6
Doamne, nu mă certa când eşti mânios şi nu mă pedepsi când eşti supărat! Demonstrează-Ţi bunătatea faţă de mine, Doamne, pentru că sunt lipsit de forţă! Vindecă-mă, Doamne; pentru că fiinţa mea este speriată! Sufletul meu este afectat de panică! Doamne, până când vei întârzia? Întoarce-Te, Doamne; şi eliberează-mi sufletul! Salvează-mă datorită bunătăţii Tale – pentru că morţii nu îşi mai amintesc de Tine; şi oare cine Te mai laudă în locuinţa morţilor? Sunt epuizat de atâtea oftări! În fiecare noapte îmi ud patul şi locul unde dorm cu lacrimi! Mi s-au distrus ochii de atâta durere sufletească. Mi-a slăbit vederea din cauza tuturor duşmanilor mei! „Plecaţi de la mine, voi toţi aceia care faceţi ce este rău; pentru că Iahve a auzit vocea mea care plânge! Iahve a auzit rugăciunea mea; şi El mi-a acceptat cererea!” 10 Toţi duşmanii mei vor fi obligaţi să se ruşineze; şi vor ajunge foarte panicaţi. Se vor retrage şi vor fi acoperiţi instant de ruşine.