9
Atunci când regina din Şeba a auzit despre faima lui Solomon, a venit la Ierusalim, ca să îl testeze punându-i întrebări cu un mare grad de dificultate. Era însoţită de o caravană formată din foarte multe persoane. Avea cu ea cămile încărcate cu substanţe aromate, foarte mult aur şi pietre preţioase. A venit la Solomon şi i-a vorbit despre tot ce îşi pregătise în mintea ei. Solomon i-a răspuns la toate întrebările. Nu a fost niciun lucru prea greu pe care Solomon să nu fi ştiut să i-l clarifice. Regina din Şeba a văzut înţelepciunea lui Solomon, palatul pe care îl construise, mâncarea de la masa lui, locuinţa slujitorilor lui, felul cum era servit de slujitori şi hainele acelora. I-a mai remarcat pe cei care îi aduceau băuturile şi a observat hainele lor. Apoi a văzut animalele pe care Solomon le aducea la casa lui Iahve şi pe care el le oferea ca să fie arse integral. Atunci a rămas foarte surprinsă. Apoi i-a zis regelui: „Deci este adevărat ce am auzit despre faptele tale şi despre înţelepciunea ta! Dar nu am crezut aceste lucruri până când nu am venit să le văd cu ochii mei. Totuşi, constat că nu mi s-a relatat nici măcar pe jumătate despre grandoarea înţelepciunii tale! Tu eşti mult mai capabil decât se spune în zvonul pe care l-am auzit! Oamenii tăi sunt fericiţi. Chiar şi aceşti slujitori ai tăi care stau mereu înaintea ta şi care aud înţelepciunea ta, sunt fericiţi! Să fie binecuvântat Dumnezeul tău care se numeşte Iahve – Cel care te-a agreat şi te-a pus pe tronul Lui, ca să fii rege pentru Iahve – Dumnezeul tău. El îl iubeşte pe Israel şi vrea să îl facă stabil (ca popor) pentru totdeauna! El te-a pus rege al lor ca să judeci şi să faci dreptate!” Regina i-a donat regelui o sută douăzeci de talanţi de aur, o mare cantitate de substanţe aromate şi pietre preţioase. Nu au mai fost niciodată substanţe parfumate ca acelea pe care regina din Şeba i le-a oferit regelui Solomon. 10 Slujitorii lui Hiram şi slujitorii lui Solomon – care aduseseră aur din Ofir – au mai adus de acolo şi lemn de algum şi pietre preţioase. 11 Din acel lemn de algum, regele a făcut trepte pentru casa lui Iahve şi pentru palatul regal, lire şi harpe pentru cântăreţi. Niciodată nu mai existase acel fel de lemn în teritoriul locuit de urmaşii lui Iuda. 12 Regele Solomon i-a dat reginei din Şeba tot ce a dorit şi tot ce a cerut. El i-a oferit mai mult decât a adus ea regelui. Apoi regina a plecat şi s-a întors în ţara ei împreună cu slujitorii care o însoţiseră. 13 Cantitatea de aur care intra anual în tezaurul lui Solomon era de şase sute şaizeci şi şase de talanţi, 14 în afară de aurul adus de comercianţi. În plus, toţi regii Arabiei şi conducătorii zonei îi aduceau lui Solomon aur şi argint. 15 Regele Solomon a făcut două sute de scuturi mari din aur bătut. Pentru fiecare scut a folosit câte şase sute de şecheli de aur bătut. 16 A mai făcut trei sute de scuturi mici din aur bătut. Pentru fiecare dintre aceste scuturi a folosit câte trei sute de şecheli de aur. Regele le-a pus în Palatul Pădurii Libanului. 17 Solomon a mai făcut şi un tron mare din fildeş; şi l-a poleit cu aur de cea mai bună calitate. 18 Tronul avea şase trepte şi un loc pentru rezemarea picioarelor – din aur – care era prins şi fixat de tron. De fiecare parte a tronului era câte o rezemătoare; iar lângă fiecare rezemătoare era pus câte un leu. 19 Încă doisprezece lei erau puşi atât pe o parte cât şi pe cealaltă a celor şase trepte. Asemenea tron nu se mai făcuse pentru niciun regat. 20 Toate vasele de băut ale regelui Solomon erau făcute din aur; şi toate vasele din Palatul Pădurii Libanului erau realizate din aur de cea mai bună calitate – pentru că argintul nu era de mare valoare în zilele regatului lui Solomon. 21 Regele avea corăbii de Tarşiş care navigau conduse de slujitorii lui Hiram; şi o dată la trei ani, ele aduceau aur, argint, fildeş, maimuţe şi păuni. 22 Regele Solomon i-a depăşit în bogăţie şi în înţelepciune pe toţi regii pământului. 23 Toţi regii de pe pământ doreau să îl vadă pe Solomon, ca să îi asculte înţelepciunea pe care Dumnezeu o pusese în el. 24 În fiecare an, oricine venea la Solomon, îşi aducea darul: vase de argint şi de aur, arme, substanţe parfumate, cai şi măgari. 25 Solomon avea patru mii de grajduri pentru cai. Deţinea care şi douăsprezece mii de călăreţi pe care îi ţinea atât în oraşele pentru care, cât şi împreună cu el, la Ierusalim. 26 El era suveran în toate regatele: de la râu până în teritoriul filistenilor şi chiar până la limita teritorială a Egiptului. 27 Regele Solomon a făcut ca argintul să fie la fel de frecvent întâlnit în Ierusalim cum erau pietrele; iar cedrii deveniseră la fel de mulţi ca sicomorii de pe dealuri. 28 Caii lui Solomon erau aduşi din Egipt şi din toate celelalte ţări (înconjurătoare). 29 Celelalte fapte ale lui Solomon – de la început până la sfârşit – oare nu sunt scrise în „Cronicile profetului Natan”, în „Profeţia şilonitului Ahia” şi în „Viziunile lui Ido – cel care avea capacitatea de a vedea ce revelează Iahve”? Acelea sunt evidenţele istorice (în care este consemnată şi istoria) cu privire la Ieroboam, fiul lui Nebat. 30 Solomon a guvernat patruzeci de ani la Ierusalim, în tot teritoriul locuit de poporul Israel. 31 Apoi Solomon s-a culcat lângă părinţii lui; şi a fost înmormântat în oraşul tatălui lui numit David. În locul (rege)lui Solomon a guvernat fiul lui numit Roboam.