1 Ziceam: „Voi fi atent la comportamentul meu, ca să nu păcătuiesc cu limba! Voi sta cu gura închisă atât timp cât omul rău va fi lângă mine!” 2 Am rămas mut. Am stat în tăcere, fără să pronunţ vreo vorbă bună; dar am fost afectat de intensificarea durerii. 3 Îmi ardea inima în piept; şi şoaptele mele erau consumate de un foc! Atunci am zis cu limba mea: 4 „Doamne, revelează-mi sfârşitul (vieţii mele)! Care este limita zilelor mele? Voi şti astfel cât sunt de efemer. 5 Tu mi-ai dat zile care sunt (mici) cât lăţimea palmei; iar lungimea vieţii mele este nesemnificativ de mică înaintea Ta. Da, omul este doar o suflare!” 6 El călătoreşte ca umbra. Se agită degeaba, adunând comori; şi nu ştie cine le va moşteni. 7 Iar acum, ce mai pot spera eu, Doamne, Stăpânul eu? Speranţa mea este în Tine! 8 Scapă-mă de toate nedreptăţile mele! Nu mă lăsa să fiu ridiculizat de omul nebun! 9 Stau totuşi mut. Nu-mi deschid gura; pentru că Tu ai permis să se întâmple aceste lucruri. 10 Deviază-Ţi pedeapsa care vine spre mine; pentru că sunt epuizat de lovitura mâinii Tale! 11 Acţionând împotriva păcatului, tu pedepseşti pe fiecare om (păcătos); şi îi distrugi (astfel) ca molia (tot) ce are mai valoros. Da, omul este doar o suflare! 12 Doamne, ascultă-mi rugăciunea şi ia în considerare strigarea mea după ajutor(ul Tău)! Nu rămâne surd la plânsetul meu, pentru că în faţa Ta sunt doar un străin (pentru Pământ) şi călător, ca toţi strămoşii mei! 13 Nu mai privi la mine, ca să mă pot bucura din nou, până nu mă duc şi nu voi mai exista (pe pământ)!