumnezeul salvării lui îl va accepta. Dumnezeul lui Iacov, aceasta este generaţia celor care Te caută, a celor care vor să vadă faţa Ta! Porţi, ridicaţi-vă capetele! Staţi ridicate, intrări eterne! Să intre Regele gloriei! Cine este acest Rege al gloriei? Iahve, Luptătorul care are (cea mai) mare forţă. El este un luptător remarcabil în timpul confruntării! Porţi, ridicaţi-vă capetele! Staţi ridicate, intrări eterne! Să intre Regele gloriei! 10 Cine este acest Rege al gloriei? Iahve – Dumnezeul Armatelor! El este Regele gloriei!”