2
Căci doresc să ştiţi cît de mare luptă am pentru voi şi pentru cei din Laodiceea şi pentru toţi cei ce nu mi-au văzut faţa în carne,
ca să le fie mîngîiate inimile, fiind uniţi împreună în dragoste, şi pentru toate bogăţiile deplinei siguranţe a priceperii, pentru cunoaşterea tainei lui Dumnezeu, adică Cristos,
în care sînt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale cunoştinţei.
Spun aceasta, pentru ca nimeni să nu vă înşele prin vorbire înduplecătoare.
Căci chiar dacă sînt absent cu carnea, totuşi în duh sînt împreună cu voi, bucurîndu-mă şi văzînd ordinea voastră şi statornicia credinţei voastre în Cristos.
Deci, cum aţi primit pe Cristos Isus Domnul, aşa umblaţi în El,
fiind înrădăcinaţi şi zidiţi în El, şi întăriţi în credinţă, după cum aţi fost învăţaţi, prisosind în mulţumire.
Luaţi seama ca nimeni să nu vă ducă ca pradă prin filozofia şi amăgirea lui deşartă, potrivit tradiţiei oamenilor, potrivit cunoştinţelor elementare ale lumii şi nu potrivit lui Cristos.
Pentru că în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii,
10 şi voi sînteţi aduşi la plinătate în El, care este Capul oricărei stăpîniri şi autorităţi,
11 în care aţi şi fost tăiaţi împrejur cu o tăiere împrejur nefăcută de mîini, în dezbrăcarea de trupul cărnii, în tăierea împrejur a lui Cristos,
12 fiind înmormîntaţi împreună cu El în botez, în care aţi şi fost înviaţi împreună cu El, prin credinţa în lucrarea lui Dumnezeu, care L-a înviat dintre cei morţi.
13 Şi pe voi, fiind morţi în nelegiuirile şi în netăierea împrejur a cărnii voastre, El v-a făcut vii împreună cu El, iertîndu-ne toate nelegiuirile,
14 ştergînd documentul cu rînduieli, care era împotriva noastră, şi l-a înlăturat din mijloc, pironindu-l pe cruce;
15 dezbrăcînd stăpînirile şi autorităţile, le-a pus de privelişte în văzul tuturor, triumfînd asupra lor prin ea.
16 Deci nimeni să nu vă judece din pricina mîncării sau din pricina băuturii, sau cu privire la o sărbătoare sau la o lună nouă sau la un sabat,
17 care sînt o umbră a celor viitoare, dar Trupul este al lui Cristos.
18 Nimeni să nu vă facă să pierdeţi premiul, făcîndu-şi voia lui însuşi printr-o smerenie şi închinare la îngeri, în lucruri pe care le-a văzut în vedenii, umflat fără motiv de mintea cărnii lui,
19 şi nu se ţine strîns de Capul, din care tot Trupul, fiind hrănit şi unit împreună prin încheieturi şi legături, creşte cu creşterea lui Dumnezeu.
20 Dacă aţi murit împreună cu Cristos faţă de cunoştinţele elementare ale lumii, de ce, ca şi cînd aţi trăi încă în lume, vă supuneţi la rînduieli:
21 Nu pune mîna, nici nu gusta, nici nu atinge!
22 – lucruri care sînt toate sortite nimicirii prin întrebuinţare – potrivit poruncilor şi învăţăturilor oamenilor,
23 – care au, într-adevăr, o faimă de înţelepciune, printr-o închinare voită şi o smerire şi o asprime fără cruţare faţă de trup, fără însă de vreo cinstire – ci sînt pentru satisfacerea cărnii.