3
Şi îngerului adunării din Sardes scrie-i: ‘Aceasta zice Cel ce are cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele: Ştiu faptele tale, că ai numele că trăieşti, şi totuşi eşti mort.
Fii veghetor şi întăreşte pe cei rămaşi, care erau pe cale să moară, căci n-am găsit faptele tale desăvîrşite înaintea Dumnezeului Meu.
Aminteşte-ţi deci cum ai primit şi ai auzit, şi ţine-o şi pocăieşte-te! Dacă deci nu veghezi, voi veni ca un hoţ, şi cu nici un chip nu vei cunoaşte în care ceas voi veni peste tine.
Dar ai în Sardes cîteva nume care nu şi-au întinat hainele. Şi ei vor umbla cu Mine, în haine albe, pentru că sînt vrednici.
Cel ce învinge va fi îmbrăcat astfel în haine albe, şi nu-i voi şterge cu nici un chip numele din cartea vieţii, şi voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Lui’.
Cine are ureche, să audă ce zice adunărilor Duhul.
Şi îngerului adunării din Filadelfia scrie-i: ‘Aceasta zice Cel Sfînt, Cel Adevărat, Cel ce are cheia lui David, Cel ce deschide şi nimeni nu va închide, şi Cel ce închide şi nimeni nu deschide:
Ştiu faptele tale: iată, ţi-am pus înaintea Ta o uşă deschisă, pe care nimeni n-o poate închide, pentru că ai putere mică, şi totuşi ai păzit Cuvîntul Meu şi n-ai tăgăduit Numele Meu.
Iată, îţi dau din sinagoga Satanei pe cei care zic că sînt iudei şi nu sînt, ci mint; iată, îi voi face să vină şi să cadă prosternaţi înaintea picioarelor tale şi să cunoască că te-am iubit.
10 Pentru că ai păzit cuvîntul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării care este pe cale să vină peste tot pămîntul locuit ca să încerce pe locuitorii pămîntului.
11 Eu vin curînd. Ţine strîns ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa.
12 Pe cel ce învinge îl voi face un stîlp în templul Dumnezeului Meu, şi nu va mai ieşi cu nici un chip, şi voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu, noul Ierusalim – care se va coborî din cer de la Dumnezeul Meu – şi Numele Meu cel nou’.
13 Cine are ureche, să audă ce zice adunărilor Duhul.
14 Şi îngerului adunării din Laodiceea scrie-i: „Aceasta zice Cel ce este Amin, Martorul credincios şi adevărat, Iniţiatorul creaţiei lui Dumnezeu:
15 Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece, nici fierbinte. O, de-ai fi rece sau fierbinte!
16 Aşa, pentru că eşti călduţ, nici fierbinte, nici rece, te voi vărsa din gura Mea.
17 Pentru că zici: ‘Sînt bogat şi m-am îmbogăţit şi nu am nevoie de nimic’, şi nu ştii că tu eşti cel nenorocit şi vrednic de milă şi sărac şi orb şi gol,
18 te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti; şi haine albe, ca să te îmbraci şi să nu-ţi fie arătată ruşinea goliciunii tale; şi alifie de ochi, să-ţi ungi ochii, ca să vezi.
19 Eu mustru şi disciplinez pe toţi aceia pe care-i iubesc. Fii deci zelos, şi pocăieşte-te!
20 Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el, şi el cu Mine.
21 Celui ce învinge îi voi da să stea cu Mine pe tronul Meu, după cum şi Eu am învins şi am stat cu Tatăl Meu pe tronul Lui.
22 Cine are ureche, să audă ce zice adunărilor Duhul”.