95
Veniţi să strigăm de bucurie spre Iahve! Să strigăm spre stânca salvării noastre! Să ne prezentăm înaintea Lui cu laude şi să strigăm spre El prin cântece! Pentru că Iahve este un Dumnezeu mare. El este un mare rege, superior tuturor zeilor! Iahve ţine în mâna Sa adâncimile pământului; iar crestele munţilor sunt ale Lui! Tot a Lui este şi marea. El a făcut-o; iar pământul uscat a fost făcut tot de mâinile Lui. Veniţi să ne închinăm Lui, să ne aplecăm înaintea Lui, să îngenunchem înaintea lui Iahve care este Creatorul nostru! Pentru că (numai) El este (Dumne)zeul nostru, iar noi suntem poporul păşunii Lui şi turma pe care o conduce (cu) mâna Sa! „Dacă auziţi astăzi (ce vă transmite) vocea Lui, să nu fiţi insensibili în inimile voastre – ca la Meriba şi ca în ziua când eraţi la Masa, în deşert – unde strămoşii voştri Mi-au testat caracterul şi au sperat degeaba în inconsecvenţa lui, deşi (până atunci) Îmi văzuseră lucrările (care îl revelau)! 10 Patruzeci de ani am fost dezgustat de acea generaţie; şi am zis: «Ei sunt un popor care s-a rătăcit în inima lui; şi nu şi-au însuşit metodele Mele.» 11 Din această cauză, M-am mâniat şi am jurat, zicând: «Nu vor intra în odihna Mea!»”