1 Şi am văzut, şi iată, Mielul stînd pe muntele Sionului, şi cu El o sută patruzeci şi patru de mii, avînd scris pe frunţile lor Numele Său şi Numele Tatălui Său.
2 Şi am auzit din cer un glas ca un sunet de ape multe şi ca sunetul de tunet puternic; şi glasul pe care l-am auzit era ca al cîntăreţilor cu harfa care cîntă la harfele lor.
3 Şi cîntau o cîntare nouă înaintea tronului şi înaintea celor patru făpturi vii şi a mai-bătrînilor. Şi nimeni nu putea să înveţe cîntarea, afară de cei o sută patruzeci şi patru de mii, cei răscumpăraţi de pe pămînt.
4 Ei sînt aceia care nu s-au întinat cu femei, căci sînt virgini; aceştia sînt cei ce urmează pe Miel oriunde merge El. Aceştia au fost răscumpăraţi dintre oameni, ca pîrgă pentru Dumnezeu şi pentru Miel.
5 Şi în gura lor nu s-a găsit minciună; ei sînt fără cusur.
6 Şi am văzut un alt înger, care zbura prin mijlocul cerului, avînd o Evanghelie veşnică, de predicat locuitorilor pămîntului şi oricărei naţiuni şi seminţii şi limbi şi popor,
7 zicînd cu glas puternic: „Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I glorie, pentru că a venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui care a făcut cerul şi pămîntul şi marea şi izvoarele apelor!”
8 Şi un alt înger, al doilea, a urmat, zicînd: „A căzut, a căzut Babilonul cel mare, care a făcut ca toate naţiunile să bea din vinul mîniei curviei ei!”
9 Şi un alt înger, al treilea, a urmat, zicînd cu glas tare: „Dacă se închină cineva fiarei şi chipului ei, şi primeşte un semn pe fruntea lui sau pe mîna lui,
10 va bea şi el din vinul mîniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mîniei Lui, şi va fi chinuit în foc şi pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului.
11 Şi fumul chinului lor se înalţă în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi chipului ei, şi dacă primeşte cineva semnul numelui ei.
12 Aici este răbdarea sfinţilor, cei ce păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa în Isus.
13 Şi am auzit un glas din cer, zicînd: „Scrie: Fericiţi sînt de acum încolo morţii care mor în Domnul!” – „Da”, zice Duhul, „ca să se odihnească de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează”.
14 Şi am văzut: şi iată un nor alb, şi pe nor şedea cineva care semăna cu un Fiu al omului, avînd pe capul Lui o cunună de aur, şi în mîna Lui o seceră ascuţită.
15 Şi un alt înger a ieşit din templu, strigînd cu glas tare Celui ce şedea pe nor: „Trimite secera Ta şi seceră, pentru că a venit ceasul să seceri, pentru că secerişul pămîntului este uscat”.
16 Şi Cel ce şedea pe nor Şi-a aruncat secera pe pămînt. Şi pămîntul a fost secerat.
17 Şi un alt înger a ieşit din templul din cer, avînd şi el o seceră ascuţită.
18 Şi un alt înger, care avea autoritate asupra focului, a ieşit din altar şi a strigat cu glas tare către cel ce avea secera ascuţită, zicînd: „Trimite secera ta cea ascuţită şi culege strugurii viei pămîntului, căci boabele lor sînt coapte”.
19 Şi îngerul şi-a aruncat secera pe pămînt şi a cules via pămîntului şi a aruncat strugurii în teascul cel mare al mîniei lui Dumnezeu.
20 Şi teascul a fost călcat în picioare afară din cetate; şi din teasc a ieşit sînge, pînă la frîiele cailor, pe o întindere de o mie şase sute de stadii.