33
„Voi care sunteţi corecţi, bucuraţi-vă în Iahve; pentru că lauda (la adresa Lui) se potriveşte celor integri! Lăudaţi-L pe Iahve cu lira. Cântaţi-I folosind harpa cu zece coarde! Cântaţi-I un nou cântec! Să se audă sunete plăcute produse de corzile instrumentelor; şi strigaţi de bucurie! Cuvântul lui Iahve nu este părtinitor; şi toate lucrările Lui vorbesc despre consecvenţa Sa. El iubeşte dreptatea şi judecata (corectă). Bunătatea lui Iahve umple pământul. Cerul a fost conceput prin Cuvântul lui Iahve; şi toate corpurile lui au fost create prin suflarea gurii Sale. El strânge apele mării într-o grămadă şi pune oceanul în camere(le lui). Toţi oamenii de pe pământ să recunoască autoritatea (absolută a) lui Iahve! Să le fie frică de El tuturor locuitorilor lumii; pentru că atunci când El vorbeşte, ce a spus gura Lui, se şi întâmplă! El dă ordin; şi ce a ordonat, se execută! 10 Iahve anulează planul celorlalte naţiuni şi întârzie deciziile popoarelor; 11 dar planul Lui rămâne (valabil pentru) etern(intate) şi deciziile inimii Sale sunt permanent aplicabile, din generaţie în generaţie. 12 Poporul care Îl are pe Iahve ca Dumnezeu, este fericit; pentru că El Şi l-a ales să fie moştenirea Lui! 13 Iahve priveşte din cer, uitându-Se la toţi fiii oamenilor. 14 Din locul în care este locuinţa Sa, priveşte spre toţi locuitorii pământului. 15 El, care a conceput sufletul tuturor, priveşte şi vede toate faptele lor. 16 Regele nu este salvat prin mărimea armatei lui; şi nici luptătorul nu este scăpat datorită forţei lui. 17 Calul este o inutilă speranţă pentru eliberare; şi toată energia lui nu poate garanta salvarea. 18 Dar ochiul lui Iahve veghează remarcând pe cei care se tem de El; şi îi urmăreşte pe aceia care privesc cu speranţă la bunătatea Lui, 19 ca să le scape sufletul de la moarte şi să îi ţină vii în mijlocul foametei. 20 Sufletele noastre Îl doresc cu intensitate pe Iahve! El este ajutorul şi scutul nostru; 21 pentru că în El se bucură inimile noastre, încrezându-ne în sfântul Său nume! 22 Doamne, dorim ca bunătatea Ta să ne favorizeze – direct proporţional cu speranţa noastră pe care o avem în Tine!”