14
„Să ştiţi că vine ziua lui Iahve – când prada ta va fi împărţită în mijlocul (poporului) tău! Voi aduna toate popoarele ca să lupte împotriva Ierusalimului. Oraşul va fi ocupat, casele lui vor fi jefuite, iar femeile vor fi violate. Jumătate din populaţia oraşului va pleca în exil; dar cei care vor rămâne din acest popor, nu vor fi distruşi din oraş. Atunci Iahve va veni şi va lupta împotriva acestor popoare – cum s-a luptat în bătăliile din trecut. În acea zi, picioarele Lui vor sta pe Muntele Măslinilor care este în faţa Ierusalimului, în partea de Est. Muntele Măslinilor va fi despicat în două părţi, de la Est la Vest; şi se va forma o foarte mare vale. Jumătate din munte se va deplasa astfel spre Nord, iar cealaltă jumătate spre Sud. Veţi fugi atunci prin valea munţilor Mei, pentru că valea dintre munţi va fi până la Aţel. Veţi fugi la fel cum aţi fugit de cutremurul din zilele guvernării lui Uzia, regele celor din teritoriul numit Iuda. Atunci va veni Dumnezeul Meu numit Iahve. Şi toţi cei sfinţi vor fi acolo împreună cu Tine. În acea zi nu va mai fi lumină… Constelaţiile vor sta pe loc. Va fi o zi unică şi cunoscută de Iahve! Nu va fi nici zi şi nici noapte; iar seara va fi lumină. În acea zi vor ţâşni ape vii din Ierusalim. Jumătate dintre ele vor curge spre Marea de Est şi jumătate spre Marea de Vest – atât vara, cât şi iarna. Iahve va fi Rege pe tot pământul! În acea zi va fi un singur Stăpân; iar numele Lui va fi singurul nume (recunoscut)! 10 Întreaga ţară – de la Gheva până la Rimon, în sudul Ierusalimului – va ajunge ca Araba. Dar Ierusalimul va fi înălţat; şi va rămâne pe locul lui, de la Poarta lui Beniamin până la locul primei porţi: până la Poarta Unghiului; şi de la Turnul lui Hananel până la presele regelui pentru stors strugurii. 11 Poporul va locui în Ierusalim; şi niciodată nu va mai fi distrus. Ierusalimul va fi locuit într-un climat de securitate! 12 Vă spun acum în cum va acţiona epidemia cu care va lovi Iahve toate popoarele care au luptat împotriva Ierusalimului: le va putrezi carnea stând încă pe picioarele lor. Le vor putrezi ochii în orbitele lor; şi le va putrezi limba în gură! 13 În acea zi, Iahve va declanşa o mare panică printre ei. Fiecare va apuca mâna semenului lui şi îl va lovi. 14 Cei din teritoriul numit Iuda vor lupta şi ei în Ierusalim; şi va fi strânsă bogăţia tuturor popoarelor din jur. Se va aduna astfel o mare cantitate de aur, de argint şi de haine. 15 Aceeaşi epidemie va lovi şi caii, catârii, cămilele, măgarii şi toate animalele care vor fi în acele tabere. 16 Toţi oamenii care vor mai rămâne din toate popoarele care au atacat Ierusalimul, se vor duce în fiecare an să se închine Regelui – lui Iahve care este Dumnezeul Armatelor – şi să celebreze Sărbătoarea Corturilor. 17 Iar dacă vreunul dintre oamenii popoarelor pământului nu se va duce la Ierusalim să se închine lui Iahve – Dumnezeului Armatelor – adică Celui care este Regele, peste acela nu va cădea ploaie. 18 Dacă poporul Egiptului nu se va duce şi nu va intra în Ierusalim, atunci nu va mai cădea ploaia peste teritoriul lui; ci va fi lovit de acea epidemie cu care va lovi Iahve toate popoarele care nu vor veni să celebreze Sărbătoarea Corturilor. 19 Aceasta va fi pedeapsa Egiptului şi a tuturor popoarelor care nu vor veni să celebreze Sărbătoarea Corturilor! 20 În acea zi, inscripţia «Sfânt pentru Iahve» va fi pusă chiar şi pe clopoţeii cailor; iar oalele din casa lui Iahve vor fi asemănătoare cupelor din faţa altarului. 21 Orice oală din Ierusalim şi din teritoriul numit Iuda va fi sfântă pentru Iahve, dedicată Dumnezeului Armatelor; şi toţi cei care vor veni să ofere ca sacrificiu animale, vor lua unele dintre aceste oale şi vor găti în ele. În acea zi nu va mai fi niciun canaanit în casa lui Iahve care este numit (şi) Dumnezeul Armatelor!”