11
Când a ajuns Roboam la Ierusalim, a adunat pe urmaşii lui Iuda şi pe ai lui Beniamin: erau o sută optzeci de mii de bărbaţi speciali, antrenaţi să lupte. El i-a adus ca să lupte împotriva celor din teritoriul numit Israel, intenţionând ca astfel să aducă din nou (tot) regatul sub autoritatea lui Roboam. Dar Cuvântul lui Iahve a venit la Şemaia – omul lui Dumnezeu – zicându-i astfel: „Spune-i lui Roboam – fiul lui Solomon, regele celor din teritoriul numit Iuda – şi tuturor israelienilor care sunt urmaşi ai lui Iuda şi ai lui Beniamin, că Iahve le transmite: «Nu vă duceţi să luptaţi împotriva fraţilor voştri! Întoarceţi-vă fiecare acasă; pentru că de la Mine a venit acest lucru!»” Atunci ei s-au conformat cuvintelor lui Iahve: fiecare s-a întors acasă; şi astfel nu s-au mai dus (să lupte) împotriva lui Ieroboam. Roboam a locuit la Ierusalim şi a construit următoarele oraşe de apărare în teritoriul numit Iuda: Betleem, Etam, Tecoa, Bet-Ţur, Soco, Adulam, Gat, Mareşa, Zif, Adoraiim, Lachiş, Azeca, 10 Ţora, Aialon şi Hebron. Aceste oraşe erau pe teritoriul descendenţilor lui Iuda şi ai lui Beniamin. Ele erau fortificate. 11 Roboam a consolidat acele fortăreţe, le-a desemnat conducători şi a pus în ele magazii cu alimente, cu ulei de măsline şi cu vin. 12 În fiecare dintre aceste oraşe a pus scuturi şi lănci; şi le-a fortificat foarte mult. Urmaşii lui Iuda şi ai lui Beniamin erau de partea lui. 13 Preoţii şi leviţii – care se stabiliseră în tot teritoriul fostului regat numit Israel, au venit înaintea lui din toate regiunile. 14 Leviţii îşi abandonaseră păşunile şi proprietăţile; şi veniseră în teritoriul numit Iuda – la Ierusalim – pentru că Ieroboam şi fiii lui îi împiedicaseră să îşi mai facă slujba de preoţi ai lui Iahve. 15 Ieroboam îşi pusese propriii lui preoţi pentru ţapii şi pentru viţeii pe care îi făcuse pe înălţimi. 16 Oameni din toate triburile lui Israel care doreau din inimă să Îl caute pe Dumnezeul lui Israel numit Iahve, i-au urmat pe leviţi la Ierusalim – ca să aducă sacrificii lui Iahve, adică Celui care era Dumnezeul strămoşilor lor. 17 Astfel au consolidat regatul care s-a numit Iuda; şi pentru o perioadă de trei ani, ei l-au susţinut pe Roboam – fiul lui Solomon – pentru că atât au urmat exemplul lui David şi al lui Solomon. 18 Roboam a luat-o ca soţie pe Mahalat – fiica lui Ierimot, fiul lui David – şi a lui Abihail – fiica lui Eliab, fiul lui Işai. 19 Ea i-a născut următorii fii: Ieuş, Şemaria şi Zaham. 20 Apoi el s-a căsătorit cu Maaca – nepoata lui Absalom – care i-a născut pe Abia, pe Atai, pe Ziza şi pe Şelomit. 21 Roboam a iubit-o pe Maaca – care era nepoata lui Absalom – mai mult decât pe toate soţiile şi pe concubinele lui. El a avut optsprezece soţii şi şaizeci de concubine; şi astfel, în familia lui s-au născut douăzeci şi opt de fii şi şaizeci de fiice. 22 Roboam l-a desemnat comandant (al armatei) pe Abia – fiul Maacăi – făcându-l astfel să fie conducătorul fraţilor lui; pentru că intenţiona să îl declare rege. 23 El a fost foarte abil şi a împrăştiat pe unii dintre fiii lui prin toate regiunile locuite de urmaşii lui Iuda şi de ai lui Beniamin, prin toate oraşele fortificate ale acestora – unde le-a dat hrană din abundenţă şi le-a căutat multe soţii.