2
Şi eu, cînd am venit la voi, fraţilor, n-am venit să vă vestesc taina lui Dumnezeu cu superioritatea vorbirii sau înţelepciunii.
Căci m-am hotărît să nu ştiu nimic altceva între voi, decît pe Isus Cristos, şi pe El răstignit.
Şi eu am venit la voi în slăbiciune şi în temere şi în mult tremur.
Şi cuvîntul meu şi predicarea mea nu stăteau în cuvintele înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într-o dovadă a Duhului şi a puterii,
pentru ca credinţa voastră să nu fie întemeiată pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu.
Dar noi vorbim înţelepciune printre cei ce sînt maturi, totuşi nu o înţelepciune a acestui veac, nici a stăpînitorilor acestui veac, care vor fi nimiciţi.
Ci noi vorbim înţelepciunea lui Dumnezeu într-o taină care a fost ascunsă, pe care o predestinase Dumnezeu spre gloria noastră, mai înainte de veacuri,
pe care n-a cunoscut-o nici unul dintre stăpînitorii acestui veac; căci, dacă ar fi cunoscut-o, n-ar fi răstignit pe Domnul gloriei.
Dar, după cum este scris: „Ceea ce ochiul nu a văzut, şi urechea nu a auzit, şi la inima omului nu s-a suit, este ceea ce a pregătit Dumnezeu celor ce-L iubesc”.
10 Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi adîncimile lui Dumnezeu.
11 Căci cine dintre oameni ştie cele ale omului, decît duhul omului care este în el? Tot aşa, nimeni nu cunoaşte cele ale lui Dumnezeu decît Duhul lui Dumnezeu.
12 Dar noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care este din Dumnezeu, ca să putem cunoaşte cele dăruite nouă de Dumnezeu,
13 pe care le şi vorbim, nu în cuvinte învăţate de la înţelepciunea omenească, ci în cele învăţate de la Duhul, unind cele duhovniceşti cu cele duhovniceşti.
14 Dar un om sufletesc nu primeşte cele ale Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sînt o nebunie; şi nu le poate cunoaşte, pentru că trebuie judecate duhovniceşte.
15 Cel duhovnicesc însă judecă totul, dar el însuşi nu este judecat de nimeni.
16 Căci „cine a cunoscut gîndul Domnului, ca să-L înveţe?” Noi însă avem gîndul lui Cristos.