5
Dar despre timpuri şi vremuri, fraţilor, n-aveţi nevoie să vi se scrie.
Căci voi înşivă ştiţi cu exactitate că ziua Domnului vine aşa ca un hoţ noaptea.
Cînd ei zic: „Pace şi siguranţă!”, atunci vine peste ei o nimicire neaşteptată, ca durerile naşterii peste cea însărcinată, şi nu vor scăpa cu nici un chip.
Dar voi, fraţilor, nu sînteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă surprindă ca un hoţ.
Căci voi toţi sînteţi fii ai luminii şi fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului.
Prin urmare deci, să nu dormim ca ceilalţi, ci să veghem şi să fim treji.
Căci cei ce dorm, dorm noaptea, şi cei ce se îmbată, se îmbată noaptea.
Dar noi, întrucît suntem ai zilei, să fim treji, îmbrăcînd platoşa credinţei şi a dragostei, şi drept coif nădejdea mîntuirii,
pentru că Dumnezeu nu ne-a rînduit la mînie, ci la dobîndirea mîntuirii, prin Domnul nostru Isus Cristos,
10 care a murit pentru noi, pentru ca, fie că veghem, fie că dormim, să trăim împreună cu El.
11 De aceea, mîngîiaţi-vă unul pe altul şi zidiţi-vă unul pe altul, cum şi faceţi.
12 Vă rugăm însă, fraţilor, să recunoaşteţi pe cei care se ostenesc între voi, şi care vă conduc în Domnul şi care vă mustră.
13 Şi să-i socotiţi nespus de sus, în dragoste, din pricina lucrării lor. Fiţi în pace între voi.
14 Vă îndemnăm însă, fraţilor: Mustraţi pe cei fără orînduială, îmbărbătaţi pe cei descurajaţi, sprijiniţi pe cei slabi, fiţi îndelung-răbdători cu toţi.
15 Luaţi seama ca să nu răsplătească cineva cuiva rău pentru rău, ci urmăriţi fără încetare ce este bine unul faţă de altul şi faţă de toţi.
16 Bucuraţi-vă totdeauna.
17 Rugaţi-vă fără încetare.
18 Mulţumiţi în orice, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Cristos Isus, pentru voi.
19 Nu stingeţi Duhul.
20 Nu dispreţuiţi profeţiile,
21 dar cercetaţi totul. Ţineţi ceea ce este bun.
22 Feriţi-vă de orice fel de rău.
23 Dar Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin, şi duhul vostru şi sufletul şi trupul să fie păzite întregi, fără vină la venirea Domnului nostru Isus Cristos.
24 Credincios este Cel ce vă cheamă, care o va şi face.
25 Fraţilor, rugaţi-vă şi pentru noi.
26 Salutaţi pe toţi fraţii cu o sărutare sfîntă.
27 Vă rog fierbinte în Domnul ca scrisoarea să fie citită tuturor fraţilor.
28 Harul Domnului nostru Isus Cristos să fie cu voi! (Amin).