92
„Este bine să fie lăudat Iahve şi să se cânte numelui Tău, pentru că eşti Foarte Înalt! Să se proclame dimineaţa bunătatea Ta; iar noaptea să se vorbească despre consecvenţa caracterului Tău. Să se cânte despre aceste lucruri folosind lira cu zece coarde şi harpa; iar acompaniamentul să fie făcut de cealaltă liră. (Ele să Te laude pentru că) Tu mă înveseleşti, Doamne, prin ce faci. Privind la lucrările făcute de mâinile Tale, strig de bucurie! Ce lucruri extraordinare faci Tu, Doamne! Cât de profunde sunt planurile Tale! Omul superficial în gândire nu cunoaşte acest lucru; şi cel căruia îi lipseşte judecata sănătoasă, nu îl înţelege. Oamenii răi răsar ca iarba; şi toţi cei care comit nedreptatea, înfloresc. Iar acest lucru se întâmplă numai ca să fie (apoi) distruşi pentru totdeauna. Dar Tu, Doamne, eşti onorat pentru eternitate! Doamne, duşmanii Tăi – chiar ei – dispar! Toţi aceia care comit nedreptatea, sunt eliminaţi! 10 Dar mie îmi oferi forţa taurului sălbatic; şi sunt uns cu uleiuri proaspete. 11 Ochii mei au văzut pedepsirea duşmanilor mei; şi urechile mele au auzit vorbindu-se despre decimarea celor răi care veniseră (să lupte) împotriva mea. 12 Omul corect înmugureşte ca palmierul şi creşte ca cedrul din Liban. 13 Cei care au fost plantaţi în casa lui Iahve, înmuguresc în curţile Dumnezeului nostru. 14 Ei produc fructe până la bătrâneţe. Sunt plini de sevă şi au coronamentul (mereu) verde – 15 ca să se ştie (printre oameni) că Iahve este corect. El este Stânca mea! În Iahve nu există nedreptate!